Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Declinul Democratiei

ANALIZA Ungaria și proiectul democrației iliberale

de Octavian Manea     Contributors.ro
Duminică, 23 septembrie 2018, 9:03 Actualitate | Opinii


Octavian Manea
Foto: Arhiva personala

Recent, Parlamentul European a votat pentru declanșarea procedurilor menite să conducă la activarea “opțiunii nucleare” – suspendarea drepturilor de vot pentru statul membru care încalcă sistematic valorile fondatoare ale UE. În replică, premierul maghiar a lansat propria narațiune, acuzând Legislativul european că țara sa este pedepsită pentru că nu vrea să primească imigranți. Asistăm însă la un precedent simbolic, la condamnarea unei stări de fapt: a democrației fără stat de drept. Iar pentru UE acesta este afrontul suprem, ingredientul care face diferența între Europa și ceilalți.

Totul a început acum mai bine de 4 ani prin discursul ținut de Viktor Orbán la Băile Tușnad. Atunci, el a introdus pentru prima dată conceptul de democrație iliberală, asumându-l ca proiect politic. Orbán a vorbit atunci despre o cursă pentru (re)inventarea statului capabil  să asigure succesul unei națiuni. Vede rolul statului ca fiind acela de a organiza și asigura competitivitatea unei națiuni. Iar din această perspectivă, modele nu vin dinspre Vest, ci sunt mai degrabă orientale: China, Turcia, Rusia. El spune explicit că vrea să se îndepărteze de dogmele Europei Occidentale, căutând să-și afirme independența față de acestea. Iar în această lectură, democrația liberală este văzută ca un impediment, chiar un obstacol în calea dezvoltării națiunii maghiare, a afirmării intereselor sale. În consecință, „trebuie să abandonăm metodele și principiile liberale de a ne organiza societatea, ca, de altfel, și modul liberal de a privi lumea. (…) Națiunea maghiară nu este o simplă sumă de indivizi, ci o comunitate care trebuie organizată, întărită și dezvoltată, iar în acest sens noul stat pe care îl construim este un stat iliberal, un stat non-liberal. El nu neagă valorile fundamentale ale liberalismului, precum libertatea etc. Dar nici nu face din această ideologie un element central în organizarea statului și aplică o perspectivă specifică, națională în loc“. Cu alte cuvinte, în locul individului și al comunității de cetățeni este pus colectivul, comunitatea etnică. Este vechea bătălie dintre națiunea înțeleasă în sensul său civic și națiunea înțeleasă în termeni etnici. Mai mult, Orbán atacă esența democrației liberale. Aceasta din urmă este un compromis între liberalism ca „răspuns la exigența limitării puterii“ (ceea ce presupune un stat de drept și drepturi ale individului) și democrație, care „răspunde la exigența distribuirii puterii“[1]. Liberalismul este o tehnologie de limitare a puterii unei majorități, un antidot împotriva tiraniei majorității. Or, anulând componenta liberală, ajungi de fapt să instituționalizezi tirania majorității. Interesant este faptul că, în încercarea de emancipare de modelul european, în bătălia cu Bruxellesul, Orbán ajunge să fie mai aproape de ceea ce Vladislav Surkov (un fost ideolog al lui Putin) numea „democrația suverană“[2], liberă de interferența normativă a construcțiilor supranaționale, de concepția și presiunea occidentală. Nu este un accident mesajul enunțat într-unul dintre discursurile lui Orbán de Ziua Națională: „ungurii nu vor trăi așa cum ne dictează străinii!“[3].

Se ridică însă întrebarea ce tip de regim politic este democrația iliberală? Politologii îl plasează în categoria regimului hibrid, în zona gri dintre democrație și autoritarism, mixând, în proporții flexibile, trăsături din ambele direcții. Balcanii anilor ’90 pot fi priviți ca un laborator timpuriu al democrației iliberale: Iugoslavia sub Slobodan Milosevici sau România sub Ion Iliescu. Într-un fel, „democrația iliberală poate fi considerată drept un fel de boală a copilăriei a noilor democrațiispune profesorul András Bozóki de la Universitatea Central Europeană. Sugestiv este faptul că Ungaria anilor ’90, o avangardă a Mittel Europei, căuta cu orice preț  să revină în Occident, iar acum pare  mai degrabă hotărâtă să adopte modele specifice Balcanilor de acum 30 de ani.

