De ce, frecvent , sondajele din România, din 1990 până azi, nu au dat predicții corecte la alegeri politice sau la referendum?
Aș începe discuția cu o primă concluzie. Este vorba de lipsă de onestitate sau de profesionalism, sau și de una și de alta, din partea institutelor de sondaj care eșuează în procesul de cercetare. În al doilea rând aș adăuga imediat că toleranța foarte mare la neprofesionalism sau la manipularea prin sondaje se realizează prin contribuții esențiale ale beneficiarilor politici și/sau ale canalelor media superpolitizate. Răspunsul pe ani si cazuri de alegeri nu poate fi dat decât prin analize specifice, greu de realizat nu numai ca timp alocat analizei dar si in absența accesului la microdate.
Ce este cu aceste microdate fără de care spuneți că diagnosticul se pune greu?
Microdatele sunt date rezultate direct din sondaj, la nivel de individ, de respondent. Ele reprezintă o trecere a răspunsurilor date la chestionar, în format electronic, în fișiere care constituie baza de analiză. Desigur, este obligatorie și se realizează ca atare anonimizarea răspunsurilor astfel încât utilizatorul datelor de sondaj să nu poată știi cine anume a dar un răspuns sau altul. Expertul în sondaje care are, dacă are, acces la microdate poate spune, cu o anume probabilitate de eroare, desigur – pentru că nici el nu este infailibil – de unde vin distorsiunile. Poate fi vorba de eșantion greșit proiectat la birou sau realizat în teren, întrebări deficitar formulate, operatori care nu au lucrat în teren după regulile meseriei sau, și mai rău, de date care au devenit artificiale pentru că au fost nepermis modificate, după culegere. În acest ultim caz datele nu se mai leagă între ele ”ca la carte”, așa cum știm din cercetări anterioare, devin artificiale, nu mai reflectă realitatea din teren. Din păcate, acești experți în sondaje ajung rar, foarte rar, să fie solicitați. Nimeni nu are nevoie de ei. Este ca la fotbal. Toată lumea știe, se pricepe. De câte ori ați văzut , la televizor, că rezultatele sondajelor sunt comentate și de sociologi care nu sunt ”de-ai casei”? Câte canale media dau un sondaj spre expertizare unui astfel de expert înainte de publicarea rezultatelor? Există o regulă care spune că știrile din media se verifică, înainte de publicare, din mai multe surse. Expertul cu acces la microdate ar putea avea rolul respectiv de verificator astfel încât cititorul să fie asigurat de canalul media care a preluat datele că nu va fi înșelat de sondaj, ca la alegeri. De ce nu se procedează așa?
Înțeleg ce spuneți dar este normal ca firmele de sondaje să nu publice microdatele pentru că ele aparțin beneficiarului, cel care plătește. Este o regulă comercială și trebuie luată ca atare.
Corect. În condițiile în care erorile de predicție a votului au fost atât de frecvente în România în ultimii ani, canalele media ar putea pune o condiție simplă de tipul ”public datele dacă după alegeri firma de sondaj promite că va face și ea publice datele de cercetare”. În felul acesta ar putea interveni în discuție specialiști care pot estima calitatea sondajelor prin examinarea atentă a fișierelor rezultate din cercetarea de opinie. Ați văzut dumneavoastră în România, până acum, vreun canal media care să aibă astfel de solicitări? Eu nu. De ce? Să ne referim la exemple de dată recentă. Câte dintre firmele care și-au văzut infirmate ierarhiile de opțiuni electorale la alegerile din 26 mai anul acesta sau la referendumul pentru familie din octombrie 2018 și-au explicat public eșecul? Câte și-au publicat microdatele pentru a ne convinge de buna lor credință și de profesionalism? Sau câți dintre beneficiarii de sorginte politică au cerut public explicații realizatorilor de sondaj eșuat. Este foarte probabil că funcționează un gen de complicitate de tipul ”eu, ca firmă de sondaj, îți dau în perioada pre-electorală rezultatele pe care le dorești iar tu ca beneficiar nu îmi ceri nici detalii metodologice, nici publicare microdate și nici nu te superi dacă la alegeri iese complet diferit. Iar după alegeri, orice se va întâmpla tot cu mine lucrezi pentru că ne știm”. Și ecuația se poate extinde astfel încât să cuprindă și canalele media aservite politic. În absența unor mecanisme de asigurare a transparenței sondajelor procesul anterior menționat va continua iar cauzele eșecului vor rămâne în ceață. Asociațiile profesionale de sociologie sau de sondare a opiniei publice ar putea avea și ele un rol semnificativ și pozitiv în domeniu, dar….
Tabloul pe care îl conturați este unul care duce la neîncredere în sondaje. Aceasta este morala descrierii?
Sunt sociolog. Cred în sondajele științific realizate și România are și institute foarte bune în domeniu. Experți în sondaje, de asemenea. Intră în discuție tema încrederii în sondaje. Această încredere se construiește nu numai prin acțiuni de genul celor menționate deja – publicare microdate, implicarea experților independenți în sondaje în evaluarea lor, dezbaterea publică a cercetărilor de opinie nu numai cu jurnaliști și sondori de casă ci și cu experți independenți etc.
