Legislația fiscală între dorință și realitate – Preambul la episodul 6
Motto:
“E foarte ușor să plantezi vie și să bei vin.”Bunicul meu
Suntem cu toții bombardați din toate direcțiile cu vești despre economia românească. De cele mai multe ori sumbre câteodată chiar apocaliptice, foarte rar câte ceva de bine: industria merge așa și așa, serviciile scârțăie, agricultura e mai mult sau mai puțin la pământ. Și cu toții ne întrebăm de ce? Printre multitudinea de motive invocate, unii spun (pe bună dreptate) că o cauză o reprezintă și politica fiscală. Ciudat, pentru ca se spune că tot românul, prin definiție, se pricepe la agricultură și la politică (fiscală, aș adăuga eu, ca să intrăm în subiect). Și totuși, dintre atâția specialiști nu găsim o echipă capabilă să facă lucrurile să se miște în direcția pe care ne-o dorim cu toții. Am încercat deci să aflu unde este problema, ce ne ține pe loc? Răspunsul l-am găsit absolut întâmplător când într-un concurs de împrejurări mi-am amintit o vorbă veche, auzită în copilărie de la bunicul meu:”Este foarte ușor să plantezi vie și să bei vin.”O zicală ce poate părea seacă și lipsită de înțeles. Continuarea nerostită a acesteia ar fi”E mult mai greu ce trebuie să faci între aceste două momente”.Viticultura e un proces complex, care începe printr-o operațiune simplă, plantatul viței de vie, continuă cu multă muncă, de îngrijire a plantei, de culegere a strugurilor, de procesare a lor, de maturare a vinului, de îmbuteliere și se termină în mod plăcut prin degustarea acestuia. Începutul și sfârșitul procesului sunt simple, ce se află însă între aceste două ”borne” presupune multă-multă muncă.
La fel și fiscalitatea: începe cu o reglementare fiscală publicată în Monitorul Oficial și se termină prin cheltuirea veniturilor atrase de la bugetul de stat. Între aceste două momente stă un proces complex de implementare și corijare a reglementării, de administrare fiscală (formularistică, asistența contribuabililor, gestionare), control fiscal, colectare a veniturilor.
Din păcate, ca și în cazul unui viticultor leneș, care așteaptă ca via să se rodească singură iar vinul să fermenteze și să proceseze fără prea multă implicare din partea lui, în fiscalitatea românească nu sunt avute în vedere decât cele două etape care marchează începutul și sfârșitul procesului. Administrarea fiscală rămâne în continuare o nucă foarte tare pe care nici unul dintre guvernele din ultimii 20 de ani nu a reușit să o spargă.
Problema și mai mare este însă la nivelul mentalității: nici unul dintre miniștrii de finanțe din această perioadă se pare că nu și-a pus această problemă, gândind precum viticultorul din zicala noastră: trebuie să schimbăm codul fiscal ca să încasăm mai mulți bani. Din nefericire, plantând mai multă vie nu înseamnă neapărat că vom putea să bem vin mai mult și mai bun. Reformarea administrației fiscale este un element de o importanță absolută pentru România acestor ani când statul are o nevoie acută de bani pentru a supraviețui crizei. Simplificarea sistemului, diminuarea drastică a birocrației, atragerea de specialiști foarte buni care să înțeleagă fenomenul și să nu mai fie sclavii principiului”form over substance”sunt câteva cerințe minimale pentru a asigura succesul unui astfel de proces.
Continua citirea articolului si comenteaza pe Contributors.ro