Iliberalismul în practică

Și totuși, prin ce se individualizează democrația iliberală? Centrală în consolidarea unei democrații de tip iliberal rămâne „recesiunea“ statului de drept. Transformarea acestuia într-o formă fără fond, precum și eliminarea obstacolelor instituționale care se opun tentațiilor hegemonice ale lui Orbán sunt primii pași în procesul extins al remodelării regimului politic din Ungaria. Tehnic, experții descriu procesul drept „implementarea deliberată a unor măsuri menite  să conducă la slăbirea sistematică, la anihilarea și capturarea controalelor interne asupra puterii, în vederea consolidării pe termen lung a supremației partidului dominant“[4].

Orbán a folosit supermajoritatea câștigată în 2010 (când Fidesz-ul a ajuns  să controleze 68% din Parlament) pentru refondarea regimului politic. A schimbat Constituția, amorsând gradual un proces de neutralizare a mecanismelor de „checks and balances“ percepute drept „o invenție americană adoptată de Europa dintr-un motiv de mediocritate intelectuala“[5]. Instituțiile esențiale (Parchetul General, Comisia Electorală, Consiliul Fiscal, presa publică, Curtea Constituțională) menite  să asigure controlul puterii executive au ajuns  să fie transformate după chipul și asemănarea supermajorității. Statul a fost treptat colonizat sub auspiciile hegemoniei electorale a Fidesz-ului[6].

Concomitent cu confiscarea statului, au fost restrânse o serie de drepturi fundamentale – libertatea de exprimare și de informare, drepturile minorităților. Este simptomatic faptul că a crescut masiv numărul cetățenilor maghiari care au ales  să se prezinte în fața justiției europene, ocolind tribunalele interne subordonate politic. Astfel, de la preluarea puterii de către Orbán, procesele deschise împotriva Ungariei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au crescut masiv, de la 436 la 5.569. Mai mult, aproximativ 11% din procesele CEDO sunt legate de Ungaria (deși, comparativ cu jurisdicția Curții, reprezintă 1% din populația Europei)[7]. Freedom House concluziona recent că „Ungaria a înregistrat cel mai mare declin cumulat din istoria națiunilor în tranziție, scorul său reducându-se 10 ani consecutivi“.

Într-o democrație iliberală, doar majoritatea are dreptate. Pluralismul de orice fel devine o specie pe cale de dispariție. Universitatea Central Europeană (CEU) a fost sistematic atacată pentru ceea ce simbolizează – un spațiu liber, de reflecție, de gândire alternativă, care nu poate accepta uniformizarea cognitivă și identitară cerută de noul regim. A fost indentificat inamicul națiunii – miliardarul George Soros (fondatorul CEU). De exemplu, anul trecut s-au investit milioane de dolari în campanii publice în care Bruxellesul și Soros erau prezentați drept inamicii Ungariei[8]. Nu putea să lipsească un amplu efort de intimidare a societății civile prin măsuri administrative, investigații penale, precum și demonizarea ONG-urilor finanțate din exterior. Rămâne sugestivă grila de interpretare a lui Viktor Orbán, pentru care cei din astfel de ONG-uri „nu fac parte din societatea civilă, ci sunt activiști politici plătiți care ajută interese străine“.

