Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Profeti si Vrajitori: De la petro-apocalips la petro-optimism

de Constantin Crânganu     Contributors.ro
Vineri, 23 martie 2018, 13:46 Actualitate | Opinii


Constantin Cranganu
Foto: Hotnews

When will we run out of oil? Never!

Spencer Dale, chief economist at BP, 2015

1859 – Începe Epoca petrolului

În august 1859, Edwin L. Drake a făcut istorie: Prima sondă de petrol americană a fost săpată în Titusville, Pennsylvania. Acolo s-a născut epopeea unei noi forme de energie, care va revoluționa dezvoltarea societății omenești și ale cărei consecințe le trăim și astăzi pentru că Omul minus motor este un sclav. Omul plus motor este un om liber (Henry Ford).

1865 – Statele Unite construiesc prima conductă din lume pentru transportul petrolului

Samuel Van Syckel a conceput și realizat o soluție pentru transportul petrolului pe care mulți o consideră astăzi o capodoperă inginerească: o conductă de oțel, lungă de aproape 8 km, 5 cm diametru, dotată cu 3 compresoare cu aburi de 10 CP, permitea pomparea țițeiului extras din sonda Frazier (câmpul petrolifer Pithole Creek, Pennsylvania) la gara Miller Farm Oil Creek. Brusc, sutele de căruțași care cărau petrolul în butoaie de whisky (barrelsbarili) s-au trezit fără obiectul muncii și au început sabotarea conductei.

1901 – Statele Unite devin o superputere în producția mondială de petrol

Pe 10 ianuarie 1901, pe dealul Beaumont din sud-estul Texas-ului a erupt „gheizerul” de petrol Lucas-1. Cu o producție de circa 100.000 barili pe zi, Lucas-1 depășea tot văzuse lumea până atunci. Brusc, prețul barilului de petrol a scăzut aproape de 7 de ori, de la $2 la $0,30.

1908 – Se naște industria americană de automobile

William C. Durant a fondat, în septembrie 1908, compania care mai târziu va deveni celebra General Motors. Iar pe 1 octombrie 1908, Henry Ford a lansat celebrul Model T, prin care a anunțat lumii întregi că SUA au intrat în era producției automobilistice de masă.

Apoi au apărut

Profeții petro-apocalipsului

1909: Doar 25 ori 30 ani

Petrolul a fost utilizat timp de mai puțin de 50 de ani și se estimează că rezervele vor  dura aproximativ 25 sau 30 de ani… Cele mai importante efecte ale dispariției petrolului vor fi lipsa combustibilului pentru iluminare. Uleiul de origine animală și vegetală nu va putea să-l înlocuiască. Dată fiind această situație, exploatarea nesăbuită a câmpurilor petroliere și consumul de petrol pentru combustibili [auto] trebuie controlate.

— July 19, 1909 Titusville Herald (Titusville, PA)

1919: Între doi și cinci ani până la maximul producției

Având în vedere satisfacerea nevoilor lumii,… petrolul din Statele Unite va continua să ocupe o poziție mai puțin dominantă, deoarece în următorii doi până la cinci ani, câmpurile petroliere din această țară vor ajunge la producția maximă, după care se vor confrunta cu un declin din ce în ce mai mare. (Dr. Van H. Manning, director U.S. Bureau of Mines)

— October 23, 1919 Oil and Gas News

1919: Apogeul petrolului va fi depășit curând – probabil în trei ani

Prognoză făcută de David White, Chief Geologist USGS, The Unmined Supply of Petroleum in the United States,  Automotive Industries, vol. 40, p. 361, 376, 375.

1937: Rezervele de petrol vor fi epuizate în 15 ani

Căpitanul H. A. Stuart, directorul rezervelor navale de petrol, a declarat în fața Comitetului pentru Afaceri Navale al Senatului că proviziile de petrol ale Americii vor dura numai circa 15 ani:

Am făcut estimări în ultimii 15 ani. Cea mai bună informație este că actualele rezerve vor asigura aprovizionarea marinei militate doar pentru următorii 15 ani.

— March 9, 1937 Brooklyn Daily Eagle

1943: Apogeul petrolului a fost atins

Există o opinie în creștere că Statele Unite au atins nivelul maxim al producției de petrol. Începând cu anul 1938, noile descoperirile de petrol nu au egalat extracțiile nici într-un an, deși există o șansă foarte bună ca în 1943 să vedem suficient țiței nou extras din vestul Texasului pentru a crea un exces.

