Uniunea Europeană a început să discute un plan de acțiune în cazul în care Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie 2024, au declarat oficiali de rang înalt pentru Bloomberg.

Donald TrumpFoto: Matt Rourke / AP / Profimedia

Potrivit acestora, țările UE sunt de acord că fostul președinte american devine „din ce în ce mai agresiv". Acest lucru înseamnă că noul mandat prezidențial al miliardarului s-ar putea transforma în restricții comerciale pentru țările europene din partea SUA.

Concret, echipa lui Trump întocmește deja o listă de potențiale măsuri împotriva UE, care include noi tarife vamale și contramăsuri împotriva taxelor europene pe serviciile digitale, conform Bloomberg.

În timpul primului său mandat de la Casa Albă, Trump a impus taxe vamale la importurile de produse din oțel și aluminiu din UE de 25% și, respectiv, 10%. El a explicat că taxele au avut menirea de a apăra industria americană și a intereselor de securitate națională.

Ulterior, UE a impus măsuri de retorsiune prin impunerea de taxe vamale suplimentare la importurile de diverse bunuri din SUA, în valoare totală de 2,8 miliarde de euro.

În acest context, Trump a declarat că nu se teme de războaiele comerciale. Tarifele vamale au fost parțial anulate după venirea la putere a președintelui Joe Biden, pe care UE îl consideră mai indulgent.

Înainte de aceasta, diplomați europeni au declarat pentru The New York Times că țările din blocul comunitar încă nu înțeleg cum să construiască relații cu Statele Unite sub președinția lui Trump, în afară de a se linguși și de a se angaja în „cadouri de afaceri".

Astfel, de exemplu, țările europene mici, cele mai apropiate de Rusia, ar putea încerca să câștige bunăvoința lui Trump prin creșterea achizițiilor de arme americane, urmând exemplul Poloniei în timpul mandatului prezidențial precedent.

La acea vreme, Varșovia a vrut să numească una dintre bazele sale militare după Donald Trump.

Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc în noiembrie 2024, iar învestirea președintelui nou-ales va avea loc abia în ianuarie 2025.

Până în prezent, nici Trump și nici Biden nu au primit nominalizarea din partea partidelor lor pentru aceste alegeri, dar sunt favoriți în cursele primare.

Cel mai recent sondaj CNN realizat de SSRS privind intenția de vot îl arată pe fostul președinte Donald Trump cu un mic avans în fața lui Joe Biden în ceea ce se anunță a fi o competiție strânsă.

49% dintre alegătorii înregistrați spun că l-ar susține pe Trump, în timp ce 45% l-ar vota pe Biden și 5% spun că ar pune ștampila pe altcineva.