Am urmarit prin participarea activa a periplului lui @huniad in lumea revoltatilor timp de 6 dintre cele 8 zile, adica pana ieri noaptea. Probabil ca nu ne vom intoarce daca nu se vor petrece evenimente insemnate care ne vor schimba opiniile pe care le veti citi in randurile de mai jos. Am hotarat sa documentam atat cat am putut esenta acestei revolte, numai din punct de vedere civic, fara a incerca sa-i gasim sau sa dezvoltam o teza politica pro/contra. Evenimentul ne-a interesat din punct de vedere social si am privit optimist evenimentele crezand ca totusi de bine sau rau o constiinta civica s-a dezvoltat si ca oamenii au sezizat ca acesti oameni numiti “clasa politica”, in majoritatea lor, se reprezinta pe ei si interese diferite de cele ale cetatenilor acestei tari. Consemnul a fost sa nu fotografiem nimic, sa nu inregistram nimic pentru a nu putea fi acuzati de activitati ilegale. Am documentat evenimentele prin compilatia lor in scris dupa fiecare prezenta stradala a lui @huniad.

PoliteiaFoto: Politeia

Munca lui @huniad a fost extrem de dificila si nu din cauza vremii potrivnice, ci in special din cauza faptului ca ne-am dorit sa discutam cu cat mai multi oameni, lucru care ne-ar fi facut extrem de suspecti in ochii celor cu care am fi dorit sa discutam. Trebuie sa stiti ca suspiciunea a fost cuvantul cheie in multe dintre evenimentele petrecute in aceasta saptamana. De multe ori aceasta suspiciune a fost justificata. Deci in fiecare seara @huniad s-a afiliat la maximum doua grupuri de protestatari. Singurii cu care nu prea a avut contact au fost ultrasii fotbalisti, care au dat doua show-uri in Piata. Din aceasta saptamana am strans cam 120-130 de pagini de notite de care ne vom folosi in viitor pentru a sustine o opinie sau alta. Desi articolul de fata este scris la persoana a intaia plural, protagonistul a fost in intregime @huniad, eu rezervandu-mi rolul de “producator” si povestitor al evenimentelor. Vom dedica acestor evenimente, deocamdata trei postari succesive, astazi si maine. Daca vom starni interes vom continua cu inca o serie de 3 postari, s.a.m.d.

Am sa mentionez doua lucruri extrem de stridente, care pe mine m-au surprins foarte mult: (a) O lipsa totala a protestului reprezentatilor clasei mijlocii, mica sau mare, atat cat este ea in Romania. In afara de ziua a cincea a manifestatiilor, cand @huniad a reusit sa discute cu Victor Tudose si patronul lui; (b) Enorma violenta si potentialul distrugator in randurile celor numiti in comun (poate nejustificat) galeriile suporterilor unor echipe de fotbal romanesti. Acesti oameni sunt periculosi, violenti si capabili de toate.

Daca punctul (a) merita o discutie mai larga, punctul (b) este atat de urgent ca voi incepe cu el. Huliganismul in sport si in special in fotbal nu este nici singular si nici exclusiv romanilor, dimpotriva in multe state europene este mult mai grav si a daunat mult mai mult decat a daunat in Romania. Totusi, istoria Balcanilor ne-a servit o lectie devastatoare a unei posibile evolutii, bineinteles dependente de evolutii politice si sociale. Tin sa va amintesc celor care cunosc putin evenimentele din Iugoslavia anilor ’90 sau sa va aduc la cunostinta celor care nu cunosc ca galeria echipei Steaua Rosie Belgrad, vestitii Delije (eroii), a devenit sub conducerea lui Arkan (Zeljko Raanatovic) nucleul celui mai criminal grup para militar din istoria regiunii, responsabili de moartea a mii de civili nevinovati in conflictul Iugoslav. Cred ca aceasta scurta pomenire a faptelor nu este de loc nepotrivita si poate oameni ca dl Tolontan sa inteleaga ca acesti cetateni, al caror drept la revolta il apara, nu prea cunosc datoriile cetateanului. Celor care ii finanteaza si i-au finantat le propun sa termine, pentru ca lucrurile chiar pot iesi de sub control.

Revolta s-a nascut organizata, s-a transformat intr-una adevarata dupa doua zile si a devenit manipulata dupa alte doua zile si jumatate. Astazi asistam la o manifestatie diluata si total lipsita de elementele unei revolte autentice – lideri si manifest! Organizatorii principali au fost revolutionarii (cu sau fara ghilimele) “pagubiti” de milioanele care au fost taiate si de cele cateva organizatii fantomatice patronate de oamenii celui sarac si cinstit. Astazi, manifestarile din Piata Universitatii s-au transformat intr-un eveniment media, manipulat si regizat de majoritatea televiziunilor, fiecare doritoare de audienta si / sau promotoarele unor partide politice. Vom da exemple practice la aceasta constatare. In orice caz si de aceasta data mass-media romaneasca s-a dat in petec, dovedind inutilitatea ei intr-o societate democratica normala.

Intorcandu-ne la ceea ce numim noi clasa mijlocie, nu putem sa nu constatam o continuare a lipsei de coerenta civica si o auto-eliminare din treburile publice, lasand scena politica si civica in mana unor grupuri electorale cu interese clare. Este in aceasta atitudine un mesaj negativ, asa cum l-am mentionat, dar si unul pozitiv, acesti oameni nu se considera reprezentati si poate de aici vom avea si sperante pentru noi formatiuni politice care vor putea canaliza acest electorat.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro