BBC nu a respectat standardele de integritate și transparență cu privire la modul în care a convins-o pe prințesa Diana să acorde rețelei de televiziune un interviu în 1995, iar jurnalistul implicat, Martin Bashir, a folosit metode înșelătoare, a concluzionat joi o anchetă independentă, relatează Reuters și AFP.

Printesa DianaFoto: Captura Youtube.com

Ancheta unui fost judecător a concluzionat că Bashir a arătat extrase bancare false pentru a-l convinge pe fratele Dianei, Charles Spencer, să-i facă cunoștință cu sora lui.

”Prin comportamentul său înșelător, domnul Bashir a reușit să organizeze întâlnirea care a dus la un interviu”, exploziv pentru monarhie, arată acest raport, ale cărui concluzii au determinat BBC să-și ceară scuze „deplin și necondiționat”.

"În timp ce BBC nu poate da timpul înapoi după un sfert de secol, putem să ne cerem scuze complet și necondiționat. BBC oferă asta astăzi", a declarat directorul general al BBC, Tim Davie.

Interviul realizat pentru emisiunea "Panorama" şi vizionat de aproape 23 de milioane de britanici a avut efectul unei veritabile bombe mediatice: prinţesa Diana, care a murit doi ani mai târziu într-un accident de mașină la Paris, afirma în faţa jurnalistului Martin Bashir că existau "trei persoane" în căsnicia ei - referire la relaţia pe care soţul ei, prinţul Charles, o întreţinea cu Camilla Parker Bowles - şi recunoştea că avea ea însăşi o relaţie extraconjugală.

Charles şi Diana erau deja despărţiţi încă din 1992, dar au divorţat abia în 1996. Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, s-a căsătorit ulterior cu Camilla, în cadrul unei discrete ceremonii civile, în 2005.

După 25 de ani de la acel interviu, fratele prinţesei Diana, Charles Spencer, l-a acuzat pe jurnalistul Martin Bashi că a falsificat anumite documente pentru a obţine interviul. El a spus că Martin Bashir i-a arătat extrase de cont - care s-au dovedit a fi false -, ce pretindeau că serviciile de securitate britanice plăteau două persoane angajate la curtea regală pentru a o spiona pe sora lui.

"Dacă nu aş fi văzut acele extrase, nu l-aş fi prezentat niciodată pe Bashir surorii mele", scria Charles Spencer anul trecut într-o scrisoare adresată postului BBC, solicitând totodată scuze publice pentru acele metode "necinstite".

BBC a anunţat în noiembrie 2020 că a cerut şi lansat o anchetă independentă pentru acel interviu, fapt salutat de prinţul William, fiul cel mare al fostului cuplu princiar Charles-Diana.