Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Scriitoarea genială. Un interviu cu scriitoarea Elena Ferrante

de     Contributors.ro
Miercuri, 5 decembrie 2018, 14:37 Actualitate | Opinii


Elena Ferrante - ”Prietena mea geniala”
Foto: Pandora M

Elena Ferrante este un pseudonim. Nu știm cu siguranță cine este – deși au fost făcute unele dezvăluiri. Romanele sale se bucură de un succes uluitor (10 milioane de cărți vândute în 40 de țări) și poate că misterul identității autoarei care le-a scris e bine să rămână nedezlegat. E o anonimitate care slujește autenticitatea povestirilor sale din Napoli.

Mai jos puteti citi un interviu cu Elena Ferrante apărut luna trecută, în Il Vendredi, una dintre cele mai importante reviste italiene. Traducere din limba italiana, Cerasela Barbone.

La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă şi cei ce rămân şi Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă şi Iubire amară, Zilele abandonului precum şi cartea pentru copii Noaptea pe plajă.

Puteti cumpara de pe Giftbook pachete cu toate cele patru romane ale Tetralogiei

Reporter: Când, în 1994, Mario Martone pregătea scenariul după Iubire amară, ați scris: ”Mă tem că aș putea să văd altceva decât ceea ce am povestit cu adevărat și care să mă dezguste; sau să-mi dau seama astfel că e slab; ori, pur și simplu, să descopăr ce lipsește”. V-ați temut să nu trăiți aceleași senzații și de această dată?

ELENA FERRANTE: Da, dar astăzi este o situație căreia mă expun conștient, cu neliniște, evident, dar și cu multă curiozitate. Mai demult, când se vorbea despre un film născut dintr-o carte, se folosea cuvântul “reducere cinematografică”. Nu știu dacă această formulă este încă întâlnită, probabil că nu, generează o idee (greșită) despre un produs mai puțin important. Dar, legat de acea expresie, ceea ce ma interesează încă e ideea de mișcare: datorită unui anume tip de literatură specializată (aceea a scenariștilor, a regizorilor), romanul se mută din pagină pe ecran și în timpul acestei mișcări își pierde haina literară, rămâne gol. Această nuditate mă derutează dar, totodată, mă face și curioasă. Lectura celor care fac filme este unica, poate, care are obligația să “dezbrace” povestirea și să îi ia măsurile pentru a-i face o haină nouă. Dar povestirea literară privată de superficialitatea ei e ca scheletul de sub piele: sperie, poate chiar umilește pe cel care a scris-o. Și îți vine să te întrebi: “Asta e cartea scrisă de mine? Unde e ceea ce credeam că am făcut?”

Reporter: Există o corespondență cu Saverio Costanzo? Vom putea citi cândva acest schimb de idei?

ELENA FERRANTE: Nu știu, trebuie să așteptăm întâi sfârșitul acestei experiențe. Cu Mario Martone, schimbul a fost intens, de doar câteva pagini, în timp ce cu Costanzo, fiind vorba de o serie, e mult mai dens și cu lungi note pe marginea diferitelor rescrieri de subiecte și scenarii. Ar fi suficient material pentru o carte, nu știu însă cât interes ar suscita. În final, e vorba despre amprenta în scris a procesului prin care subiectul, personajele, atmosfera și însuși ritmul temporal abandonează cartea și se îndreaptă spre unul dintre posibilele filme pe care un text narativ îl poate sugera.

Reporter: Pentru dvs. este acesta începutul unei noi experiențe sau e vorba doar de o excepție? Asistăm la o cotitură creativă?

