Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Noaptea cand toti romanii sunt destepti

de Ionel Funeriu     Contributors.ro
Vineri, 29 decembrie 2017, 8:53 Actualitate | Opinii


Ionel Funeriu
Foto: Arhiva personala

A sta treaz noaptea, a păzi, a supraveghea o activitate – cam acestea ar fi sensurile principale ale verbului a veghea. Cuvântul este vechi și provine din lat. vigilare. Infinitivul lung al verbului a veghea este veghere și e folosit ca substantiv; îl găsim la Alecsandri:

S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,

S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii

Din același verb, româna a creat substantivul veghe, pe care îl regăsim în expresia a sta de veghe. De veghe în lanul de secară sună, tradus în românește, titlul romanului The Catcher in the Ry e al scriitorului american J.D. Salinger. Din familia lui vigilare limba noastră s-a îmbogățit cu câteva neologisme: vigil, vigilant (rar), vigilent, vigilență. De altfel, latinescul vigilare a lăsat urmași în tot arealul romanic, din Portugalia până în România: port. și sp. vigilar, fr. veiller, it. vegliare, rom. veghea.

Servindu-se de elementul de compunere provenit din prepoziția sur (= pe, peste, deasupra), franceza a creat verbul surveiller pentru a desemna acțiunea de a urmări cu  autoritate o persoană sau diverse fenomene din natură ori din societate. Influențată puternic de spiritul francez în perioada modernizării sale, româna a copiat modelul de compunere galic (sur + veiller), înlocuindu-l însă pe sur cu lat. supra și obținând astfel compusul a supraveghea, verb care urmează fidel sensurile lui surveiller din franceză. (Procedeul copierii unei structuri din altă limbă e cunoscut în gramatică sub numele de calc lingvistic.)

Alături de prepoziția per – care s-a transformat în română întâi în pre, apoi în pe – în latină mai exista un adverb per având sensul „până la capăt”. Acest al doilea per a devenit un simplu element de compunere, așa încât, servindu-se de el, latina a putut crea verbul pervigilare care însemna „a păzi pe cineva toată noaptea”; nu e greu de ghicit că de la acest cuvânt provine verbul românesc a priveghea. Cuvântul priveghi s-a format după modelul lui veghe pomenit mai sus. Privegherea mortului este un obicei specific ortodoxismului răsăritean. Majoritar catolice, popoarele romanice din vest nu veghează mortul pe timpul nopții. Înțelegem acum de ce numai româna dintre toate limbile neolatine l-a moștenit pe pervigilare.

Privighetoarea este „cântăreața nopților ș-a iubirii”, zice Sadoveanu, iar Lucian Blaga îl completează încă mai liric în Catren-ul său:

Uşor nu e nici cântecul. Zi

şi noapte nimic nu-i uşor pe pământ;

căci roua este sudoarea privighetorilor

ce s-au ostenit toată noaptea cântând.

Acest cuvânt este un derivat obținut pe teren românesc din priveghea și sufixul -toare. În restul lumii romanice cuvântul nu este cunoscut, ceea ce e în firea lucrurilor din moment ce nici verbul pervigilare nu a lăsat urmași în vestul Romaniei. (ROMANIA este un termen inventat de lingviști, desemnând teritoriul, cândva neîntrerupt[1], de la Atlantic la Marea Neagră, de-a lungul căruia se vorbesc limbile neolatine. Fac această precizare, pentru că, în două rânduri, am pățit-o: prin grija unui filantrop zelos și binevoitor dintr-o editură, ROMANIA a devenit ROMÂNIA). În latină, privighetoarei i se spunea luscinia, cuvânt care a lăsat urmași în toate limbile romanice cu excepția românei: it. usignolo, port. rouxignol, sp. ruiseñor, fr. rossignol. (În anii ’60 ai secolului trecut, tenorul Luis Mariano lansa șansoneta Rossignol care s-a bucurat de succes în epocă; o puteți asculta pe YouTube accesând: https://www.youtube.com/watch!v=piNE8Z8FGLY.) Un sinonim pentru luscinia era în latină philomela, un cuvânt împrumutat de romani de la greci: pe philo- îl recunoaștem în filologie, iar pe melos în melodie. Din latină, termenul a fost preluat apoi pe cale cultă de franceză de unde a ajuns la noi ca neologism: filomelă. Îl aflăm la Macedonski, în poemul Lewki:

Lună! fin e însă tortul de pe fusul tău de aur,

Și divin e sentimentul ce măriți cu valul roz,

Când zefirii cântă-n sistru, ori în flaut de rogoz

Cu magii de filomelă și cu tremolo de graur.

Ar trebui adăugat aici că în română mai există un sinonim pentru priveghetoare, anume onomatopeicul biulbiul, împrumut lexical din turcă: bülbül (îl găsim la Anton Pann și Tudor Arghezi).

După ce veacuri la rând româna a pierdut contactul cu limbile neolatine, începând de prin a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, odată cu reluarea legăturilor economice și culturale cu Occidentul, limba noastră a început să împrumute masiv cuvinte latinești. Acestea nu au pătruns însă direct din latină, ci au sosit la noi (cele mai multe) din limba franceză, care le-a preluat – pe cale naturală uneori, savantă alteori – de la cuceritorii romani ai Galiei Transalpine. Prin urmare, aceste cuvinte sunt vechi în franceză, dar noi în română. Astfel, vigilare a devenit în franceză veiller. De aici s-a format substantivul masculin veilleur = cel care te are în grijă. Cum bolnavii erau lăsați noaptea în „veghea” femeilor, femininul veilleuse l-a înlocuit pe veilleur. Prin analogie, veilleuse a fost numită lampa cu abajur care stă „de veghe” în timpul nopții, adică pe românește: veioza. Din familia lui veiller mai fac parte verbe precum: éveiller = a trezi pe cineva din somn și réveiller = a trezi pe cineva brusc din somn, ba chiar a-l învia din morți, cum aflăm din revista franceză „Le Canard enchaîné”[2] (sau, în variantă românească, din întâiul vers al Imnului Național: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”).


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1102 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version