Guvernul elen face încă un pas către abisul financiar, anunțând un alt set de măsuri financiare menite să ajute populația și firmele puternic afectate de prețurile la energie, scrie financialmirror.com.

Plaja Lefkada GreciaFoto: Hotnews

Pachetul total se ridică la 1,1 miliarde de euro și acoperă sprijinul acordat anumitor grupuri de consumatori, de la combustibil, electricitate, gaz și transport.

Deși este nevoie de o formă de sprijin, asemenea pachete financiare adâncesc dezechilibrul bugetar și reduc viteza creșterii economice

De la începutul anului, țara s-a trezit în prinsă în lațul prețurilor mari la energie, care s-au transferat în prețurile la alimente și celelalte mărfuri, care, la rândul lor, au dus la presiuni inflaționiste puternice.

Această ultimă ”generozitate guvernamentală” va ajunge la 3,2 milioane de oameni și se adaugă celorlalte 2,5 miliarde EUR deja achitate sub formă de subvenții din septembrie anul trecut, când guvernul a făcut pasul îndrăzneț de a subvenționa direct prețurile la energie electrică și gaze la nivel de consumator, într-un efort disperat de a evita o scădere a consumului, cu impact asupra creșterii economice.

După anunțarea acestui ultim pachet de sprijin financiar pentru contracararea prețurilor la energie, guvernul va cheltui până la sfârșitul lunii aprilie aproximativ 3,6 miliarde de euro în doar șase luni.

În ciuda subvențiilor generoase, prețurile la energie la nivel de consum au continuat să crească în ultimele șase luni

Inflația anuală în zona euro în februarie s-a situat în jurul valorii de 5,9%, în timp ce inflația „energetică” în UE a crescut cu mult mai mult, la 28,7%. În Grecia inflația anuală în februarie a atins 6,3%.

Dar cea mai mare îngrijorare este legată de faptul că prețurile ridicate ale energiei duc la o încetinire a creșterii economice. Citigroup estimează pentru zona euro o creștere a PIB-ului în 2022 de 2,2%, în scădere față de estimarea anterioară de 3,3% .

Analiştii cred că încetinirea economiei Greciei ar putea fi dublă faţă de cea din zona euro, din cauza sezonului turistic redus vara viitoare, potrivit estimărilor industriei turistice.

Ca parte a pachetului de sprijin guvernamental, guvernul va majora subvenția existentă pentru energie electrică și o va menține pe cea la gaze naturale va fi continuată, companiile fiind incluse și ele în planul de sprijin. Costul până în aprilie :640 de milioane de euro.

subvențiile nu fac decât să ”anestezieze” consumatorii, care după retragerea sprijinului se vor trezi ca sub un duș rece

În al doilea rând, guvernul va acorda sprijin financiar pentru 1,4 milioane de gospodării vulnerabile înainte de Paște, cu o tranșă suplimentară a alocațiilor pentru copii acordată în aprilie; o indemnizație de 200 de euro pentru 677.000 de pensionari cu venituri mici; 200 de euro dați la 35.000 de persoane în vârstă și neasigurați; 200 euro pentru cetățenii cu dizabilități. Cost total: 324 de milioane de euro.

În al treilea rând, guvernul va acorda o subvenție directă pentru combustibil timp de trei luni persoanelor fizice și independenților cu un venit familial de până la 30.000 de euro anual. Până la 60 de litri de combustibil achiziționați pe lună vor fi subvenționați cu 22c pe litru, în timp ce pentru zonele insulare periferice subvenția va fi de 27c pe litru.

Motorina va fi subvenționată direct cu 15c pe litru. În aprilie, taximetriștilor li se va acorda o alocație de 200 de euro. Costul total va fi de 130 de milioane de euro.

Deși asistența economică de mai sus este necesară în această etapă, o serie de economiști sunt împotriva continuării subvențiilor, deoarece aceasta afectează negativ economia în mai multe moduri.

În primul rând, mărimea subvențiilor, care este probabil să depășească 4,0 miliarde EUR până la sfârșitul anului, nu ajută la disciplina bugetară într-un moment în care și așa creșterea economică este slabă și cel mai probabil va deveni și mai slabă.

În al doilea rând, subvențiile de asemenea magnitudine și pe o perioadă prelungită tind să denatureze funcționarea pieței, deoarece subminează concurența și regulile economiei de piață.

În al treilea rând, subvențiile nu fac decât să ”anestezieze” consumatorii, care după retragerea sprijinului se vor trezi ca sub un duș rece.