FT: Marea Britanie și-ar putea transfera bazele nucleare în străinătate dacă Scoția își declară independența

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 2 septembrie 2021, 15:54 Actualitate | Internaţional


Boris Johnson
Foto: Profimedia via DigiSport
Londra a elaborat un plan de contingenţă pentru a-şi transfera în străinătate bazele unde sunt staţionate submarinele nucleare Trident, aflate în prezent pe teritoriul Scoţiei, în cazul în care aceasta își va declara independența, relatează Financial Times, citat de Agerpres.

Guvernul britanic se opune secesiunii scoţiene, însă posibilitatea ca această separare să aibă loc îngrijorează executivul de la Londra, după ce Partidul Naţional Scoţian (SNP, secesionist), care deţine majoritatea în parlamentul de la Edinburgh, a promis organizarea unui nou referendum privind independenţa.

Potrivit informaţiilor difuzate de Financial Times, o altă opţiune luată în calcul de guvernul de la Londra este să închirieze pe termen lung bazele nucleare ale Royal Navy (Marina britanică) de la Faslane şi Coulport, pe coasta vestică a Scoţiei.

Potrivit FT, această posibilitate ar permite crearea unui teritoriu britanic în interiorul unei Scoţii independente.

SNP şi Verzii scoţieni, care au ajuns recent la un acord de cooperare pentru a guverna Scoţia, se opun forţei de disuasiune nucleare a Regatului Unit.

Între opţiunile guvernului britanic mai figurează şi posibilitatea de a transfera forţa nucleară într-o ţară aliată, mai concret, fie la baza americană din statul Georgia, fie în Bretania, regiune în Franţa, cu toate că opţiunea relocării în SUA este cea preferată, potrivit FT.

REFERINȚĂ:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1916 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    Nu "daca"! (Joi, 2 septembrie 2021, 16:13)

    Mortaciune ambulanta [utilizator]

    Nu exista nici-un DACA, ci doar CAND!

    Normal ca si Irlanda de Nord, si Scotia, vor sa ramana in UE, deci se vor separa cat de curand de "mica britanie" care mai ramane ....
  • +4 (6 voturi)    
    Adică rămân în Scoția. (Joi, 2 septembrie 2021, 16:52)

    asavreau [utilizator]

    Dar vor fi considerate în străinătate.
  • 0 (4 voturi)    
    Buna idee ! (Joi, 2 septembrie 2021, 18:51)

    danmarian [utilizator]

    Si daca tot cauta locuri unde sa le mute - sa ne oferim NOI - romanii sa le primim ! Asa vom deveni si - chiar daca partial ! - putere nucleara !
    Si - daca tot veni vorba - cum se va chema Marea Britanie dupa "plecarea" Scotiei ? Cel mai probabil : MIca Britanie !!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by