— June 7, 1943 Bradford Evening Star (Bradford, PA)

1945: Doar 13 ani au mai rămas

Confruntați cu amenințarea că rezervele petroliere ale națiunii noastre pot dura doar treisprezece ani, geologii încearcă să exploateze rezervele aproape nelimitate de petrol submarin. Prima încercare de a extrage țiței din adâncurile Oceanului Atlantic a fost începută luna aceasta în apropiere de Cape Hatteras, Carolina de Nord, și Secretarul de Interne, Harold L. Ickes, a arătat că oamenii de știință înregistrează progrese în eforturile lor de a ajunge la petrolul subacvatic.

— December 10, 1945 Times Recorder (Zanesville, Ohio)

1956: Între 10 și 15 ani până la apogeul petrolului (Hubbert’s peak oil)

M. King Hubbert, de la Shell Development Co., a prezis [cu un an în urmă] că apogeul producției va fi atins în următorii 10 sau 15 ani, după care va scădea gradat până  la zero.

“M. King Hubbert of the Shell Development Co. predicted [one year ago] that peak oil production would be reached in the next 10 to 15 years and after that would gradually decline.”

— March 9, 1957 Corpus Christi Times (Corpus Christi, TX)

1957 – Canistre cu benzină în capsula timpului

Cetățenii orașului Tulsa, centrul petrolului din Oklahoma, au îngropat o mașină Plymouth Belvedere ca parte a unei enorme capsule a timpului. Alături de automobil, au fost depozitate și mai multe canistre cu benzină. Oamenii s-au gândit că peste 50 ani, viitorii locuitori din Tulsa nu vor mai avea cu ce să pornească mașina. (A fost dezgropată în 2007).

1966: Rezerve epuizate în 10 ani

Un geolog a analizat marți rezervele de petrol ale Statelor Unite și a estimat că țară ar putea rămâne „pe uscat” în 10 ani.

— August 3, 1966 Brandon Sun (Brandon, Manitoba)

1972: Petrolul SUA terminat în 20 ani

Rezervele de petrol ale SUA vor dura numai 20 ani. Aprovizionarea cu petrol din import va dura 40 sau 50 ani, dar vor depinde tot mai mult de politicile mondiale.

— May 1972 Bulletin of the Atomic Scientists

1977: Pragul maxim al petrolului va fi atins la începutul anilor 1990

Ca națiune, americanii au fost reticenți în a accepta perspectiva penuriei de petrol. Trebuie să recunoaștem că producția mondială de petrol va atinge probabil pragul maxim la începutul anilor 1990, după care va urma o curbă de declin. Până la începutul secolului al XXI-lea, va trebui să ne confruntăm cu posibilitatea de a rămâne fără petrol și gaze naturale.

— 1977 US Department of Energy Organization Act

1977: Nu mai avem petrol și gaze naturale

Pur și simplu, nu mai avem petrol și gaze naturale….Nu trebuie să fim egoiști … să îndurăm fără să ne plângem și să facem sacrificii

— Președintele Jimmy Carter, 1977

1980: Înainte de anul 2000

Subliniind nevoia de conservare [fizicianul Dr. Hans], Bethe a spus ca lumea va atinge maximul producției de petrol înainte de anul 2000. Producția de petrol in toata lumea va scădea apoi la zero in următorii 20 de ani, a spus el. Conservarea riguroasă ar putea întinde aprovizionarea cu petrol a lumii până în anul 2050, a spus el. [Hans Bethe a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1967]

— October 17, 1980 Syracuse Post Standard (Syracuse, NY)

1996: Apogeul producției de petrol va fi atins probabil până în 2020

Din păcate, producția de țiței va atinge probabil un nivel maxim până în 2020 și va începe să scadă după aceea. Fără o schimbare, țările în curs de dezvoltare vor fi în cele din urmă lăsate în întuneric, iar țările dezvoltate se vor strădui să țină luminile aprinse. Conflictul este inevitabil. Cred că acest lucru nu va deveni o problemă serioasă dacă nu va exista un eveniment de tip thalidomidă. Va trebui să vedem în oglinda retrovizoare că am depășit vârful producției de petrol la nivel mondial.

— Richard Smalley, Premiul Nobel în Chimie, 1996

2001: Hubbert’s Peak: The Impending World Oil Shortage

2002: Vârful global până în anul 2010

Rezervele globale de țiței vor atinge un maxim în 2010 și vor începe să scadă, introducând o epocă a creșterii prețurilor la energie și a revoltelor economice -  așa a afirmat vineri un grup internațional de specialiști în domeniul petrolului.

