Rusia a anunțat că își retrage trupele de la granița cu Ucraina

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 22 aprilie 2021, 15:11 Actualitate | Internaţional


Soldati rusi
Foto: Kirill Kukhmar / TASS / Profimedia
Rusia a anunțat joi că își va retrage trupele din apropierea graniței cu Ucraina și Crimeea, considerând finalizate exercițiile militare pe care le-a desfășurat în zonă, relatează Euronews.

„Trupele și-au demonstrat abilitatea de a asigura o apărare de încredere a țării. Așadar am decis să închei inspectarea activităților din districtele militare din sud și vest” din vecinătatea Ucrainei, a declarat ministrul rus al apărării Serghei Șoigu într-un comunicat de presă.

Acesta a precizat că trupele se vor întoarce la bazele lor până pe 1 mai, nefiind însă clar dacă ordinul vizează toate trupele masate de Rusia la granița sa cu Ucraina în ultima lună, potrivit Reuters.

Josep Borrell, diplomatul șef al Uniunii Europene a declarat luni că Rusia a transferat în jur de 100.000 de soldați în apropierea graniței sale sudice.

Joi dimineață, ministrul de externe ucrainean a făcut apel la aliații occidentali să arate că sunt pregătiți să pedepsească Moscova cu noi sancțiuni, inclusiv cu excluderea Rusiei din sistemul global de plăți bancare SWIFT, pentru a descuraja Kremlinul să recurgă la și mai multe forțe militare.

Serviciul federal de securitate din Rusia a anunțat că a arestat joi, în Crimeea, un bărbat suspectat de trădare, ce ar fi furnizat Ucrainei informații secrete despre flota din Marea Neagră.

Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul să nu treacă peste „liniile roșii” ale Rusiei, spunând că Moscova va răspunde rapid și dur la orice provocări, astfel încât cei care le-au făcut își vor regreta acțiunile.

​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski promulgase cu o zi în urmă o lege ce permite convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar fără a decreta mobilizarea.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatişti sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014.

Ucraina, aliaţii săi occidentali şi NATO au acuzat Rusia de masare 'provocatoare' de trupe la frontiera estică a Ucrainei şi în Crimeea. La rândul său, Rusia a denunţat 'activitatea provocatoare' a Statelor Unite şi NATO în regiunea Mării Negre.

Știre în curs de actualizare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19356 vizualizari

  • -27 (61 voturi)    
    Hait! (Joi, 22 aprilie 2021, 15:14)

    Mazeta [utilizator]

    Ruși s-au speriat de declarația lui Iohannis. Fug cu coada între picioare.
    • -6 (20 voturi)    
      A fost un test, cu evaluari strategice si tactice (Joi, 22 aprilie 2021, 16:56)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Tactic, rusii au demonstrat ca pot masa rapid 100.000 de soldati inarmati masiv si pregatiti sa intre in Ucraina.
      In timp ce Occidentul a raspuns cu un "foc sustinut" de declaratii, "sanctiuni" si articole de presa.

      Pe harta statului major rus, Ucraina a fost ocupata si dezmembrata inainte sa ajunga vreun tanc NATO prin zona.

      Evident, nu stim cat vor retrage rusii din soldati si echipamente, nici cat timp le va lua in realitate si ce scenarii mai ruleaza.

      Strategic, Rusia a facut o imensa demonstratie de forta care efectiv a speriat si agitat toate capitalele occidentale si l-a obligat pe Biden sa ii telefoneze lui Putin (si nu invers) pentru a-l ruga sa vina la o intalnire. Putin l-a refuzat.

      Regimul autocrat de la Moscova vrea sa demonstreze regimului "socialist democratic" de la Washington ca USA nu are incotro si e fortata sa discute direct si fara nici o conditie despre soarta unor tari ca Ucraina.

      Crimeea si estul Ucrainei au fost ocupate tot in timpul unei administratii americane de stanga, a lui Obama, e mai usor pentru ca Partidul (socialist) Democrat american e interesat mai mult de clientela politica din interior decat de aliati.

      Ori regimul Biden, fiind instalat de oligarhia globalista pentru a-i servi scopurile, a si declarat ca nu vrea razboi si confruntare, ci cooperare "multilaterala", in clar un excelent instrument pt Rusia si China care intotdeauna profita de genul asta de prostie "diplomatica".

      UE este profund dezbinata cu privire la eventuala sustinere militara a Ucrainei si la politica fata de Rusia si China, interesele sunt foarte divergente si uneori chiar contrare cu USA (vezi Nord Stream).

      Deocamdata, regimul Biden nu a reusit sa demonstreze ca are alte idei mai bune decat presedintele Trump, cel care a stabilit liniile de forta contra Chinei si a Rusiei fara sa se bazeze pe alde Germania sau Franta, tari mult prea amicale cu Moscova si Beijing-ul.
      • +7 (15 voturi)    
        Ba,animatroane,compara bugetele (Joi, 22 aprilie 2021, 20:21)

        persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        USA vs CCCP ,destinate armatei
        SUA 716,0 mlrd. de dolari in 2019 (în 2018 - 647 miliarde de dolari pentru armată)
        Rusia 44,0 mlrd. de dolari 2019(în 2018 - 76,6 miliarde de dolari).
        Cam rupti in tur, mujicii fata de americani.
      • 0 (12 voturi)    
        Partial corect (Joi, 22 aprilie 2021, 22:37)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui animatron

        Ucraina, desi sustinuta de UE, NATO si SUA, nu e membra in nici una dintre organizatii, asa ca formal, si daca Rusia decide sa invadeze Ucraina, UE, NATO sau SUA n-au cum sa intervina militar. Situatia se schimba daca Rusia decide sa invadeze un stat membru - in cazul ala, acuma ca nu mai e o maimuta sef la Washington, reactia NATO va fi instantanee.

        Rusia se bazeaza pe oameni multi si tancuri. Prima reactie a NATO, in cazul unui conflict militar clasic, ar fi cu aviatie, rachete si sateliti. Astea toate de obicei pornesc de la sute de kilometri din spatele frontierei/frontului. Asa ca NATO nu va masa niciodata nici macar zeci de mii de oameni pe-o granita. Va ridica doar nivelul de alerta al bazelor militare din zona, eventual va incepe sa mute mai multa aviatie si forte navale spre zona de potential conflict.

        Ce-a facut Rusia a fost doar o noua provocare. Care-a informat si mai precis occidentul asupra capacitatilor militare ale Rusiei. Strategic, e o greseala sa faci o demonstratie de forte atunci cand n-ai de gand sa folosesti forta, mai ales cand stii ca adversarul ti-e superior. Superioritatea occidentului e data de tehnologie.

        Ce-a facut Putin a fost spectacol pentru politica interna, nu pentru occident. Fara sustinerea populatiei, Putin e mort. Populatia, in Rusia, e in majoritate solida, chiar daca nu integral, sau macar intr-o majoritate covarsitoare, slab informata si slab educata, si pune botu' la Putin impuscand un tigru siberian, Putin calare la bustu' gol, Putin acumuland trupe pe granita ucraineana. Toate-s chestii de-aceeasi factura.

        UE a manifestat intr-adevar pentru o vreme scurta o anumita deschidere fata de China. Vremea aia a trecut. Fata de Rusia UE inca are o anumita vulnerabilitate - resursele naturale. Da' si aia trece, pe masura ce energiile regenerabile si rutele de transport alternative din alte parti de lume (in mod specific Asia centrala) se dezvolta.
        • +2 (12 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:12)

          [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

          • +2 (8 voturi)    
            Sa intekegem .. (Vineri, 23 aprilie 2021, 4:26)

            Alius [utilizator] i-a raspuns lui

            ...ca rusii au facut o "demonstratie de forta ptr a-i convinge pe americani sa recheme cele doua nave...". Ai naibii rusii astia pot sa prevada viitorul: deci fac demonstratia de forta prevaznd ca americanii vor sa trimita navele ca urmare a .. demonstratiilor de forta. Curata logica!

            Ce vedem mai departe la faimosul analist militar Popescul:

            "Occidentul nu a luat in serios desfășurarea facuta de rusi. Cand au inteles in sfarsit cum sta treaba, au inceput sa-i contacteze pe rusi ptr detensionarea situatiei". Da domnule, nu a luat in serios niciodata si a facut tot posibilul sa nu ia in serios desfasurarea de trupe, sa nu-l supere pe Putin. Ucrainieii au vazut clar inca o data ca pe domnul Occident il dorea undeva de Ucraina si o lasa prada lu' nea Putin in orice moment al istoriei care apare. De altfel darzenia, vigoarea si vitejia Occidentului s-au vazut de neumarate ori, ultima oara chiar in Turcia. Cand s-a incruntat Occidentul la nea Erdogan, sultanul a facut pipilca pe el de frica.

            Occidentul tot timpul ii contacteaza pe Putin si Erdogan si .. se comparta ca si domnul Iohannis: "urmarim indeaproape" si "suntem pe faza". Cu absolut nimic nu a fost ajutata Ucraina de catre Occident. Occidentul e zero in fata lui Putin, care l-a tavalit pe Occident cand si cum a vrut el. Asa ca asta cu "Occidentul care nu a luat in serios la inceput.." sunt doar cuvinte de umplutura ca sa para comentariul ca e lung si ca zice ceva. Da, este lung, dar nu zice nimic.
            • +1 (7 voturi)    
              Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:01)

              [anonim] i-a raspuns lui Alius

              • +2 (2 voturi)    
                stai putin sa traduc ce zici tu (Vineri, 23 aprilie 2021, 19:43)

                stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui

                Deci ucrainienii si-au masat trupe la granite ilegale facute de rusi in interiorul tarii lor?
                Si americanii au vrut sa trimita doua nave care sa demonstreze ca Marea Neagra (cu marea Azov cu tot) nu este lac intern rusesc?
                Mai sa fie! Pai erau motive suficiente pentru ca mujicii sa faca pe interlopii zonei!
    • +5 (13 voturi)    
      + vs - (Joi, 22 aprilie 2021, 18:17)

      A.S [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      @Mazeta, tu şi când eşti funny iţi iei minusuri :-).

      Serios vorbind, acum cred că ţi-ai luat minus pentru că nu ai articulat bine cuvântul "ruşi".

      - no more comment :-) -
      • +6 (14 voturi)    
        Exact :)) (Joi, 22 aprilie 2021, 19:47)

        jak__ [utilizator] i-a raspuns lui A.S

        Uneori scrie bine, depinde de cine e la munca pe contul respectiv.
        • 0 (6 voturi)    
          Gresit! (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:09)

          Emiliom [utilizator] i-a raspuns lui jak__

          Depinde de cantitatea de vodca ingerata in timpul serviciului si de calitatea pufoaicei din care a fost facuta.
  • -24 (50 voturi)    
    Hehe (Joi, 22 aprilie 2021, 15:17)

    sentenced [utilizator]

    S-au speriat cand au auzit ca a convocat Iohannis CSAT.
  • +22 (38 voturi)    
    Le retrage unde? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:18)

    denvarel [utilizator]

    În Ukraina?
    • -3 (3 voturi)    
      Au de unde alege ... (Vineri, 23 aprilie 2021, 6:15)

      CipE [utilizator] i-a raspuns lui denvarel

      Pot opta pentru Ucraina, Moldova (spre Transnistria), Georgia sau tarile baltice.
  • +15 (31 voturi)    
    Aparare? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:21)

    CptPopa [utilizator]

    Aparare contra cui? A zis occidentul ca vrea glodul rusesc? Sa-si faca zid si sa ramana acolo.
  • +7 (31 voturi)    
    Aveam (Joi, 22 aprilie 2021, 15:22)

    Ben-Zen [utilizator]

    inima cat un purice de frica sa nu cumva Rusii sa fie invadati/ocupati de Ukraineeni... pfff... am rasuflat usurat.
  • +17 (33 voturi)    
    Ar trebui si NATO (Joi, 22 aprilie 2021, 15:23)

    rov [utilizator]

