Budapesta: Patroană de bar arestată după ce un turist a primit o notă de plată de 600 de euro deși ceruse doar o cafea

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 1 noiembrie 2021, 13:39 Actualitate | Internaţional


Budapesta
Foto: Freepik
Poliţia din Ungaria este pe urma patronilor de restaurante şi baruri din Budapesta care percep sistematic preţuri exorbitante turiştilor, informează DPA.

Potrivit unei declaraţii făcute duminică de poliţie, patroana unui restaurant şi fiul său au fost reţinuţi şi vor apărea în faţa unui magistrat, după ce chelnerii din localul lor au fost prinşi de poliţişti solicitând plata unei note de 210.000 de forinţi (circa 600 de euro) unui turist german care dorise să bea doar o cafea.

Turistul în cauză a relatat că ospătarii i-au servit băuturi pe care nu le comandase, a precizat poliţia. Când acesta a refuzat să plătească nota exorbitantă, chelnerii au ameninţat că vor suna la poliţie.

Plângeri cu privire la escrocarea turiştilor în Budapesta folosind această metodă au apărut în mod repetat pe forumurile turistice de pe internet.

În acest caz, poliţia ancheta restaurantul de mai multă vreme şi a putut să-i prindă pe făptaşi în flagrant. (Agerpres)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14867 vizualizari

  • -11 (23 voturi)    
    Sunt curios (Luni, 1 noiembrie 2021, 13:51)

    Batur Mastor El-Ectric Al-Socrei [utilizator]

    Daca turistul dupa ce a fost servit cu bauturi pe care nu le comandase le-a si consumat.
  • +3 (7 voturi)    
    Si voi ii injurati pe barmanii (Marţi, 2 noiembrie 2021, 9:14)

    John M. [utilizator]

    din Mamaia ca va luau 10 lei pe o bere in plin sezon...
    Ungurasii si-au zis ca daca le merge schema in 2 ani se pensioneaza in Caraibe...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by