— May 25, 2002 Index Journal (Greenwood, SC)

2003: The Party’s Over: Oil, War, and the Fate of Industrial Societies

2004: Crossing the Rubicon: The Decline of the American Empire at the End of the Age of Oil

2004: Powerdown: Options and Actions for a Post-Carbon World

2004: The End of Oil: On the Edge of a Perilous New World

2004: Twilight in the Desert: The Coming Saudi Oil Shock and the World Economy

2005: Out of Gas: The End of the Age of Oil

2005: Sfârșitul petrolului este mai aproape decât crezi

Producția de petrol va atinge maximul anul viitor. Spune la revedere stilului tău de viață.

- April 21, 2005, The Guardian

2006: The Long Emergency: Surviving the End of Oil, Climate Change, and Other Converging Catastrophes of the Twenty-First Century

2006: Beyond Oil: The View from Hubbert’s Peak

2006: Peak Oil Prep: Prepare for Peak Oil, Climate Change and Economic Collapse

2007: Cândva între prezent și anul 2040

Majoritatea studiilor estimează că producția de petrol va atinge apogeul cândva între prezent și anul 2040. Această gamă de estimări este largă deoarece timpul până la atingerea apogeului depinde de factori multipli, incerți, care vor determina cât de repede se consumă petrolul rămas în pământ; cât petrol mai este încă în pământ; cât de mult din acest petrol poate fi produs în ultimă instanță date fiind provocărilor tehnologice, ecologice și a costurilor, precum și influența condițiilor politice și de investiții potențial nefavorabile în unele țări în care se află petrolul; și cererea viitoare globală pentru petrol.

— February 2007 GAO Report

2009: Confronting Collapse: The Crisis of Energy and Money in a Post Peak Oil World

2010: Peak Oil and the Second Great Depression (2010-2030): A Survival Guide for Investors and Savers After Peak Oil

2010:  Apogeul petrolului a sosit

Producția de petrol convențională a rămas neschimbată în ultimii patru ani; în acest sens, cel puțin, apogeul petrolului a sosit.

Paul Krugman, Premiul Nobel în economie, 2008

2010 – Lloyd’s se alătură avertismentelor grave legate de „apogeul petrolului”

Business-urile subestimează consecințele catastrofale ale declinului petrolului…Lipsa petrolului în 2013 va forța creșterea prețului la peste $200 (£130) per baril…Chiar înainte de a atinge vârful de producție, am putea fi martorii unei prăbușiri a ofertelor de petrol din cauza creșterii cererii în Asia… Haosul economic ar putea rezulta din cauza scăderii producției de petrol.

—  July 11, 2010, The Guardian

2011: The Crash Course: The Unsustainable Future of Our Economy, Energy, and Environment

2012: Peeking at Peak Oil

2012: The End of Growth

2012: The Big Flatline: Oil and the No-Growth Economy

Lista profețiilor apocaliptice despre apogeul producției de petrol, urmată de inexorabila lui dispariție este, cum lesne vă închipuiți, mult, mult mai lungă. Mă opresc, totuși aici.

Ceea ce trebuie subliniat mereu este că profeții apocaliptici, chiar și cei medaliați cu Premii Nobel, se dovedesc a fi mincinoși.

Vrăjitorii petro-optimiști

După cum am explicat în articolul meu anterior, există o mare deosebire între profeți și vrăjitori, generată de o problemă psihologică, sesizată încă din 1828 de John Stuart Mill și cunoscută astăzi sub numele de negativity bias:

Cei care seamănă frica legată de o profeție apocaliptică sunt considerați mai serioși și mai responsabili, pe când cei care sunt echilibrați sunt considerați ca fiind naivi și mulțumiți de sine. Lucrurile negative (gânduri, emoții, interacțiuni sociale) au un mai mare efect psihic decât cele neutre sau pozitive. Cu alte cuvinte, ceva foarte pozitiv sau optimist va avea în general un impact mai scăzut asupra comportamentului și stării cognitive a unei persoane decât ceva la fel de emoțional, dar negativ.

Ceea ce mi se pare mai grav și de ne-înțeles este faptul că oameni respectabili profesional, precum cei trei laureați Nobel listați mai sus, își dau cu părerea despre un domeniu la care nu se pricep deloc. Situație similară cu cea în care Charles Darwin, un geolog amator, își permitea să polemizeze pe tema vechilor glaciații cu un expert, Louis Agassiz[1]. Problema apare și mai dureroasă atunci când aceste persoane și altele ca ei sunt mediatizate ca purtătorii unor cunoștințe universale, care le dă dreptul la orice fel de opinii.[2]

Plecând de la aceste constatări triste, dar adevărate, nu voi încerca să prezint o listă cât de cât comparabilă a vrăjitorilor petro-optimiști, cei care țin luminile lumii aprinse din 1859 până astăzi și le vor ține la fel mulți ani în viitor. Părerea mea este că acești vrăjitori nu-și irosesc timpul publicând cărți după cărți, în care să se bată cu pumnii în piept, cerând să fie adulați de masele populare, premiați cu diverse premii (nu există Nobel pentru geologie și ingineria de petrol), invitați și plimbați, precum sfintele moaște, prin diverse studiouri de televiziune unde să li se ceară să-și împrăștie prodigios profețiile apocaliptice aducătoare de audiență etc., etc. Ei inovează, inventează, dezvoltă noi tehnologii, mereu și mereu.

