Am avut un domn care a condus guvernul câteva luni și care simțea că e la volanul unui Trabant. Avea dreptate pe fond.
Metafora Trabantului este totuşi nedreaptă. Trabantul era un mecanism perfect pentru ce a fost gândit: un vehicul ieftin, construit cu cât mai puţin metal. Asta s-a vrut, asta a fost. Faptul că a rămas celebru şi e folosit ca metaforă de un politician român de mâna a doua confirmă că Trabantul a fost un succes.
Guvernul României nu seamănă cu un Trabant pentru că nu e construit cu o logică, nu e eficient, nu servește unui scop public clar, este cumplit de ineficient și cumplit de stupid alcătuit. Nu o logică de mașină nemțească ieftină e în spatele organizării guvernului României ci o logică bizantină a mizelor de putere mărunte, a baronatelor locale care trebuie să aibă ambasadori în guvernul României pe post de miniștri, o logică de genul ”trebuie să aibă și partidul de 6% al lui Tăriceanu niște ministere, deci hai să mai spargem un minister în două separate”.
Dacă ar fi să fie un vehicul, guvernul României este mai degrabă un fel de căruță cu trei oiști trasă de cinci măgari, care se învârte în gol și produce bani pentru un căruțaş care nu e în guvern, ci șeful PSD. O construcție suprarealistă.
Sunt două probleme structurale care ne-au adus în această situație:
-
Lipsa coordonării
-
Ministere fragmentate care nu pot faci politici moderne, care sunt opusul fragmentării
1.Lipsa coordonării
Caracteristica generală a ministerelor din România e că fiecare trage să fie de capul său. Și fiecare vrea să blocheze pe celelalte, asta e un semn de putere, semn că ești important, în ștampila ta (se numește aviz) stă totul.
Orice decizie – propunere de proiect de lege, de OUG, de HG – trece prin mai multe ministere și de obicei se blochează la fiecare în parte. Decizia este la fiecare dintre aceste ministere, și niciunul dintre ele nu vrea să pară mai puțin important decât celălalt. Cu cât tărăgănezi mai mult lucrurile, cu atât pari mai important. Cu cât pari mai important, cu atât e mai puțin probabil să te trezești “reorganizat” la o viitoare împărțire de ministere.
De aceea, numărul mare de ministere e o problemă mai gravă decât simplul fapt că fiecare vine la pachet cu costuri suplimentare (secretariat general, garnitură de secretari de stat, etc). Un ministru în plus înseamnă un punct de blocaj și o agendă proprie care contribuie la harababură.
Ca să se limiteze haosul ar fi nevoie de o Cancelarie a premierului. Adică de cineva care să filtreze și să ordoneze inițiativele, și să le urmărească că se întâmplă, că se dau avizele, că apoi se trece la aplicare, se urmăresc rezultatele, etc.
Am lucrat câteva luni în Cancelaria Guvernului înainte de a preluat portofoliul în criză de la Fonduri Europene. Cancelaria guvernului Cioloș avea avantajul că miniștrii, fiind tehnocrați, puteau fi coordonați. Adică nu aveau fiecare o feudă politică în minister. Și chiar așa tot a fost greu, pentru că fiecare ministru era hrănit din minister cu tematica:
A fost nevoie ca Dacian Cioloș să concedieze niște miniștri care fuseseră rapid capturați de ministere ca să revenim la prioritățile comune stabilite la începutul guvernării.
Prima măsură impusă de Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu a fost desființarea Cancelariei. Fără Cancelarie, șeful guvernul este un fel de șef doar peste ștampila proprie, dar nu poate realmente coordona. Între miniștrii PSD este o veșnică competiție legată de cine anunță primul ceva fără a-l băga în seamă pe premier. Evident, cum toată lumea știe că șeful real este Dragnea, nici nu ai de să îl bagi în seamă pe prim-ministru. Am mai spus și o repet: România nu este guvernată în sensul modern al ideii. PSD doar fură și lasă birocrația să meargă pe pilot automat.
Olguța Vasilescu a găsit un proiect de lege a salarizării scris prin minister de câțiva ani. Prost gândit și prea scump ca să poată fi aplicat realmente. Pentru că era disperată să iasă la presă cu ceva, l-a promovat fără să se pună de acord cu șeful guvernului sau măcar cu Ministerul de Finanțe, care ar trebui să găsească bani pentru aplicare.
Guvernul României este o orchestră fără dirijor, unde o grămadă de primadone se înghesuie pe scenă și fac concurs de zbierături.