Una dintre cheile importante ale problemei este educarea publicului și a beneficiarilor de sondaje. Nu este aici și acum cazul să intru în detalii (vezi Sandu 2005). Menționez numai câteva reguli care pot fi de folos în construirea încrederii/neîncrederii în sondaje. Este foarte frecvent modelul sondajelor care nu dau decât ”distribuții de frecvență”, procente ale celor care exprimă o opțiune sau alta. Desigur, simplitatea prezentării este fundamentală pentru buna comunicare. Dacă sistematic firma în discuție evită specificarea rezultatelor de sondaj pe medii rezidențiale (urban/rural), nivel de educație, vârstă, gen, regiune istorică , spre exemplu, avem un semnal că cei care au produs datele vor să ascundă ceva, neprofesionalism sau lipsă de onestitate. Dacă este cazul, aceste detalieri pot fi făcute separat, pot fi puse la un link accesibil celor interesați. Dar trebuie să existe. Altfel cum să mai ai încredere în cel care la referendumul pentru familie ți-a spus că vor fi prezenți cel puțin 30% din alegătorii cu drept de vot sau că în 26 mai 2019 va câștiga cine a pierdut la urne?
Sau, alt criteriu de recunoaștere a bunei calități a sondajului este detalierea metodologică. Pot fi adăugate note de subsol sau anexe care să ne spună cum este cu distribuția din eșantion față de cea din populație, criteriile de ponderare, dacă a fost cazul, proceduri de validare a rezultatelor etc. Ipoteza că cel care citește analize de sondaj trebuie să creadă în sondor ca într-o divinitate este complet neadecvată și contraproductivă.
În seria procedurilor de validare a calității unui sondaj ar mai putea fi adăugat un aspect pentru situațiile în care microdatele sunt publice: dacă principalele date socio-demografice (vârstă, gen , educație, mediu rezidențial, experiență de migrație în străinătate etc.) nu corelează statistic semnificativ între ele, așa cum ar fi de așteptat pe regularități generale sau rezultate din cercetări anterioare, atunci este pusă sub semnul întrebării validitatea întregului sondaj. Undeva, la eșantionare, aplicarea chestionarului în teren sau la analiza datelor nu s-a lucrat cum trebuie. Evident, firmele de sondaj nu sunt interesate să fie verificate prin astfel de proceduri. Cum erorile de predicție în sondaje , pentru alegeri, nu sunt o fatalitate este datoria beneficiarilor de sondaje să solicite aplicarea unor astfel de procedee de validare.
În ecuația de construire a încrederii în sondaje intră și ”ingredientul” cercetări de opinie de referință din spațiul național. Societățile cu tradiție, consolidată în democrație, au și sondaje de reper realizate de structuri academice de cercetare. Cel mai cunoscut, poate, este Sondajul Social General (General Social Survey GSS) din Statele Unite. Datele din astfel de sondaje sunt disponibile public, temele incluse în chestionar reflectă agenda publică, metodologia este perfect transparentă, cititorul primește nu numai tabele și grafice ci și analize efective. În România a existat un echivalent GSS prin Barometrul de Opinie Publică (BOP) finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă (1998-2007, anterior Fundația Soros pentru o Societate Deschisă), realizat efectiv de către un juriu format din universitari de la București, Cluj, Iași, Timișoara (vezi , spre exemplu, volumul Berevoescu et al, 1999, bazat în întregime pe date BOP). Din păcate, modelul BOP a fost abandonat din diferite motive. O tentativă recentă de reluare la Academia Română prin INSCOP-ISPRI a fost primită nu cu aprecierile publice pe care le merita ci cu vechile prejudecăți care maschează de fapt alergia politică la cercetările independente de opinie publică. Cu cât se va reveni în România mai repede la formula BOP ca cercetare de opinie independentă , cu microdate accesibile oricui, cu studii de interpretare a datelor, cu atât mai bine. Prejudecățile nu rezolvă problemele. Dimpotrivă.
Desigur, sfaturi utile. Ce faci, însă, ca institut de sondaje, dacă, din n motive , cei intervievați nu declară deschis operatoriilor de interviu intențiile de vot?
Cu alte cuvinte, alegătorul este de vina! Nu este el de vină, niciodată. Numai proiectantul de chestionar de sondaj care nu își ia măsurile de precauție necesare. Tehnic vorbind, puneți în discuție ce se întâmplă în situațiile în care acționează ”spirale tăcerii” (Elizabeth Noelle Neumann). Din teama de a nu rămâne izolați în societate, de a contrazice ”prestigiosul” canal TV – X sau Y, subiectul nu declară cinstit cu cine va vota ci se ia după cei care sunt cei mai zgomotoși în spațiul public. Problema este veche. Soluția la fel. Nu ai decât ca în seria de sondaje care preced alegerile ,în afara intenției personale de vot, să pui și o întrebare de tipul ”cum credeți că vor vota majoritatea românilor”. În felul acesta măsori și dinamica intențiilor personale de vot și pe cea dată de climatul de opinie. De multe ori, structura votului din climatul de opinie este cea care se impune la urne. Atunci când ai un mediu social puternic marcat de controverse publice, de canale media care vor să facă nu să reflecte opinia dominantă, spirala tăcerii devine de neignorat în predicția electorală.
Ați formulat la început câteva concluzii. Ce ați mai adăuga sau nuanța, totuși, după discuție?
Trei cerințe – transparență, profesionalism și înțelegerea factorilor de reducere sau favorablitate a înțelegerii.
