Problema de reflectare şi dezbatere publică a protocoalelor procuratură-SRI e aceeaşi pe care o avem în ultimii ani pe orice subiect serios, după ce s-a declanşat Marele Război Civil Românesc pe tema anti-corupţie. Adică de pe la începutul lui 2007, la intrarea în UE, când tabăra anti-modernizare a văzut că nu mai e nevoie să păstreze aparenţele de ochii Comisiei şi a lăsat chiloţii în vine.
Intr-o parte a disputei avem un electorat cu aşteptări ridicate de la reprezentanţii lor, informat, cârcotaş pe nuanţe şi atent la derapaje. Unii mai pleacă după câte o fentă, alţii nu. Pe aici sunt oameni care susţin anti-corupţia ca obiectiv major, dar pot să vadă şi eventualele erori ale lui Kovesi, mahalaua din dosarul de la Ploieşti; vor opoziţie politică puternică, dar văd în ce fundătură e PNL şi au rezerve faţă de acesta (sau alte partide de dreapta) după ţepele trecute; au susţinut agenda Băsescu 1.0 (corectă, impinsă de un om imperfect), dar s-au distanţat de Băsescu 2.0 (când a rămas doar omul, fără agendă) etc. Pe scurt, normalitate şi diversitate.
In partea ailaltă regăsim un public nu prea exigent cu reprezentanţii săi, de la care pretinde una-alta dar în nici un caz etică politică, plus un cor mediatic asurzitor pus să urle, să mânjească, să hiperbolizeze, să persifleze şi să decredibilizeze radical orice instituţie legata de Vest, reformă, elită reală, etc, cu şi fără motiv (dar mai cu seamă fără). Scula lor de căpătâi e relativizarea: modernizarea e o păcăleală, dacă nu chiar o crimă de lez-naţiune; tranziţia e un eşec; suntem toţi o apă şi un pământ, şi ăia care fură şi ăia care nu; combaterea clientelismului politic e o formă de stalinism.
Asta e situaţia. Am ajuns la un moment în care e nevoie de operaţie minuţioasă pe creierul statului de drept, deja începută în 2016, când CCR a mai tăiat din excrescenţele lui Big Brother, pentru ca România să se europenizeze de-adevăratelea. Adică e nevoie de amendamente decente la legile justiţiei, făcute în interes public, nu de gaşcă, şi de o evaluare competentă a ce a fost bun şi rău în ultimii 12 ani pe anti-corupţie.
Trebuie văzut ce-i cu aceste protocoale, care rezultă ca datează bine-mersi din epoca Iliescu-Năstase, când nici nu visam să auzim de ele, şi pare că s-au reîmprospătat la fel de bine-mersi în epoca Tăriceanu-USL. Au fost ele legitime, ori nişte scurtături dubioase luate ca să se evite procesul mai lung şi mai transparent de adoptare pe cale normală a unor norme de aplicare la lege? Lideri ca Tăriceanu s-a făcut foc şi pară abia acuma, când au o miză personală în joc. PSD-ul e fecioară, deşi el le-a redactat şi supervizat, prin întreaga pleiadă de şefi ai SRI proveniţi din rândurile sale, cu comisiile parlamentare de control ataşate la butonieră. Separat, o grămadă de anchetaţi VIP speră că pot fi folosite nu doar mediatic, dar şi ca soluţie disperată pentru a încerca revizuirea unor procese la fel de VIP.
Trebuie urgent să rezolvăm vechea restanţă a controlului civil asupra serviciilor de informaţii, exercitată prin Parlament. Una din dramele democraţiei române în ultimele trei decenii o constituie chiar asta: Parlamentul, instituţia fundamentală fără de care nu se poate, este în acelaşi timp şi cel mai prost şi corupt (politic) controlor sau forum de selecţie, în special în ultima vreme. Instituţiile puse sub autoritatea sa directă (reglementatori de piaţă, etc) au suferit o pierdere de credibilitate şi eroziune a calităţii umane în 2017); de Consiliul Audioviziualului nu mai discutăm. După 27 de ani de post-ceauşism n-am reuşit să brodim echilibrul corect între controlul democratic (accountability) şi profesionalism.
In asemenea context trebuie să operăm noi atăzi mecanismele anti-corupţie, în aşa fel încât ele să trăiască mai departe şi să funcţioneze. Se cere echilibru, raţiune şi lipsă de parti-pris. Numai ca prin sala de chirurgie tropăie în bocanci fanfara asurzitoare a clovnilor media, diverşi târgoveţi ambetaţi, farisei care fură instrumentarul sau îl dezinfectează cu Hexifarma, deranjaţi mintal ce se cred proroocul Ieremia, agitatori programatici ai conflictului social, gangsteri evadaţi – şi, prin colţuri, câţiva agenţi Sputnik cu vermorelul de toxine politice în spinare.
Comenteaza peContributors.ro
