Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a trimis o scrisoare secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cerandu-i sa deschida o ancheta legata de atacurile de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, transmite blogul The Lede al publicatiei New York Times. Luna trecuta, liderul de la Teheran a afirmat ca atentatele din urma cu noua ani au fost "o mare minciuna".

In scrisoarea adresata secretarului general al ONU, si citata de Agentia de stiri a studentilor iranieni (ISNA), Ahmadinejad ii solicita "sa formeze o comisie de ancheta independenta, care sa aiba increderea tarilor din regiune, pentru a analiza elementele importante ale atacului de la 11 septembrie, care a fost folosit ca pretext principal pentru a ataca Orientul Mijlociu".

Ahmadinejad acuza, de asemenea, "serviciile de informatii ale NATO si fortele de securitate din Afganistan", precum si "o parte din media americana si europeana" ca sprijina atacurile teroriste realizate de militantii Baluchi in sud-estul Iranului.

Un corespondent BBC la sediul ONU din New York relateaza ca biroul secretarului general "a declarat ca studiaza scrisoarea lui Ahmadinejad insa nu are comentarii de facut".

In martie, Ahmadinejad a spus ca atacul de la 11 septembrie 2001 "este o mare minciuna": "11 Septembrie a fost o mare minciuna, care a deschis calea spre invazia din Afganistan, sub pretextul luptei impotriva terorismului".

Presedintele iranian a descris atacurile de la World Trade Center ca "un scenariu si un act complex al serviciilor de informatii". Nu este pentru prima oara cand liderul de la Teheran isi exprima indoiala cu privire la "versiunea acceptata" potrivit careia atacurile, in urma carora au murit aproape 3.000 de persoane, au fost organizate de Al-Qaida.