Când te gândești la California îți vin în minte surferi și plaje însorite, industrie IT și producții hollywoodiene, eventual plimbări relaxate, de la o degustare la alta, printre viile din Napa Valley. Nu te aștepți să dai aici peste un înalt prelat catolic, pasionat de baseball și social media, vorbind despre Toma d’Aquino și Aristotel în fața unei audiențe atente, chiar la sediul Google din Mountain View.
Robert Barron este Episcop auxiliar al Arhidiecezei de Los Angeles, autor a numeroase articole și cărți, unele ajunse pe primul loc în topul vânzărilor pe Amazon, corespondent pe probleme religioase pentru NBC și gazdă a premiatului serial documentar Catolicismul, difuzat de PBS, televiziunea națională americană. Dar cu adevărat remarcabilă e prezența sa în mediul online. În afară de Papa Francisc, nici o altă personalitate a Bisericii Catolice nu este mai urmărită pe rețelele de socializare. Zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, milioane de followeri pe Facebook și Twitter, alte zeci de milioane de accesări anuale ale site-ului WordOnFire.org. Într-un prezentare elogioasă publicată anul trecut, Wall Street Journal îl numea, nici mai mult nici mai puțin, “Episcopul Social Media Catolice”.
Să nu ne lăsăm înșelați de popularitatea sa. Născut și crescut în Midwest, episcopul Barron nu este un simplu entertainer, ci un intelectual veritabil, posesor al unui masterat în filozofie – cu o teză despre filozofia politică a lui Karl Marx – și al unui doctorat în teologie la Institut Catholique de Paris. Vorbește fluent franceză, spaniolă, germană și latină. Admirator al unor scriitori catolici precum Chesterton sau Tolkien, e atașat în aceeași măsură de teologi și gânditori protestanți, ca C.S. Lewis sau Paul Tillich.
Cum se explică totuși imensele audiențe de care se bucură acest ierarh-intelectual, mai ales într-o țară (Statele Unite) în care catolicismul nu are amprenta socială din America Latină ? Bishop Barron dispune fără îndoială de calități personale deosebite de comunicator, de translator al mesajului teologic. Dincolo de acestea, cred că sunt esențiale două idei, preluate de la mentorii săi, pe care pare să le fi interiorizat și care se simt în aparițiile sale mediatice:
- „Nu poti evangheliza o cultură pe care o urăști.”
- „Religia, în cea mai bună formă a sa, nu duce la închiderea intelectului, ci deschide mintea.”
Ca să transmiți un mesaj trebuie să îți înțelegi interlocutorul, să ai o imagine cât mai precisă despre simbolurile și sensurile ce îi orientează mișcările zilnice – să poți vorbi pe limba lui. Soluția nu este izolarea, ci dialogul, coborârea în cetate, schimbul de opinii, cunoașterea sinceră a Celuilalt, a culturii populare contemporane, a subiectelor și neliniștilor vremurilor. Doar așa îi poți trezi curiozitatea asupra relevanței și actualității convingerilor tale. Astfel că nu ar trebui să ne surprindă paleta largă de subiecte abordate de Excelența Sa: cronici la ultimele filme, Bob Dylan, capitalism și socialism [Link], sport, ateism, știință, Catedrala Notre Dame, politică și multe altele. Un stil ce amintește de cel al Papei Francisc, capabil de a transmite conținut înalt folosindu-se de imagini și expresii obișnuite, anulând astfel distanța față de cel care ascultă. (i)
În plus, e esențial să apelezi la instrumentele pe care destinatarul este obișnuit să le folosească. «Mediul este mesajul», spunea Marshall McLuhan. În afară de conferințele și întâlnirile la care participă, de la Vatican până la sediile Google, Facebook sau Amazon, unele din cele mai eficiente metode de comunicare ale lui Robert Barron sunt podcasturile sau videoclipurile de pe Youtube, de maximum 10 minute, sintetice, explicative, în limbaj accesibil. Pornind de la subiecte actuale, fără a sacrifica substanța de dragul popularității, reușesc să lărgească perspectiva spre orizonturi mai largi. Simplu spus, au darul de a te pune pe gânduri. Greu de făcut o selecție, dar să încercăm totuși.
Bob Dylan – Influențele biblice în muzica lui Dylan sunt bine documentate, dar ce alegere fericită face teologul american aici – All along the Watchtower. [Link] Un cântec despre sentimentul apăsător al pierderii sensului, prinși în capcana unei lumi în dezordine, ce își revarsă confuzia peste noi: «There must be some kind of way outta here / Said the joker to the thief / There’s too much confusion / I can’t get no relief». Nu îți pierde speranța, am mai trecut prin asta, îi răspunde Hoțul. Nu asta e soarta noastră. Finalul e desprins parcă din capitolul 21 al Cărții Profetului Isaia. Cei ce își păstrează încrederea și veghează îi pot vedea în depărtare pe mesageri aducând vestea cea bună: «Two riders were approaching / And the wind began to howl ». Mic comentariu conex: știam versiunea lui Jimi Hendrix, aici am aflat de variantele celor de la U2 și ale celorlalți. Excelența Sa e o sursă de surprinzătoare referințe.