ELENA FERRANTE: Nu, nu, exclud categoric ideea de a lucra în viitor în industria cinematografică sau în televiziune. Și, oricum, nu a fost vorba de o muncă reală de scenarist, nu aș fi avut competența necesară. Mai degrabă, am analizat textele scrise de Costanzo sau de colaboratorii săi, intervenind cu propuneri acolo unde mi s-a părut necesar. Am intervenit, să zicem, undeva între ideea de carte, așa cum îmi părea să o fi scris-o, și ideea de film, pe care autorii scenariului încercau să o definească. Acea poziție m-a interesat, cu tot ce a însemnat – dificultăți de comunicare și nevoie de mediere, care au rezultat din ea.

Reporter: Înseamnă că scrieți deja alt roman?

ELENA FERRANTE: Eu scriu mereu, e felul meu de a păcăli timpul. Mai greu e de înțeles dacă ceea ce scriu va fi apoi publicat. Oricum, nu am simțit niciodată nevoia publicării.

Reporter: În paginile cărților dvs. dialectul nu este niciodată explicit. Seria tv îl folosește într-o anume măsură. Ce efect vă creează să ascultați în dialect (napolitan) fraze care erau doar imaginate așa?

ELENA FERRANTE: Un efect de dezgust, mai ales în scenele de maximă violență, și ăsta e un fapt pozitiv. Dezgustul, așa cum este el perceput de Elena pe măsură ce, cu mare greutate, își depășește condiția culturală și se desprinde de cartier (în carte) este, înainte de toate, ceva ce imprimă un ritm, o periodicitate: iată de ce am exclus să reproduc un dialect dur în carte. În film, în schimb, el trebuie să fie reprezentat la nivel auditiv. Am lucrat întâi pe scenarii în italiană, apoi pe scenarii în dialect.

Reporter: Cât este de diferit acest dialect de cel pe care italienii îl cunosc, cel din cântece, din teatrul burghez al lui Edoardo De Filippo, din “Cenușăreasa pisică” (La gatta cenerentola, film de animație după Giambattista Basile, un autor de la 1600 – n. tr.), de neodialectul din Gomorra?

ELENA FERRANTE: De mică am perceput dialectul ca pe o culpă. Școala pedepsea folosirea lui, iar dacă voiai să fii precum eroinele din cărți, dialectul era un obstacol insurmontabil. Nu imi plăcea dialectul napolitan din mediul meu familial care se folosea și în unele medii sociale culte. Am crescut cu ideea că însăși cadența dialectală mă făcea, într-un anume fel, inferioară și că, deci, aveam două posibilități: ori mă afundam în el ca să îi fac în ciudă – “asta sunt și pot și mai rău de-atât”, ori trebuia să îl stârpesc cu totul, să capăt o nouă identitate. Eu aș vrea ca, pe parcursul întregii povestiri televizate, să se audă dialectul de cartier – acel dialect neinfluențat de școală și de mass media, neîndulcit de sentimentalismul mic-burghez, ca să ne putem da seama de efortul pe care îl face Elena, mai întâi ca să-l adapteze limbii italo-napolitane vorbită de profesori, pentru ca apoi să renunțe complet la el când pleacă la Pisa.

Reporter: Domenico Rea elaborase teoria existenței a două tipuri de Napoli, cu o fractură amplă între pătura care deține puterea și cea supusă, burghezii și săracii, un oraș din două esențe diferite, dar fără vreo legătură care să le unească. Cât ați ținut cont de această fractură în construirea operei? Există încă? Iar dacă există, ce ar uni astăzi cele două entități?

ELENA FERRANTE: Din ceea ce văd și aud când sunt în oraș, fractura a rămas, ba chiar s-a mărit, e chiar o falie. S-ar putea înregistra vocile din tot orașul, zonă cu zonă, amestecate dinspre periferie spre centru, și face cu înregistrările o hartă sonoră a diferențelor economice, sociale și culturale. Școala a pierdut bătălia ei uniformizantă, iar din multe puncte de vedere a pierdut-o și mass media, cea veche și cea nouă, deopotrivă. Ceea ce unește e doar relația violentă, irațională cu orașul, o legătură solidă pentru cine s-a născut la Napoli, dar și pentru cei care, cu durere, l-au abandonat, urmându-și propriul destin.