    Sa faca un exercitiu cu 100.000 de soldati in tarile Baltice asa in oglinda...
    • -21 (37 voturi)    
      de ce? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:40)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui rov

      au facut rusii manevre la granita NATO? sau, mai nou, banditii de la Kiev sunt aliatii nostri?
      • +1 (9 voturi)    
        defineste nostri ... (Joi, 22 aprilie 2021, 17:21)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        care-s ai tai?
      • +3 (9 voturi)    
        aliatii tai sigur nu sunt (Joi, 22 aprilie 2021, 17:32)

        Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        .
      • +5 (13 voturi)    
        voi (Joi, 22 aprilie 2021, 17:42)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        rușii nu aveți cum să aveți aliați. Toți vă sunt dușmani.
    • -2 (4 voturi)    
      În oglindă s-a făcut şi războiul rece (Joi, 22 aprilie 2021, 19:52)

      A.S [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Nu mai bine ăia 100.000 să fie dispuşi în Bucovina de nord şi ţinutul Herţei? ...

      ...aşa cu trecere prin România către Cernăuţi....
    • +1 (5 voturi)    
      N-ar avea nici un sens (Joi, 22 aprilie 2021, 22:45)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui rov

      NATO face exercitii ca sa isi imbunatateasca capacitatea operationala, nu ca demonstratie politica.

      Ce zice Sun Tzu: cand esti slab, tre' sa te comporti ca si cand ai fi super-tare, si cand esti tare, sa stai in banca ta pana cand chiar te-ai hotarat sa lovesti - si atunci lovesti de sa nu mai creasca nici iarba unde lovesti. Cam asta-i ce fac Rusia si NATO.

      In conditiile astea, cam care-ar fi rostul unui exercitiu militar replica? NATO oricum face exercitii militare in Europa, conform unui calendar anuntat cu mult inainte, in locatii tot asa, anuntate din timp, si fara sa se sinchiseasca de ce crede Rusia. Face exercitii inclusiv in Marea Neagra, unde mentine o prezenta navala permanenta, si peste care patruleaza aerian tot permanent.

      Exista voci in NATO care considera ca e nevoie de-o fortificare a granitei de sud-est a blocului in Europa - adica Romania, Bulgaria, Turcia si Marea Neagra - si in general a flancului estic - adica in plus si Polonia si tarile baltice - toate, nu numa' alea trei mici ex-sovietice. Nu-s militar, si s-ar putea sa aibe dreptate. Da' NATO, indiferent de demonstratiile Rusiei, nu e in nici un fel descoperita pe partea aia de granita.
  • -6 (26 voturi)    
    s-au speriat ca vin americanii (Joi, 22 aprilie 2021, 15:24)

    liviu_ [utilizator]

    s-a terminat exercitiul ahahahaha

    in fine... sa plece...

    sau poate s-au speriat de convocarea CSAT?! loool
  • -16 (22 voturi)    
    pai (Joi, 22 aprilie 2021, 15:32)

    Point [utilizator]

    cand a auzit de iohanu ca-i pe faza,s-a razganditara
    mda,cine dracu-i mai crede pe rusmanci,asta e abureala sa linisteasca porcul in ajunul taierii.
  • -18 (38 voturi)    
    Puțin a vrut o demonstrație de forta (Joi, 22 aprilie 2021, 15:32)

    galeo [utilizator]

    Sa se vadă că rușii nu sunt niște pămpălăi care sa accepte orice presiune și santaj din partea NATO.
    • +8 (22 voturi)    
      si care era santajul si presiunea? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:12)

      Crup [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Graiti inaltator, dar pana la urma, care era santajul si presiunea puse de Occident pe Rusia pomenite de dvs? In afara de presiunea ca rusii sa nu mai fure ca niste talhari teritoriile altor tari si sa nu mai ucida mii si mii de civili din teritoriile vizate? Sigur, nu contest ca soldatul rus este brav si poate ucide gospodine si adolescente!
      • -5 (13 voturi)    
        Rusia a demonstrat (Joi, 22 aprilie 2021, 17:12)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui Crup

