Avem educatie preuniversitara in Romania? Avem. Avem un sistem de asigurare a calitatii in educatia preuniversitara? Avem. Avem rezultate ale elevilor romani la testele internationale (PISA, PIRLS, TIMSS) care au aratat fara echivoc ca Romania se afla la coada clasamentului european? Avem. De ce atunci sistemul de asigurare a calitatii nu reuseste “sa asigure” o educatie” de calitate”?
Teza noastra este una simpla: sistemul romanesc de asigurare a calitatii este ciuntit, intrucat nu masoara substanta sistemului educational, anume eficacitatea acestuia. El se limiteaza la a masura numai elementele de input, dar nu si cele de output/outcome.
Ce inseamna eficacitatea unui sistem?
Pe scurt, masura in care scopul sistemului respectiv este atins. Daca eficacitatea unui aragaz este sa produca prajituri bine coapte, un sistem educational preuniversitar eficace este unul care „produce” elevi avand atat cunostinte de matematica/ chimie/geografie, etc. solide, cat si insusiri care ii ajuta sa performeze social, sa se integreze in grupuri si pe piata muncii, sa lege o conversatie si o relatie sociala, sa isi dezvolte spiritul antreprenorial (ca sa folosim limbajul administrativ obisnuit, ”competente/abilitati pentru viata”).
Ce sunt elementele de input? Este vorba aici de infrastructura care asigura functionarea sistemului, precum calitatea resursei umane, dotarile materiale ale scolilor (sali de curs, mobilier, sali de sport, laboratoare, calculatoare, etc), proceduri de management ale actului educational, etc.
Ce sunt elementele de output? Aceasta categorie de elemente se refera la rezultatele directe ale furnizarii de servicii educationale – ne referim aici la numarul elevilor care reusesc sa absolve fiecare ciclu educational dintre cei care il incep, calificativele/notele scolare, rezultatele la testele nationale.
Ce sunt elementele de outcome? Exact ceea ce descriam mai sus in setul competentelor pentru viata, rezultatele pe termen lung, profunde, ale functionarii sistemului educational.
Cum gestioneaza sistemul de asigurare a calitatii din Romania cele trei paliere invocate (input – output – outcome)?
Avem reglementat un sistem de asigurare a calitatii la nivel preuniversitar (care certifica, teoretic, ca fiecare scoala din tara indeplineste standarde minimale de calitate, altfel functionarea acesteia ar fi intrerupta) – OUG nr.75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei.
Exista atat o institutie indrituita cu functie in aceasta directie (H.G 1258/2005 pentru reglementarea functionarii ARACIP) – Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Educatia Preuniversitara – dar si ”standarde de referinta si indicatori de performanta pentru evaluarea si asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar” – H.G 1534/2008. Toata aceasta osatura institutionala pune in act standarde de calitate pentru functionarea unei scoli, insa, atentie, ele vizeaza doar ”input-urile”, nu si ”output-urile”, si nicidecum ”outcome-urile”.
Altfel spus standardele de calitate precizate in actul normativ invocat vizeaza procesele de furnizare a educatiei (tipul de management scolar, relatia profesorilor cu parintii, modalitati de evaluare a elevilor si cadrelor didactice, etc.) dar nu includ referiri la rezultatele acestor procese, rezultate directe, pe termen scurt, sau rezultate profunde, pe termen lung. OUG 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei defineste la art. 3 calitatea educatiei ca fiind ”ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu si ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfacute asteptarile beneficiarilor, precum si standardele de calitate”.
In aceasta perspectiva sistemul de asigurare a calitatii in invatatamant in Romania nu este decat o forma aplicata de sistem de management al calitatii (celebrele ISO) la scoli. De acord, sa ai banci solide si calculatoare functionare, ori profesori completand condica la timp si corect reprezinta numai una din multiplele variabile care raspund de rezultatele educationale din spatiul romanesc, insa nici macar una din cele mai semnificative.
Noua Lege a Educatiei Nationale nu aduce imbunatatiri semnificative din acest punct de vedere; ea consfinteste rolul ARACIP ca instrument de evaluare a capacitatii scolilor de a furniza educatie, respectarea anumitor proceduri de lucru, si ii delimiteaza rolul la acest perimetru.