Important de precizat este faptul că nu doar Bruxelles-ul este preocupat de derapajele din Ungaria. Mesaje importante sunt transmise și dinspre Washington. În turneul întreprins în vară în Europa Centrala, Wess Mitchell (Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene) a reamintit statelor regiunii că au optat pentru civilizația politică a Occidentului. Preambulul tratatului NATO despre acest lucru vorbeste – despre patrimoniul comun dat de o „moștenire și civilizație fondată pe principiile democrației, libertății individuale și ale statului de drept”. Tot Mitchell a vorbit despre “micile plutoane” (familie, biserică, comunitate locală, asociere civică, societate civilă și ONG-uri) pe care Vestul le “hrănește și prețuiește” și fără de care „democrația nu poate rămâne sănătoasă pentru multă vreme”. Toate aceste dimensiuni contrastează profund cu trăsăturile autocrațiilor Estului (Rusia și China) – centralizarea puterii, negarea individului și a libertăților sale, reprimarea oricărei opoziții, cleptocrația și corupția elitelor care conduc statul. Mesajul vine în contextul în care Washingtonul vede Europa Centrală ca pe un spațiu al competitiei strategice (inclusiv pe frontul ideologic, pe componenta de “hearts and minds”) unde puteri resurgente precum Rusia și China își fac tot mai vizibilă influența. Iar din acestă ultimă perspectivă, Ungaria este punctul gravitațional – legăturile cu Moscova sunt mai intime ca niciodată. În timpul vizitei sale din această săptămână de la Moscova, Victor Orbán pleda pe lângă Putin să aducă Turkish Stream în Ungaria. Între timp, Rusia construiește în Ungaria o imensă centrală nucleară în valoare de 12 miliarde de dolari.[9]

O ordine iliberală?

Rețeta pe care o vinde Viktor Orbán ține de retribalizarea politicii. În zorii tranziției, la începutul anilor ’90, lordul Ralf Dahrendorf avertizase asupra temerilor societăților deschise care i-ar putea împinge, mai devreme sau mai târziu, pe cei copleșiți de viteza și impactul schimbărilor în căutarea legăturilor familiare, a structurilor profunde care le dau sens și îi orientează. Ei sunt predispuși să cadă sub „vraja vechilor definiții“ și a emoțiilor tribale. Pentru aceștia, națiunea nu are un sens civic (de societate a cetățenilor), ci înseamnă în primul rând „unitatea intolerantă a apartenenței și excluderii“, „o casă pentru suflet, nu pentru cetățeni maturi“. Iar atunci când contextul este prielnic, națiunea înțeleasă în sensul tribal „ajunge  să fie asociată cu altă emoție adâncă, cea a religiei. Atracția celor cărora nu le place să-l disocieze pe Cezar de Dumnezeu, sau invers, nu este în niciun caz limitată la lumea islamică”[10]. Iată combinația care explică succesul premierului maghiar.

Și, la mai bine de 8 ani de la revenirea la putere, Orbán nu are nici cea mai mică îndoială că se află pe drumul cel drept. O spune în discursul de acum câteva luni de la Băile Tușnad. Dimpotrivă, are un proiect pe termen lung. Se gândește deja la moștenirea  sa istorică. Își prezintă misiunea în termeni mistici: de a construi o nouă eră“, de a contura o nouă „ordine spirituală“, care să asigure perpetuarea democrației iliberale. Visează la extinderea experimentului său iliberal în întreaga regiune. Vede Europa Centrală ca un nucleu civilizațional fundamental diferit de Vestul Europei. Pentru Orbán, eșecul Bruxellesului stă în îndepărtarea de fundația creștină, în proiectul unei Europe care valorizează multiculturalismul, societatea deschisă și care caută viitorul postnațional („unde identitatea și mândria națională sunt noțiuni demodate“). Însă marea diferență stă în caracterul democrației. Pentru el, forma autentică este ceea ce numește democrația creștină iliberală, care pune mai presus de orice cultura creștină, respinge imigrația și are în centrul său familia tradițională. Nu spune niciun cuvânt despre statul de drept, despre mecanismele de “checks and balances”. În același timp, se prezintă drept avangarda unei renașteri spirituale și civilizaționale: „În urmă cu 30 de ani am crezut că Europa este viitorul nostru. Astăzi credem că noi suntem viitorul Europei“.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro




















1216 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version