        Ca teritoriile foste URSS au fost, sunt și vor fi sub influența Rusiei. Rusia nu va ceda aceste teritorii fara lupta occidentului.
        A acceptat intrarea în NATO a României, Poloniei, Țărilor Baltice, dar ce încearcă Occidentul acum, cucerirea Ucrainei nu mai poate fi acceptat. Enough ia enaugh.
        • +1 (7 voturi)    
          pai ia lumineaza-ne profesore! (Joi, 22 aprilie 2021, 22:34)

          gwolf [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          parca in Crimeea, a fost organizat un referendum "democratic" sa exprime "vointa poporului" de a se alipi la patria-maica. Ce putin asa sustin sus si tare trompetele kremlineze (sunt si pe aici destule)
          Oare un referendum in Ucraina de a se lipi la NATO nu exprima vointa poporului?
          ce treaba are cu ce doreste Rusia sau nu? suntem golani pana la capat sau nu suntem?
          • +4 (6 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:23)

            [anonim] i-a raspuns lui gwolf

            • -1 (5 voturi)    
              ce sa faca rusii? (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:14)

              gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

              ce povesti cu pesti balmajesti acolo? ce anume sa faca rusii in Venezuela si Cuba? referendum de aderare la ce... la URSS 2.0 sau ce, ca nu inteleg?
              si daca, prin absurdul absurdurilor ar fi posibil asa ceva, cam ce crezi tu ca ar iesi la votul ala? Ca populatia va vota intrarea intr-un bloc militar contra SUA, care sunt la 2 pasi de ei ???
              WOW my friend esti in bula ta, pierduta in spatiu!
              Tu crezi ca kremlinezii au forta de seductie asupra populatiei acelor state? Rusia nu mai are influenta nici in Siberia! mai au doar ciomagul. Kremlinezii se imprietesc cu alti dictatori si regimuri feudale care le seamana in chip si obiceiuri, dar populatiile nu exista in ecuatiile astea. si nici referendumul.
              Replica asta este in topul celor mai tampite pe care le-ai aruncat pe aici.

              2. ti-am mai spus sa nu mai ridici la rang de certitudine dezinformarea ta din manual. Nu exista vointa a minoritatilor sau etniilor care sa modifice granite statale. Aia se numeste invazie sau razboi. Nu intrebi "zonele rusofone" ale Ucrainei, intrebi Ucraina toata, PUNCT! si majoritatea decide. daca vrea NATO sau sa se uneasca cu Rusia.

              3. nu stiu ce reprezinta "novarossia", am auzit de Atlantida mai degraba dar e domeniul fictiunii, nu stiu ce cauta in comentariile de aici.
        • -1 (7 voturi)    
          Rusia, daca insista, ... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:50)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          ... o sa mai dea o data faliment, exact ca la vremea lu' Gorbaciov. Si-o sa ramana si mai mica si mai prapadita dupa aia.

          Daca Putin ar avea minte si Rusia ar avea o clasa politica responsabila, Rusia ar invata din istorie. Istoric, statele care au devenit dominante pe scena politica internationala au fost intotdeauna state care au fost in stare sa dezvolte o economie puternica. Mai ales in epoca moderna, economia puternica e asociata cu un sistem de invatamant solid, la toate nivelele, de la scoala primara pana la facultate, de la facultate la scoala profesionala, si cu un sistem legal solid, in care mersul afacerilor sa fie predictibil. Rusia nu investeste nici macar o copeica in directiile astea doua. Aia n-are cum sa duca la alt rezultat decat cand au incercat prima data sa se umfle ca broasca din fabula, ca sa-l concureze pe bou.
          • +2 (2 voturi)    
            ai zis- o cu scoala (Vineri, 23 aprilie 2021, 21:36)

            credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

            au rusii scoala de matematica,scoala tehnica de nu are aprope nimeni!dar,daca nu e cu stelute,facultatea e in urna a treia!
            Putin le-a redat demnitatea de rus,ajunsese rau cu betivul yeltan!
            am fost la mare acum 2 ani in Turcia,plin de rusi,turcul incerca sa ma pacaleasca cu spalaturi turcesti de wiski,fara sa ma cunoasca,i-a zis rusul ceva si a scos ce trebuia,mi-a facut numai cafea la ibric turcul desi incepuse cu cafea de automat!
            le place mult bautura,dar nu-si beau mintile,sunt chiar placuti si de treraba,toata lumea se uita la ei cand jucau polo cu sarbi!
      • +3 (3 voturi)    
        imi place... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:05)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui Crup

        ...comentariul tau.