Reporter: Ați participat la castingul pentru actrițele-copii? Ce vă încearcă atunci când vă gândiți că se va ridica vălul de pe chipurile personajelor dvs.?

ELENA FERRANTE: Nu e ceva ce să mă alarmeze. E în regulă ca subiectul, ambientul, personajele să abandoneze paginile și să circule prin alte media (audiobooks, teatru, cinema, tv). În mod firesc, îmi rezerv dreptul de a avea o opinie personală în legătură cu rezultatul operelor care pornesc de la cărțile mele. Micuța Lila a lui Costanzo, de exemplu, mi se pare perfectă, iar micuța Elena are momente care clădesc în mod eficace viitoarea adultă. În ce privește castingul, în puținele ocazii când mi s-a cerut o părere, nu am făcut decât să complic lucrurile. De fapt, dacă ar fi trebuit să aleg eu actrițele, n-aș fi reușit niciodată. În general, imaginile pe care le am în minte în timp ce scriu sunt schimbătoare – uneori foarte bine definite, alteori șterse –, deci aș fi fost indecisă între diversele întruchipări posibile. De aceea, după părerea mea, e corect ca cine scrie să nu poată exercita niciun fel de veto. Regizorul trebuie să-și construiască propria operă, să-și pregatească spectacolul în condiții de maximă libertate. Oricum ar fi, cărțile nu au nevoie de nicio protecție: există, rămân răbdătoare și invulnerabile.

Reporter: Cum s-a născut ideea de a introduce o voce din off? E a dvs.?

ELENA FERRANTE: Nu, în general nu îmi plac vocile din off. Dar cel puțin în primul episod, când segmentele narative din copilarie nu se pot încă lega între ele, mi s-a părut necesară. Oricum, Elena care scrie nu este doar voce din off, ea este și parte integrantă a poveștii.

Reporter: V-ați câștigat un spațiu de libertate creativă absolută, în timp ce scriitura pentru cinema cere permanent o raportare. Un roman poate fi chiar trădat de un scenariu. Cum ați gestionat această anomalie?

ELENA FERRANTE: Nu mă îngrijorează că îmi sunt trădate cărțile. Dimpotrivă, mi s-a întâmplat să îi cer regizorului să inventeze mai mult, să dea frâu liber imaginației. Problema nu este, deci, trădarea. Problema este că sunt obișnuită să am control absolut asupra unei povești, ea trebuie să se nască și să se întâmple până la capăt pe hârtie. În cinema însă, povestea are o relativă autonomie. Un scenariu, mi se pare, funcționează precum un necesar și foarte util manual cu instrucțiuni: asta e ordinea întâmplărilor, asta este atmosfera necesară, acestea sunt personajele pentru care va fi nevoie de actori, acestea – replicile pe care trebuie să le rostească actorii. Mare parte dintre efectele verbale care trăiesc în pagină trebuie să dispară și să fie înlocuite cu efecte din limbajul cinematografic. Produsul final este filmul, care nu se face așezat la birou, ci pe platoul de filmare, unde cine se ocupă de scris nu are, pe bună dreptate, mare importanță.

Reporer: V-ar atrage munca de regizor? Există vreo experiență creativă care v-ar putea tenta să depașiți limitele exprimării prin scris?

ELENA FERRANTE: Să compun muzică, dar din nefericire nici nu știu să cânt la vreun instrument, nu am voce și nu știu nici măcar să fluier. Cât despre ce se face în lumea cinematografiei, multe mă fascinează, dar nu mă pricep deloc. Îi înțeleg pe scriitorii atrași de seriile tv, și, totodată, cred că a scrie nu e suficient pentru asta. Pentru a obține rezultate satisfăcătoare, trebuie să stăpânești platoul. Apreciez, deci, pe cine se implică serios în această direcție și aspiră să domine expresia cinematografică tot atît cât o stăpânește și pe cea literară. Mie mi-ar trebui încă o viață ca s-o pot face.