Filme – Ca toții marii învățători, episcopul catolic se folosește de subiecte obișnuite pentru a trimite discuția spre surse valoroase. Urmărind comentariul despre ultimele serii Star Wars [Link] aflăm de influența majoră pe care Joseph Campbell, profesor de studii religioase și mitologie comparată, a avut-o asupra viziunii lui George Lucas, creatorul trilogiei inițiale. În narațiunea intergalactică discernem repovestirea Monomitului, omniprezenta istorie a căutarii inițiatice și încercărilor la care e supus Eroul, pe calea desăvârșirii spirituale. Nu e de mirare că în vorbele lui Master Yoda auzim adesea vocea arhetipurilor lui C.G. Jung, al cărui discipol a fost Campbell. Această subtilă țesătură s-a pierdut în ultimele variante ale seriei, de aici probabil și senzația de carcasă artificială ce îmbracă un organism altădată viu, evocată deopotrivă de fani și de criticii de film.
Știință și credință – Unul din subiectele preferate ale episcopului e relația dintre rațiune și credință, dintre știință și scientism, prin care înțelege eroarea de a reduce totalitatea cunoașterii umane la instrumentele particulare ale metodelor științifice, în special ale celor exacte. În momentul când își părăsesc domeniile de specializare, argumentele multor savanți se subțiază radical, până la a deveni străvezii. Nerealizând diferența calitativă dintre categoriile cunoașterii, ajung să facă erori nostime [Link] , ce merg până la a confunda legea gravitației cu nimicul și nimicul fizicii cu cel filozofic. Multe din greșeli, apreciază Barron, provin din necunoaștere. Pur și simplu mulți nu știu ce înțelege religia catolică (și nu numai) când vorbește despre Dumnezeu. „Lupta” nu are de fapt obiect. Totuși, episcopul catolic nu refuză dialogul, nici nu cade în ispita echidistanței. Tonul său nu este agresiv, ci prevenitor. Pare sincer atașat de unii dintre adversarii de idei, după cum descoperim într-un emoționant mesaj, la moartea unuia dintre ei – Why I loved to listen to Christopher Hitchens[Link].
După cum vedem, Bishop Barron culege subiecte de reflecție dintr-o largă paletă de domenii și gânditori. Însă eroul intelectual al preotului american este Toma d’Aquino. Îl consideră relevant pentru lumea contemporană pentru cel puțin două motive.
În primul rând, pentru modul în care teologul din secolul al XIII-lea prezintă dinamica dintre rațiune și credință, abordare folositoare într-o perioadă marcată de nihilism, alienare și un soi de fervoare scientistă, mai apropiată de cult decât de știință. «Avem nevoie ca el să susțină același argument pe care l-a susținut în orașul său (Roma), în Paris și în alte locuri – acela că rațiunea și credința se află într-un dialog vital, iar credința este în continuitate cu ce e mai bun în rațiunea umană.» (ii)
Să revenim la conferința de la Google (Religia și deschiderea minții) evocată la începutul articolului. Pornind de la omniprezentul motor de căutare și trecând rapid de la baseball la pasaje din Dante, episcopul argumentează că religia, în cea mai bună formă a sa, nu duce la închiderea intelectului, ci în fapt deschide mintea, împingându-ne la a căuta rezolvare și împlinire celor mai adânci aspirații și neliniști. Pe urmele lui Aquinas, Barron dezvăluie cum, zi de zi, de la momentul când coborâm din pat dimineața, mintea cercetează neobosit, mai mult sau mai puțin conștient, în căutarea adevarului necondiționat. Mintea vrea să știe totul despre tot. În mod asemănător, voința, ca facultate a sufletului, e atrasă spre împlinirea binelui propriu, a fericirii permanente și necondiționate, beatitudo, ce nu poate fi aflată definitiv nici în bogăție sau statut social, nici în putere sau plăcerea hedonistă. Cum poate fi ea atinsă? Vă las plăcerea să descoperiți, când timpul vă va permite, în consistenta, dar relaxata prezentare a prelatului californian, care trece cu naturalețe de la păpușile rusești la Bruce Springsteen, culminând cu paradoxala soluție creștină, regăsită în ConfesiunileSfântului Augustin. [Link] În spațiul românesc, o cunoaștem în formularea lui Nicolae Steinhardt, românul evreu, doctor în drept constituțional, convertit la creștinismul ortodox în carcerele comuniste – «Dăruind vei dobândi». Iar în aceste zile o auzim evocată atât de puternic, la Iași, chiar de Sfântul Părinte Francisc – «Fericirea noastră personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți».
Al doilea motiv al relevanței lui Toma d’Aquino pentru noi, contemporanii, ține de arta dialogului. În viziunea Episcopului Barron, într-o lume din ce în ce mai polarizată, felul în care Doctor Angelicus obișnuia să dialogheze acum multe secole cu cei cu care nu era de acord poate fi metoda prin care să reîncepem să ne ascultăm unii pe alții. Astăzi, una din strategiile cele mai utilizate este de a dilua până la schimbarea sensului argumentul preopinentului, transformându-l în ceva scandalos, ușor de respins, dar de fapt total diferit de opinia inițială (strategia straw-man). Scopul e victoria de etapă, nu aflarea adevărului. De aici până la atacuri ad hominem sau ștampile de tipul reductio ad Hitlerume doar un pas.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
