​Liderul suprem al talibanilor afgani le-a ordonat judecătorilor să aplice legea islamică în toate aspectele sale, printre care execuţii publice, lapidări sau chiar amputări de membre în cazul hoţilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, transmit luni AFP și Agerpres.

Zabihullah MujahidFoto: STR / AFP / Profimedia

Într-un tweet publicat duminică seară, Zabihullah Mujahid a indicat că acest ordin „obligatoriu” provine de liderul suprem taliban Hibatullah Akhundzada, după o întâlnire cu un grup de judecători.

Akhundzada, care nu a fost filmat sau fotografiat în public de la revenirea la putere a talibanilor în august 2021, conduce ţara prin decret, de la Kandahar (sud), leagănul mişcării islamiste fundamentaliste.

„Examinaţi atent dosarele hoţilor, răpitorilor şi instigatorilor”, a scris purtătorul de cuvânt, citându-l pe Akhundzada.

Liderul taliban face referire la delicte considerate, potrivit legii islamice, drept cele mai grave şi pentru care sunt prevăzute diferite condamnări, inclusiv pedepse corporale.

Faptele respective includ adulterul, denunţul calomnios, consumul de alcool, furtul, tâlhăria, apostazia şi nesupunerea.

Promisiunile talibanilor, praf în ochii Occidentului

Potrivit experţilor în islam, condamnarea pentru unele dintre aceste fapte presupune un grad extrem de ridicat al dovezilor, inclusiv, în cazul adulterului, mărturia a patru bărbaţi adulţi musulmani.

La întoarcerea lor la putere în august anul trecut, talibanii promiseseră că vor fi mai flexibili în aplicarea shariei, dar ei au revenit la interpretarea ultrariguroasă a islamului care a caracterizat prima perioadă în care au deţinut puterea (1996-2001).

În ultimele 15 luni au fost restrânse mai ales drepturile femeilor, acestea fiind aproape excluse din viaţa publică din Afganistan și neavând nici măcar dreptul de a călători neînsoţite.

Săptămâna trecută, talibanii le-au interzis femeilor, de asemenea, să intre în parcuri, grădini, săli de sport şi băi publice.