Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe Dmitri Fedotkin, un fost oficial al companiei aeriene Aeroflot suspectat că a transmis secrete agenției britanice MI6, la închisoare pentru înaltă trădare, anunță Interfax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Conform verdictului instanței, Fedotkin a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru a fi executate într-o colonie corecțională cu regim strict, și o amendă de 300.000 de ruble (aprox. 4.800 de euro)”, a anunțat instanța.

Verdictul a fost pronunțat pe 25 august însă a fost făcut public abia acum, potrivit Interfax, agenția de presă a statului rus anunțând totodată că avocații fostului reprezentant al Aeroflot au depus deja un recurs împotriva hotărârii judecătorești.

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise întrucât materialele din dosarul penal alcătuit împotriva lui Fedotkin sunt clasificate.

Manager Aeroflot, acuzat de spionaj în favoarea MI6

Arestarea angajatului Aeroflot a fost anunțată în noiembrie 2020 de agențiile de presă ruse TASS și RIA, acestea relatând la momentul respectiv că oficialul se numește Dmitri Fedotkin și că acesta a respins acuzațiile la adresa sa.

Profilul de Linkedin al bărbatului arată că acesta a fost managerul stației Aeroflot din Marea Britanie între 2015 și 2020 și că a fost managerul pentru Regatul Unit al Aeroflot pentru alți trei ani.

O sursă anonimă le-a declarat agențiilor de presă ruse că Fedotkin a transmis secrete privind situația politică și socială din Rusia serviciului de informații britanic MI6 dar că nu a avut acces la secrete privind industria aeronautică.

Fedotkin risca o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.