Reporter: Care este patrimoniul vizual la care ați făcut recurs ca romancier? Ce filme v-au influențat în crearea cartierului Elenei și al Lilei? Ce film vi se pare că a descris cel mai bine Napoli? Ce preferați să vedeți la tv sau la cinema?

ELENA FERRANTE: Sunt o spectatoare asiduă și dezinvoltă, rareori strâmb din nas și dau înapoi. Nu vreau să spun cu asta că îmi place tot ce văd, ci spun că m-am format în așa fel încât să găsesc ceva asupra căruia să reflectez sau din care să învăț. Industria cinematografică a condiționat și condiționează, în bine și în rău, imaginația mea. Legat de filmele despre Napoli, ce aș putea să zic? A fost foarte important pentru mine, de copil, Le mani sulla città de Francesco Rosi. Și am adorat și un film făcut în ultimii ani: L’intervallo, al lui Leonardo Di Costanzo.

Reporter: De fiecare dată când vi s-a cerut să numiți modelele care vă inspiră, ați citat mereu și exclusiv scriitoare femei. I-ați cerut regizorului să țină cont de această perspectivă? Credeți că un regizor femeie ar fi schimbat ceva în sensul ăsta?

ELENA FERRANTE: Sincer, nu știu. Cărțile mele se luptă să dea formă la ceea ce am învățat mișcându-mă în lume. Poate o femeie-regizor ar fi îmbrățișat viziunea mea întărind-o, și mi-ar fi plăcut mult să se întâmple. Sau poate, de ce nu, cu ceea ce ar fi făcut ar fi criticat-o și minimizat-o, găsind-o, ce știu eu, poate prea schematică atunci când e vorba de personajele masculine sau prea tentată să înfățișeze conflictele în relațiile dintre femei, în defavoarea unei frății mai înălțătoare. Iar asta, trebuie să admit, nu mi-ar fi plăcut, dar oricum nu aș fi exprimat nici o obiecție față de munca sa. Consider că artiștii femei au nevoie să exprime, mai mult decât bărbații, în perfectă autonomie și cu drept la polemică, ceea ce știu despre această lume, încălcând când și cum vor acea idee de împreună pe care ne-am creat-o cu o vastă producție de idei și de artă. Ca să ne înțelegem: eu nu aș fi spus niciodată unei alte femei: “Tu trebuie să faci un film închis în cușca pe care o reprezintă cartea mea”. Și cum dau ca sigur faptul că o femeie știe despre sexul feminin cât știu și eu sau chiar mai mult, aș fi lăsat ca acea cușcă să fie forțată și distrusă, conform nevoii pe care ar fi simțit-o. Îmi doresc, în schimb, ca un bărbat, care creează pe o bază tradițională – o tradiție lungă și solidă, daca a ales în deplină libertate să facă un film plecând de la cartea mea, să îmbrățișeze viziunea mea și să o respecte.

Reporter: Ce știți despre copilăria la Napoli astăzi ? Cunoașteți fenomenul paranzelor (grupuri criminale formate din adolescenți – n.tr.)?

ELENA FERRANTE: Nu, știu doar despre ceea ce citesc în ziare și în cărțile lui Saviano. Dar ca să cunoști cu adevărat Napoli de azi, la fel ca și orice alt oraș, nu sunt suficiente ziarele, nici cărțile, nici filmele, trebuie să trăiești acolo. Iar eu merg la Napoli foarte des, dar nu mai trăiesc acolo, ceea ce înseamnă că niciodată nu aș scrie despre prezent. Nu e suficient să citești ca să poți scrie. Scriitura riscă mereu să devină manieristă, dacă viața nu o obligă permanent să execute întoarceri neașteptate și incoerente. Și paginile, și viețile dintr-o singură bucată îmi par false.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro




















1181 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version