Ca tată, probabil te-ai simțit măcar o dată vinovat că nu petreci suficient timp cu copilul tău. Totuși, ce înseamnă o perioadă optimă pentru ca relația dintre tine și cel mic să fie una bună? Adevărul este că nu cantitatea timpului petrecut cu cel mic contează, ci calitatea lui. Iar condiția principală este ca în acel interval să te dedici în totalitate copilului, fără să arunci un ochi la telefon sau la televizor. Vă invităm sâmbăta, 11 mai, la conferința „Copilul și emoțiile lui. Cum să crești un copil fericit și independent”, care are loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (zona Universitate), unde răspund întrebărilor părinților specialiști cu zeci de ani de experiență în lucrul cu părinții și copiii, conectați la cele mai moderne abordări de parenting.

Relația tată copil se constuiește zi de ziFoto: Shutterstock

Jaak Panksepp, cercetător în domeniul neuroștiinței afective, este recunoscut pentru o teorie prin care susține că există trei momente cheie în fiecare zi în care interacțiunea de calitate părinte-copil este esențială pentru dezvoltarea unei relații de încredere. Sigur că acest lucru nu înseamnă că în restul timpului copilul poate fi ignorat sau că, indiferent cât de redusă sau de problematică ar fi interacțiunea pe parcursul zilei, cele trei momente cheie pot salva situația.

Totuși, în următoarele 9-10 minute-cheie, un părinte poate consolida relația cu cel mic: în primele trei minute după ce s-a trezit, în primele trei minute după ce a venit acasă de la școală și în ultimele trei minute ale zilei înainte de a merge la culcare.

3 minute de dimineață

Modul în care începi dimineața influențează întreaga zi. Copiii au nevoie să fie văzuți, auziți și iubiți. Ce moment al zilei este mai bun decât la prima oră dimineață? Conectarea cu copilul imediat ce s-a trezit este o modalitate bună de a-i spune că îl vezi, că îți pasă de el și că ești acolo pentru el. Nu trebuie să fie o perioadă lungă. Poate că este un simplu sărut pe frunte sau câteva momente de hârjoneală în joacă pentru a-l ajuta să se trezească. Fii creativ și găsește ceea ce funcționează pentru familia ta.

3 minute când vin de la școală

Copiii trebuie să reia legătura cu părinții lor la sfârșitul unei zile lungi de școală. Acasă este locul în care un copil trebuie să se simtă iubit, să i se dezvolte sentimentul de apartenență. Să-ți întâmpini copilul cu o îmbrățișare, o gustare sau cu simpla întrebare „cum a fost ziua ta?” reprezintă gesturi mărunte, dar de o valoare inestimabilă. Pentru copii, școala e locul cu reguli stricte și presiuni, în care încearcă să-și găsească identitatea socială. Acasă, alături de tine, el trebuie să simtă că se află în spațiul sigur și cald, în care este important, acceptat și iubit așa cum este.

3 minute seara, înainte de culcare

Modul în care un copil adoarme influențează nu numai cât de bine doarme, ci și modul în care se vede pe sine. Poți să îi citești o poveste, să îi cânți, să îl ții în brațe sau să vorbiți despre ziua care tocmai a trecut. Găsește o rutină care să funcționeze pentru tine și încheie ziua cu fericire și conectare.

Vino sâmbătă, 11 mai, la conferința „Copilul și emoțiile lui. Cum să crești un copil fericit și independent”.

Copiii din ziua de azi chiar sunt altfel decât eram noi și trebuie să înțelegem tot ce presupune universul lor. Doar în felul acesta vom reuși să avem cu ei o relație echilibrată și durabilă, sinceră și pe termen lung.

La conferința „Copilul și emoțiile lui. Cum să crești un copil fericit și independent”, care are loc sâmbătă, 11 mai, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (zona Universitate) aducem în fața ta specialiști cu zeci de ani de experiență în lucrul cu părinții și copiii, conectați la cele mai moderne abordări de parenting.

Biletele la conferință sunt disponibile aici.

Speakeri la conferință

Otilia Mantelers: psiholog, psihoterapeut cu specializare în terapia traumei, practician de Somatic Experiencing, mamă a trei copii, scriitoare.

Otilia este și instructor de parenting, blogger cu vechime și mare iubitoare de cărți. A avut norocul să studieze puterea terapeutică a jocului cu Lawrence J. Cohen, reputat doctor în psihologie, creatorul Playful Parenting și cel mai apreciat specialist în domeniu din lume.

Alin Chiriac: 19 ani de experiență în marketing și management. Crede cu tărie în dezvoltarea comunității prin tehnologie și își dedică timpul creșterii gradului de conștientizare pentru EdTech în școlile din România. Este fondatorul Adfaber.org, ONG-ul care derulează cele mai importante campanii naționale de promovare a învățării digitale și a dezvoltării abilităților digitale și a siguranței online pentru profesori și studenți.

Diana Vijulie: psiholog, instructor certificat în disciplină pozitivă. Utilizează elemente de terapie prin artă, aprofundate în cadrul colaborării cu American Art Therapy Association. Este psihoterapeut în formare în Analiză Tranzacțională la Yorkshire Training Center Romania și în Psihoterapia integrativă a copilului și adolescentului. De asemenea, lucrează ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute.

Agenda evenimentului

  • 10.00-10.30 - Welcome coffee
  • 10.30 – 12.00 - Autoritate fără intimidare. Cum să pui limite sănătos, fără amenințări și recompense (Diana Vijulie, psiholog și psihoterapeut)
  • 12.00-12.15 – Lunch break
  • 12.15-13.45 - De la generația cu cheia de gât la generația cu ochii în ecrane. Cum poate fi folosită tehnologia în mod inteligent, de către părinți și copii (Alin Chiriac, expert marketing IT)
  • 13.45-14.00- Coffee break
  • 14.00- 15.30 - Copilul și crizele de nervi. Cum să reacționezi pozitiv când copilul reacționează negativ (Otilia Mantelers, psiholog)

Parteneri:

Parteneri principali: Synevo, AQUA Carpatica, Hipp

Parteneri: Vedra International

Cu sprijinul: Themomix cu Daniela, Kafune

Biletele la conferință sunt disponibile aici.