        Poate-i convingi pe ucraineni sa dea inapoi Romaniei Bucovina si Bugeacul asa ca sa nu mai poata zice nimeni ca si ei,ucrainenii, fura teritorii ca si rusii.
    • +7 (23 voturi)    
      e bine ca nu au fost pampalai... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:22)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      caci un razboi cu NATO ar fi insemnat disparitia Rusiei...
      • +2 (10 voturi)    
        tot acolo se va ajunge pana la urma (Joi, 22 aprilie 2021, 17:38)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        fhurtit in loc sa dezvolte Rusia, isi devoreaza cetatenii si agreseaza vecinii mai mici.
        Sa ai cea mai mare si mai bogata tara din lume si sa traiesti cu gandul la farfuria vecinului...e deja de domeniul medical.
        Sa ramana doar praful de cine a profitat de tezaurul Romaniei!!
      • -3 (9 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 18:20)

        [anonim] i-a raspuns lui florin4u

      • -2 (10 voturi)    
        disparitia noastra (Joi, 22 aprilie 2021, 18:55)

        credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        a ROmaniei,caci primul lucru care ar fi fost atacat ar fi fos Deveselu si Kogalniceanu,si nu cred ca il atacau cu sabia!
        • -2 (2 voturi)    
          Scrie paruski (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:16)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui credinciosul

          E mai ușor pentru tine
      • +4 (4 voturi)    
        da... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:19)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        ...si o data cu disparitia Rusiei ar fi disparut si America si vreo trei sferturi de planeta iar celalalt sfert s-ar fi intors in epoca de piatra.

        Einstein ( ai auzit de el ,nu-i asa ? ) fiind intrebat odata cu ce arme se va purta al treilea razboi mondial a spus :

        -Nu stiu cu ce arme se va duce al treilea razboi mondial dar sunt sigur ca al patrulea se va purta cu bate si cu pietre !

        Ai inteles istetzule ?

        Avem totusi norocul ca mai sunt oameni inteligenti si de o parte si de alta a baricadei si nu numai microcefali care gandesc cu partea posterioara.!
      • +3 (3 voturi)    
        fals (Vineri, 23 aprilie 2021, 13:55)

        gwolf [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        nici macar NATO nu are capacitatea de a genera "disparitia" Rusiei. Nici nu inteleg de fapt la ce se refera afirmatia ta... poporul rus cu e vinovat ?

        NATO are capacitatea (de vointa nu prea mi-e clar mie) sa invinga fortele Fed. Ruse intr-un conflict armat conventional pe teritoriul NATO sau pe teritoriu neutru. Nu vad bine si nu vad rostul unui conflict pe teritoriul rusesc.
        Dar inainte de asta trebuie sa ne intrebam cu totii: suntem noi gata sa mancam paine cu urzici ca sa sustinem un astfel de conflict? ca pe rusi ii cam forteaza kremlinezii sa fie si vor fi...
    • +2 (10 voturi)    
      Si a iesit (Joi, 22 aprilie 2021, 18:22)

      moima [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      o demonstratie de cat de cacaciosi si impotenti sunt de fapt rusii.
      • -2 (8 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 19:07)

        [anonim] i-a raspuns lui moima

        • 0 (6 voturi)    
          rusii (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:26)

          florin4u [utilizator] i-a raspuns lui

          sunt vai de steaua lor.nu isi permit un razboi....caci geopolitic...nu se afla unde trebuie.
          • +3 (3 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:03)

            [anonim] i-a raspuns lui florin4u

      • +3 (3 voturi)    
        unii din presa americana... (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:45)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui moima

        ..zic ca de fapt americanii sunt cacaciosii ca au cedat in fata rusilor.