Când a primit Premiul Nobel pentru Pace în 197o, agronomul Norman Borlaug nu publicase nicio carte și niciun articol de specialitate. Aproape nimeni nu auzise de el în mass-media ahtiată de rating, breaking news, catastrofe, crime și violuri. Știrile pozitive nu se vând, nu-i așa? Only if it bleeds, it leads. Dar Revoluția Verde, pe care Borlaug a inițiat-o și a câștigat-o de unul singur, a salvat poate un miliard de oameni de la foamete cronică și toate nenorocirile pe care aceasta le provoacă. Abia după ce munca lui a fost recunoscută cu Premiul Nobel, Borlaug a fost descoperit de mass media și opinia publică. Și, în final, asta contează: ce ai făcut practic pentru mai-binele omenirii, pentru că de profeții mincinoase gem podurile caselor de pe planetă.

Despre ultimii vrăjitori petro-optimiști, cei căror le datorăm actuala revoluție a argilelor, am scris zeci de articole pe această platformă, începând din 2014. Rog cititorii interesați să parcurgă acele pagini sau doar să caute nume, precum Edward A. L. Roberts, Riley „Floyd” Farris, Bob Fast, Nick Steinsberger,  Harold Hamm, Aubrey McClendon, Tom Ward și mai ales, George P. Mitchell, considerat părintele fracturării hidraulice de mare volum și cel mai important personaj al revoluției argilelor.

Ce s-a ales de profețiile petro-apocaliptice? Praful istoriei. Pentru conformitate, puteți verifica schimbarea de atitudine a influentului ziar liberal, The New York Times. După ce ani la rând au „înfierat cu mânie proletară” ceea ce peiorativ numeau fracking, ziariștii newyorkezi au adoptat un ton reverențios, în care se vorbește de „revoluția argilelor” care a propulsat Statele Unite pe primul loc al producției mondiale de petrol și gaze naturale. În articolul Apocalypse Not, publicat pe 8 februarie 2018, ziaristul Bret Stephens se întreabă ce se mai întâmplă cu acele predicții apocaliptice despre secătuirea rezervelor de petrol americane, în condițiile în care țara produce astăzi peste 10 milioane barili pe zi, depășind un record vechi de 47 ani. (Ar trebui, totuși, să remarc că profețiile petro-apocaliptice au încetat la sfârșitul anului 2012 – e semn bun sau rău? Cu profeții nu prea știi niciodată la ce să te aștepți…)

Dacă vrem să privim doar producția de gaze naturale, pot oferi date oficiale recent publicate despre statul în care trăiesc, Pennsylvania. În 40 din cele 67 comitate unde se fracturează și se exploatează argila Marcellus, producția anului 2017 s-a ridicat la 153 miliarde m^3, marcând o creștere de 5% față de totalul anului 2016. (În 2015, producția de gaze a României a fost de 11,17 miliarde m^3).

Când se va termina petrolul? Practic, niciodată!

Profețiile petro-apocaliptice suferă de un păcat fundamental: creșterea/descreșterea producției de petrol este mai puțin o chestiune geologică, cât una de tehnologie și raportul cerere-ofertă. La întrebarea Cât petrol mai este în subsol?, răspunsul corect este La ce preț?

Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte, voi folosi exemplul câmpului petrolifer Kern River, situat la nord de Los Angeles. Descoperit în 1899, a fost exploatat intens în următorii 50 ani. Analizele efectuate în 1949 au indicat că ar mai exista doar 47 milioane barili sub formă de rezerve, adică ceva trivial ca mărime și nesemnificativ din punct de vedere economic. Ceea ce mai rămăsese era un țiței vâscos și așa de dens încât plutea pe apa de zăcământ.

În 1970, inginerii petroliști americani au inventat o metodă de a extrage acel reziduu: injecția de abur sub presiune pentru a muia țițeiul și a-l extrage mai ușor din rocă. Până în 1989, ei au perfecționat metoda injecției de abur și au putut extrage o cantitate suplimentară de 945 milioane barili.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1013 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by