2. Ministere fragmentate
Când PSD – ALDE a pus mâna pe putere, partidul lui Tăriceanu a venit cu o zestre electorală de 6%. Comparativ cu PSD, e prea puțin procentual așa că s-a găsit soluția să încapă și ALDE la ministere întregi: facem mai multe ministere. Pe principiul de la cozile ceaușiste: dați câte unul, să ajungă la toată lumea.
Așa s-a ajuns ca Mediul să se spargă în Ministerul Mediului (ALDE) și Ministerul Apelor și Pădurilor (PSD). Pentru că Meleșcanu trebuia să fie ministru, dar Ana Birchall rămânea fără
Ne aglomerăm instituţional, dar ignorăm dimensiunea europeană a administraţiei
Am făcut pentru premierul Cioloș un raport privind structura de afaceri europene, când eram la Cancelarie. Coordonarea afacerilor europene e o chestiune complexă. Practic, la Bruxelles România are un alt strat al guvernării. Ar trebui să ne obișnuim cu această idee. Guvernarea României se face pe patru niveluri: oraș (comună), județ, București, Bruxelles. O bună parte din deciziile și reglementările care ne guvernează viața vin din ultimul strat al guvernării. Așa cum Ministerul Administrației coordonează interacțiunea între primele două niveluri și București, ar trebui să existe o structură care să coordoneze guvernarea națională cu cea europeană.
Asta nu se prea întâmplă în România. Fiecare minister are o politică europeană proprie. De multe ori ea are o logică foarte măruntă: se duc funcționarii la Bruxelles pe rând, să ia fiecare dirună de deplasare, indiferent că au habar de dosar sau dacă vorbesc măcar engleză.
Cât despre cum devin deciziile europene realitate în România, aș avea aici multe exemple să dau, dar mă rezum la două: Comisia a constatat că multe proiecte europene se ratează pentru că lucrările de infrastructură nu sunt predictibile, dat fiind că nu avem o hartă a infrastructurii. Adică dăm drumul la ceva construit cu bani europeni și constatăm că pe acolo trece o conductă. Despre care, credeți sau nu, nu se știa înainte. Ca să ocolești o conductă îți trebuie avize și ia ani pierduți uneori, proiectul iese din schemă și din buget, UE nu mai dă banii, proiectul nu se mia face. Așa că România și Comisia au convenit să avem o hartă a tuturor acestor bunuri de utilitate publică care încurcă proiectele. Patru ani mai târziu, Ministerul Economiei încă mai trimitea adrese de răspuns la Ministerul Fondurilor Europene, care MFE trimitea adrese disperate că această condiție nu era îndeplinită și deci riscam să fie suspendate toate fondurile europene. Ministerul Economiei spunea, din nou, că el nu se ocupă de conducte și rețele electrice și că poate ăia de la Administrație au chef să se ocupe. Evident, ăia de la Administrație scriau ceva similar în adrese, după care cei de la Ministerul Energiei aveau o altă idee despre cine ar trebui să se ocupe. Asemenea chestii intră foarte greu pe agenda guvernului – cine să le bage? În șase luni de ministeriat la MFE, împreună cu Cancelaria, le-am dus pe cele mai multe în ședința de guvern, unii colegi miniștri s-au simțit enervați de insistență, dar le-am rezolvat pe cele mai multe. Miniștrii politici însă nu se ocupă de chestiuni din astea, ei trebuie să lanseze chestii la presă. Birocrații plimbă adrese câțiva ani, Comisia trimite al 20-avertisment, apoi decide că nu e ok și se suspendă niște fonduri, după care Antena 3 spune că Bruxelles-ul pedepsește PSD pentru că e patriot. Că așa se guvernează în România.
Al doilea exemplu: s-au stabilit niște obiective de a impulsiona folosirea de mașini electrice. Câțiva ani mai târziu încă nu se stabilise cine se ocupă să facă prizele pe drumuri. Iar în adrese din acelea, lungi, ministeriale, Ministerul Transporturilor spune că Ministerul Energiei să facă prize pentru că e cu energie electrică, deci…. Ministerul Energiei zice că Ministerul Transporturilor trebuie să facă prize, că doar sunt pe drum și e cu mașini, deci… În acest timp, responsabilul cu infringementul din alt minister face apoplexie, pentru că el e singurul luat la șuturi pentru că România întârzie. În acest timp prim-ministrul României își cumpăra mașină ecologică și defilează cu ea la televiziuni – despre Ponta vorbesc, colegul de opoziție.
Premierul conduce guvernul. Dar cine guvernul ?
