Forţele de securitate l-au arestat duminică pe şeful redacţiei la Khartoum a canalului de televiziune qatariot Al Jazeera, intensificând presiunea asupra media după moartea a şase manifestanţi într-una dintre cele mai sângeroase zile după lovitura militară, notează AFP, citată de Agerpres.

SudanFoto: Captura Twitter

După arestarea a sute de activişti, opozanţi şi manifestanţi ostili loviturii de stat desfăşurată la 25 octombrie de generalul Abdel Fattah al-Burhan, autorităţile "au percheziţionat casa şefului biroului Al Jazeera, Al Musalmi Al Kabbashi", un sudanez, şi "l-au arestat", potrivit canalului de televiziune prin satelit.

Sudanul a intrat într-o perioadă de turbulenţe la 25 octombrie când generalul al-Burhan, şeful armatei şi autorul loviturii de stat, a arestat majoritatea civililor cu care împărţea puterea, a dizolvat instituţiile ţării, printre care cea mai importantă - Consiliul Suveranităţii -, şi a decretat stare de urgenţă.

De atunci, Al Jazeera a acoperit şi a transmis în direct manifestaţiile ostile puciului şi, în urmă cu mai puţin de o săptămână, i-a luat un interviu generalului al-Burhan, care a acordat doar două interviuri de la lovitura sa de stat.

Duminică, postul a spus "că autorităţile sudaneze poartă răspunderea pentru siguranţa tuturor angajaţilor săi", adăugând că va continua "să acopere problemele mondiale" cu "profesionalism".

Înainte de arestarea lui Al Kabbashi, a cărei cauze rămân necunoscute, numeroşi jurnalişti din presa oficială au fost înlocuiţi, în urma puciului, şi li s-a interzis să revină la posturile lor.

Sâmbătă, partizanii puterii civile au reuşit să adune zeci de mii de persoane în toată ţara împotriva loviturii de stat, în pofida unei desfăşurări militare impresionante şi a întreruperii persistente a internetului.

"Peste 50 de persoane au fost arestate sâmbătă. Judecătorii au ordonat eliberarea lor, dar poliţia i-a dus într-un loc necunoscut", a declarat pentru AFP avocatul Enaam Attik.

Potrivit ultimului bilanţ al sindicatului medicilor prodemocraţie, şase manifestanţi au fost ucişi în protestele de la Khartoum, printre care doi tineri de 15 şi 18 ani, mai scrie AFP.