Președintele ucrainean Volodimir Zelenski face apel repetat pentru livrarea de arme grele Ucrainei. În Germania, dezbaterea e în toi, pe tema aceasta.

Angela MerkelFoto: Profimedia Images

Ministrul de externe, Annalena Baerbock (Verzi), a militat luni pentru acest pas. Însă opinia nu e unanimă. Fostul consilier politico-militar al Angelei Merkel, generalul în rezervă Erich Vad, a declarat agenției de presă germane că astfel de livrări sunt, potențial, „o cale către al Treilea Război Mondial”, după cum citează televiziunea ZDF.

În afară de aceasta, sistemele de arme complexe, cum ar fi tancul de luptă Leopard sau vehiculul de luptă al infanteriei Marder, pot fi operate și utilizate corespunzător doar după ani de antrenament, a spus Vad. Ele nu sunt de niciun folos militar pentru ucraineni în acest moment și în viitorul apropiat, a precizat expertul militar.

Iată câteva dintre observațiile sale: „În acest moment facem multă retorică de război – cu bune intenții etice. Dar, după cum știm cu toții, drumul spre iad este întotdeauna pavat cu bune intenții. Trebuie să privim de la final războiul care se desfășoară între Rusia și Ucraina. Dacă nu vrem al treilea război mondial, mai devreme sau mai târziu va trebui să ieșim din această logică a escaladării militare și să începem negocierile”.

Vad a avertizat împotriva negării umanității președintelui rus Vladimir Putin și a considerării acestuia drept despot patologic, cu care nu se mai poate vorbi, rezumă ZDF.de, pe baza afirmațiilor analistului militar.

Oricât de teribil este războiul din Ucraina, care încalcă dreptul internațional, el face parte dintr-un lanț de războaie comparabile, de dată recentă, consideră Vad. „Irak, Siria, Libia, Afganistan - nimic din toate acestea nu este nou“.

Deși sunt, în mod regretabil, mult prea mulți civili morți, masacrele care au avut loc acum în războiul din Ucraina nu sunt însă ieșite din comun, consideră generalul în rezervă german, precizând: „În război sunt uciși inocenți. Așa este războiul. Din păcate, acest lucru este inerent sistemului”.

Analistul militar presupune că Putin a renunțat la schimbarea de regim pe care și-a dorit-o inițial în Ucraina, după ampla retragere din zona Kievului. „De aceea șansele pentru negocieri nu sunt, de fapt, slabe. Ambele părți ar putea ieși de acolo salvându-și fața”, a spus Vad.

„Ucrainenii au arătat că și-au apărat eficient capitala Kiev și, în plus, duc o luptă defensivă reușită, împotriva unui adversar superior. Rușii, în schimb, au câștigat unele teritorii în est și pe coasta Mării Negre”. Erich Vad este de părere că acestea nu sunt cele mai proaste condiții pentru o încetare a focului și negocieri de pace.

Erich Vad (65 de ani) e general de brigadă în rezervă. Din 2006 până în 2013 a fost consilier în politică militară al fostului cancelar, Angela Merkel (CDU). Din 2015, el este lector la Geschwister-Scholl-Institute for Political Science de la Universitatea Ludwig-Maximilians din München și predă Relații Internaționale la Universitatea din Salzburg.