Bunaoara, nimeni nu a insarcinat ARACIP cu administrarea unei evaluari nationale similare celei realizate de studiul PISA – o astfel de evaluare ar fi focalizata pe identificarea competentelor reale, pentru viata reala, a elevilor, dobandite in urma procesului educational (independent de calitatea calificativelor scolare primite) si ar fi realizata unitar si exhaustiv la nivel national. Gradul de convergenta intre competentele dobandite de elevi si expectantele pietei muncii, capacitatea elevilor de a se descurca practic, de a folosi cunostinte, de a dezvolta ablitati necesare adaptarii la viata de adult, sansele de asimilare de astfel de abilitati a diferitelor grupuri sociale sunt tot atatea aspecte care ar trebui sa preocupe ARACIP. Insa ARACIP este in Romania departe de aceste deziderate.
Dincolo de evaluarea capacitatii scolii de a furniza educatie in acord cu anumite standarde prestabilite (de ex. dotarea adecvata cu mobilier a scolii, sau existenta unor strategii educationale interne ale scolii) ARACIP nu merge catre a evalua care este efectul dotarii adecvate cu mobilier a scolii in planul competentelor reale dobandite de elevi; in actuala osatura institutionala se pare ca nici macar calificativele scolare nu sunt luate de ARACIP in considerare ca un criteriu de evaluare a calitatii educatiei furnizate de o scoala.
Avand in vedere subiectivitatea acordarii calificativelor de la scoala la scoala si potentiala tentatie de “umflare” a acestora, chiar daca acest criteriu ar fi luat in considerare de ARACIP, el tot ar trebui dublat de un sistem de corelare a notelor cu competentele reale ale elevilor, relevate prin teste nationale, unice, standardizate. La limita, modul de lucru al sistemului de asigurare a calitatii in Romania ar putea conduce la situatia bizara in care o anumita scoala sa indeplineasca capacitatea de a furniza educatie in acord cu standardele stabilite in legislatie si controlate de ARACIP, desi la nivel de competente toti elevii respectivei scoli sa fie de nivel insuficient. Sa ne aducem aminte si de cazul liceelor care indeplinesc standardele impuse de ARACIP (functioneaza de ani buni) dar nu au avut niciun absolvent capabil sa obtina bac-ul sau procentul a fost sub 10%.
Viziunea noastra despre menirea unui sistem de asigurare a calitatii la nivel preuniversitar include si un alt element: echitatea. Inegalitatile din educatia preuniversitara romaneasca sunt pregnante si se manifesta atat intre regiuni (elevii din rural au sanse mai mici de a accede la universitate comparativ cu cei din urban, fapt dovedit statistic, testul PISA arata rezultate categoric mai slabe pentru elevii din rural fata de cei din urban) cat si intre elevii aceleiasi scoli. Inca de la inscrierea in clasa I se pune in practica un fenomen de segregare sociala: elevii ai caror parinti sunt mai putin abili in a gestiona relatia cu scoala, care sunt mai putini capabili de a obtine informatie relevanta asupra performantei invatatoarelor, care au capacitate mai redusa se a stimula alocarea elevului intr-o anume clasa sunt concentrati in clase cu cadre didactice la inceput de cariera, poate chiar suplinitoare.
Dimpotriva, parintii familiari cu expectantele mediului scolar, care au acces la informatie relevanta si cunosc mecanismele prin care isi pot aloca elevii in clase ”bune” se concentreaza in alte clase. De aici traseul de viata este predefinit, mecanismul inegalitatii scolare isi stabileste fundamentul. Insisi invatatorii isi selecteaza copiii din clasa la care vor preda pe baza pedigree-ului familiei expus in dosarul elevului.
ARACIP nu isi asuma ca standard de calitate educationala inexistenta segregarii sociale in clase, iar Noua Lege a Educatiei nu corecteaza acest defect de sistem altfel decat prin noua metoda de inscriere a elevilor in clasa pregatitoare.
Noua Lege a Educatiei prevede in esenta inscrierea elevilor in scolile din circumscriptia de care apartin, cel putin la nivelul clasei pregatitoare, si doar in masura in care raman neocupate locuri prevazute in planul scolii sunt acceptati si elevi care rezidentiaza in afara circumscriptiei pe baza anumitor criterii.
Opinia noastra este ca aceasta prevedere functioneaza totusi, partial, in acord cu scopul pentru care a fost creata – sa ne aducem aminte de scandalul legat de schimbarea ”ad-hoc” a domiciliului unor parinti doar pentru a-si putea inscrie copilul la scoala preferata sau de cazul parintilor care au dat declaratii notariale false pretinzand ca sunt de etnie germana pentru a-si putea inscrie copii la o scoala cu predare in limba germana.
De asemenea, nu exista in Romania, desi consideram a fi necesar, si un act normativ care sa previna segregarea scolara in ansamblul acesteia (nu doar cea etnica).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
