O persoană a murit și alte câteva au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la bordul unei nave care transporta mașini în largul extremității nordice a Olandei. Mai mulți membri ai echipajului au sărit peste bord, a anunțat miercuri paza de coastă olandeză, transmite Reuters.

O navă care transporta mașini a luat foc după izbucnirea unui incendiu la un autoturism electricFoto: Handout / AFP / Profimedia

Nava Fremantle Highway, înregistrată în Panama, transporta peste 2.850 de mașini din Germania în Egipt, dintre care 25 erau electrice.

O mașină electrică a fost sursa incendiului, a declarat un purtător de cuvânt al pazei de coastă, adăugând că nava ardea în continuare.

Nava de aproape 200 de metri, care plecase din portul german Bermenhaven, a fost tractată cu succes în afara căilor de navigație miercuri dimineața, a relatat radiodifuzorul olandez NOS.

Nava naviga la 27 km (17 mile) la nord de insula olandeză Ameland, cu 23 de membri ai echipajului la bord, când a izbucnit incendiul marți seară, se arată în comunicat.

Echipajul a încercat, dar nu a reușit, să stingă incendiul, se arată în comunicatul pazei de coastă.

Membri ai echipajului au fost transportați cu elicopterul la unități medicale de pe continent. Aceștia au inhalat fum sau au fost răniți în timpul evacuării, a precizat un purtător de cuvânt.

Acesta este cel mai recent incendiu care a afectat un transportor de mașini.

Pericol pentru olandezi

După cum a relatat postul public de televiziune NOS, citat de Tagesschau.de, navele de salvare au continuat să încerce să stingă incendiul dimineața și, în același timp, să prevină scufundarea cargoului. Un remorcher a reușit acum să atașeze cabluri la nava de marfă de 18.500 de tone, pentru a preveni deriva și blocarea unei rute maritime importante către Germania.

O scufundare a navei de marfă care arde în largul coastei ar putea duce la daune majore asupra mediului.

„Acest lucru ar putea însemna o catastrofă de mediu pentru Marea Nordului și Marea Wadden”, a declarat un purtător de cuvânt al Fundației De Noordzee, pentru agenția olandeză de presă, ANP.

Îngrijorarea este că mărfurile și combustibilul s-ar putea vărsa în mare. Primarul din Ameland, Leo Pieter Stoel, s-a arătat îngrijorat de eventualitatea contaminării Mării Wadden și a regiunii de coastă a insulelor.

Îngrijorări la germani

Preocupările cu privire la o scurgere iminentă de petrol cresc și pe coasta germană a Mării Nordului. Un accident petrolier poate avea loc dacă mașina de marfă devine instabilă și se scufundă din cauza căldurii mari, a declarat președintele Asociației Germane pentru Protecția Coastei Mării Nordului (SDN), Gerd-Christian Wagner, agenției de știri, dpa. „Mai ales când rezervorul e afectat și se scurge atunci uleiul greu”.

Datorită vântului de vest predominant în prezent, în cazul unui dezastru, petrolul vărsat ar putea ajunge și în golful german. Autoritățile din Germania ar trebui, în general, să fie pregătite pentru un astfel de scenariu, a spus președintele SDN. Dar sunt încă puține informații despre situația de pe cargo, a spus Wagner, care este și primarul orașului Varel din Friesland (Saxonia Inferioară). „Este important ca autoritățile să controleze cât mai repede posibil acest accident”.

Din cauza incendiului de proporții, un remorcher de urgență a mers în zona de operare, din Germania. În jurul orei 3 a.m., remorcherul „Nordic” a fost comandat de la Helgoland la fața locului, oferind sprijin Pazei de Coastă olandeze, după cum a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului de urgență din Cuxhaven. Sarcinile remorcherului, care a ajuns acum la destinație, sunt încă neclare.

Bateriile cu risc

Datorită acestui incident și a altora, anterioare, se pune problema dacă arderea bateriilor pentru mașini electrice reprezintă un risc pentru transport maritim. Anul trecut, după ce a avut loc un naufragiu grav cauzat de o mașină electrică ce a luat foc, o companie de transport maritim nu mai livrează vehicule electrice.

În 2022, cargoul auto „Felicity Ace” s-a scufundat în largul coastei Insulelor Azore. Încărcase mii de vehicule de lux care se îndreptau spre America, inclusiv vehicule electrice. Acum, mașinile de lux zac pe fundul Atlanticului. Nava Felicity Ace avea la bord 1100 Porsche, 186 Bentley și aproximativ 2700 de automobile VW.

Cauza exactă a incendiului nu a putut fi stabilită, însă s-a avansat ipoteza că bateriile litiu-ion ale mașinilor electrice de la bord au luat foc.Compania de transport maritim norvegian, Havila Kystruten, a tras consecințele și este, probabil, prima companie de transport maritim din lume care nu mai transporta mașini electrice pe navele sale.

Agenția de știri navale, TradeWinds, l-a citat pe directorul general al Havila Kystruten, Bent Martini, care a spus că interdicția este rezultatul unei „evaluări a siguranței”. Martini a explicat că „un posibil incendiu la mașinile electrice, hibride sau pe hidrogen necesită măsuri externe de salvare și poate pune în pericol oamenii de la bord și de pe nave”.

Incidentul din largul coastelor Olandei este cel mai recent incendiu care a afectat un transportor de mașini.

La începutul acestei luni, doi pompieri din New Jersey au fost uciși și cinci răniți în timp ce se luptau cu un incendiu intens pe o navă cargo care transporta sute de vehicule.

Un alt incendiu a distrus mii de mașini de lux pe o navă în largul coastelor insulelor Azore din Portugalia.