Marea Britanie doreşte să facă, în negocierile cu Uniunea Europeană, modificări semnificative în aplicarea Protocolului privind Irlanda de Nord, dar premierul Boris Johnson consideră că acest lucru este posibil în cadrul existent, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al şefului executivului de la Londra, potrivit Reuters și Agerpres.

Irlanda de NordFoto: Google Maps

„Credem că protocolul aşa cum a fost elaborat permite negocieri şi îmbunătăţiri suplimentare şi că pot fi făcute ameliorări, pentru a permite funcţionarea sa pe termen lung”, a spus reprezentantul guvernului britanic.

„Dorim să facem schimbări semnificative asupra modului în care protocolul este pus în practică, folosind flexibilitatea care a fost avută în vedere la redactarea sa”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La jumătatea săptămânii trecute, Marea Britanie a anunţat că nu se va abţine de la adoptarea unor măsuri pentru a soluţiona tensiunile comerciale post-Brexit din Irlanda de Nord, după ce în ajun Uniunea Europeană a făcut un apel la „creativitate şi hotărâre” din partea Londrei pentru soluţionarea diferendului referitor la Protocolul nord-irlandez.

Ministrul de externe britanic Liz Truss a explicat că propunerile Bruxellesului nu au reuşit să trateze problema esenţială referitoare la controlul transportului de mărfuri între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, afirmase marţi seară că Londra ar trebui să dea dovadă de „creativitate şi hotărâre” pentru a soluţiona diferendul referitor la Protocolul privind Irlanda de Nord în loc să ameninţe cu acţiuni unilaterale.

Marea Britanie ameninţase voalat Bruxellesul că ar putea acţiona unilateral.

Protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere a Regatului Unit din UE stipulează că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Totuşi, guvernul de la Londra încearcă să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu va accepta modificarea textului.