În Parlamentul European s-a format o alianță largă care dorește să ceară la următorul vot ca fostul cancelar german Gerhard Schröder să fie trecut pe lista de sancțiuni a UE din cauza relațiilor sale financiare cu Rusia, relatează Die Welt.

Vladimir Putin si Gerhard SchroederFoto: VLADIMIR RODIONOV / AFP / Profimedia

Membrii Parlamentului European vor să facă apel la cele 27 de state membre să îl includă pe Schröder, președintele Consiliului de administrație al gigantului energetic rusesc Rosneft, pe lista de sancțiuni care deja include numeroși oficiali și directori de companii ruși.

Proiectul de rezoluție obținut de jurnaliștii de la Die Welt notează că „după demisia unui număr de politicieni occidentali de la posturi din corporațiile rusești”, eurodeputații „cer cu tărie că și alții precum Karin Kneissl (n.r. fostul ministru austriac de Externe) și Gerhard Schröder să facă același lucru”.

Eurodeputații vor să îi sancționeze pe Kneissl și Gerhard Schröder

Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece, a atras atenția presei din întreaga lume în 2018 când l-a invitat pe președintele rus Vladimir Putin la nunta sa unde a dansat cu acesta, fiind acuzată la momentul respectiv că subminează politica externă a UE față de Rusia.

În prezent fără partid, ea a fost numită în luna iunie a anului trecut în Consiliul de administrație al companiei de stat Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia.

Proiectul de rezoluție al Parlamentului European este „un adevărat semnal pentru Europa. Foștii cancelari trebuie să continue să ia în considerare bunăstarea statului lor după încheierea mandatului”, a declarat eurodeputatul german Stefan Berger pentru Die Welt.

În cazul în care Schröder și Kneissl rămân în posturile lor, deputații europeni solicită Consiliului UE „să extindă lista persoanelor afectate de sancțiunile UE pentru a include membrii europeni ai consiliilor de administrație a marilor companii rusești și politicieni care continuă să primească fonduri rusești”, se citește proiectul.

UE nu a ajuns la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc

Atât Schröder cât și Kneissl au refuzat până acum să renunțe la posturi și la remunerația aferentă. Schröder a declarat în luna aprilie că va demisiona de la Rosneft dacă Rusia va întrerupe livrările de gaze naturale către Germania.

Robert Habeck, ministrul german al Economiei, a anunțat pe 12 mai că filialele Gazprom din Germania au încetat să mai primească gaz rusesc însă Schröder nu a dat semne că ar intenționa să demisioneze.

Rezoluția Parlamentului European vine în contextul discuțiilor de la nivelul blocului comunitar de a interzice importurile de petrol din Rusia, măsură blocată până acum de opoziția Ungariei.