Ei bine, cine ar trebui să coordoneze guvernarea europeană a României? Poate fi Cancelaria. Poate fi un minister al Afacerilor Europene care să preia și coordonarea de politici și diplomația și banii europeni. Oricare dintre aceste variante este ok. Ce nu e ok e să ai diplomația europeană la MAE, banii europeni într-un minister delegat și coordonarea de politici să lipsească cu totul (de fapt, banii europeni sunt în trei ministere separat și coordonarea se împarte cu Ministerul de Finanțe, dar dacă intru în acest subiect nu o să termin curând, așa că am decis că voi scrie o lucrare de doctorat despre aranjamentele instituționale pe fonduri europene).
Toată lumea se ocupă de antreprenoriat. Adică nimeni nu se ocupă eficient
Ceva similar se întâmplă cu Ministerul Economiei. De fapt, nu mi-e clar de ce mai avem acest minister. Coordonarea economiei nu o face, nu prea mai avem economie de stat la acel mod. Are niște companii de stat în subordine. Dar la fel au și alte ministere, cel al Energiei de pildă. Iar mai nou o grămadă de primării își fac și ele companii de stat. Acum câțiva ani, când ne păștea falimentul și am cerut bani de la FMI, banii au venit cu condiția să facem ordine în companiile de stat. Cine să facă ordine? Ministerul Economiei, că el are cele ai multe companii de stat? S-a decis că Ministerul de… Finanțe, care a făcut un departament separat pentru companii de stat.
Să zicem că ministerul Economiei se ocupă de mediul de afaceri? Ei aș, pentru asta avem ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Asta e o veche marotă a PSD. Încă de când Năstase s-a aliat cu Dan Voiculescu și fostul securist vindea tuturor imaginea sa de părinte al antreprenoriatului. Năstase i-a făcut lui Voiculescu minister pentru IMM și antreprenoriat. De atunci, de câte ori revine PSD la putere, face jucăria asta pentru câte cineva. Dar măcar se ocupă cineva de antreprenoriat, nu? Da. Chiar vreo cinci. Ministerul acesta condus de misteriosul manechin Laufer, ministerul Agriculturii, care are niște bani pentru antreprenoriat în agricultură cu fonduri europene, ministrul Fondurilor, care are niște bani pentru antreprenoriat cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltării, care are și el un program special pentru IMM-uri, tot cu fonduri europene dar altul decât cel de la Fonduri. Și astea sunt doar câteva exemple. Practic, în România, fiecare minister face câte ceva cu antreprenoriat, că e la modă, Dan Voiculescu a fost vizionar. Nici nu mai comentez eficiența.
Nu putem să ne şi dezvoltăm, să şi furăm. Trebuie să ne decidem
Dar pe logica asta a fost o idee bună ca Ministerul Fondurilor să intre în Ministerul Dezvoltării? Teoretic, da. Noi avem în acest moment două fonduri de bani pentru dezvoltare: banii naționali pentru dezvoltare și banii europeni pentru dezvoltare. Tradițional, banii naționali sunt dați pe pile politice – celebrul deja
Banii din fonduri europene sunt mai greu de furat şi de risipit politic dar și mai greu de cheltuit. Am propus în campania electorală din 2016 ca proiect de guvernare al USR comasarea acestor două fonduri de dezvoltare, deci a celor două ministere – indiferent că banii vin din buget sau de la Bruxelles, ei sunt bani de dezvoltare și ar trebui să fie un singur fond.
Deci PSD a pus în aplicare un proiect al USR? Nu vă grăbiți. USR vorbea de comasarea fondurilor și simplificarea procedurilor: adică un singur fond național și european, cu proceduri similare, fără politizare, fără furt, fără multă birocrație. PSD doar a adus un ministru sub alt ministru, în rest totul a rămas la fel. Cele două foste ministere funcționează de facto complet separat, doar că ministrul de la Fonduri, acum numit ”ministru delegat”, trebuie să ia semnătură de la omul lui Dragnea ca să facă orice. Nu s-a schimbat nimic, doar s-a complicat.
Poate vă întrebați de ce avem un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale? La cât de varză sunt sistemele IT ale statului este uimitor că nu ne sesizăm că avem un minister special pentru IT care ar fi trebuit să bage statul în epoca digitală. Dar tocmai asta e problema. Fiind minister de linie, MCSI nu are capacitatea de a coordona politicile de digitalizare. Se opune însă feroce la orice tentativă ca altcineva să facă această coordonare.
Cristian Ghinea este deputat USR
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