        Ia vezi tu cum zice The National Interest Magazin ca Biden a dat dovada de slabiciune in raport cu Rusia lui Putin.

        Unii zic asa altii zic ca-i altfel.

        Vezi tu asta-i frumusetea libertatii de exprimare si trebuie luata ca atare
  • +11 (33 voturi)    
    asta inseamna ca (Joi, 22 aprilie 2021, 15:46)

    Crup [utilizator]

    Asta inseamna ca americanii, pe canale neoficiale, dar esentiale, le-au transmis rusilor ca daca ataca Ucraina, de data asta se baga mult mai mult decat in trecut. Si nu e vorba de arme atomice sau alte minunatii. N-are SUA nevoie de ameninte cu arme atomice. Pana la urma Statele Unite sunt singura tara din lume de care Rusia, miliar vorbind, chiar are a se teme.
    • +13 (21 voturi)    
      nu chiar (Joi, 22 aprilie 2021, 16:29)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Rusilor le mai e frica de inca cineva.. de un vecin(si nu e vorba de Ucraina) care e mult mai dezvoltat tehnologic decat ei (din toate privintele...inclusiv militar)...Aia la cat de multi sunt.... si daca ii invadeaza cu furculite ii cuceresc.
      • 0 (8 voturi)    
        *Ăia* nu au furculițe,au doar bețișoare. (Joi, 22 aprilie 2021, 18:55)

        Rescator [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

        Nu ar trebui ca UE și NATO să doarmă liniștite.
        URSS 2.0.este campioană mondială la ceeace
        ei numesc MASKIROVKA.Cine știe ce la mai dă
        prin cutia ucrainiană.Oricum ei fabrică arme în
        neștire(vorba lui Hrușciov-ca pe cîrnați),având o
        pasiune morbidă pentru sportul ăsta.Deci ,
        ATENȚIE LA MĂGĂRUȘ!
        • +3 (9 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 19:09)

          [anonim] i-a raspuns lui Rescator

          • -2 (6 voturi)    
            si China care are de cateva ori bugetul Rusiei (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:34)

            florin4u [utilizator] i-a raspuns lui

            ....asadar ia lectii de chineza caci s-ar putea sa te ajute.
        • -2 (6 voturi)    
          Drept e, dar doua chestii (Joi, 22 aprilie 2021, 23:00)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

          Armele in nestire pe care le fabrica rusii sunt ieftineli nu foarte eficiente. Armele pe care-ar trebui sa le fabrice ca sa fie periculosi nu-si permit sa le fabrice in cantitati atat de mari cat sa conteze.

          Ar fi bine sa-si dea seama rusii ca pericolul real, pentru Rusia, nu e occidentul, ci China. Da' deocamdata cel putin rusii dorm pe-o ureche in privinta aia.
  • +7 (17 voturi)    
    Sigur? (Joi, 22 aprilie 2021, 15:52)

    omezu [utilizator]

    Poate le retrag peste granita cu Ucraina cu scuza ca s-au uitat invers la harta.
  • +26 (40 voturi)    
    Manevra tipic ruseasca. (Joi, 22 aprilie 2021, 15:55)

    Cataleya [utilizator]

    Au comasat trupe, iar acum retrag doar 80% din soldati si armament.
    Lumea rasufla usurata.
    Prin toamna mai inventeaza un conflict, mai face un exercitiu, mai trimite inca o "incarcatura" de soldati si armament din care vor retrage iar doar 80%.
    Si face Putin manevrele astea de inca 2-3 ori si la sfarsitul lui 2022, Crimeea si granita cu Ucraina vor fi pline cu zeci de mii de soldati si armament "uitati" de Putin in retragerile sale.
    Metoda e arhicunoscuta, de toata lumea, nu doar de nemernicul de la Kremlin.
    El se crede inteligent dar de fapt e doar un fricos disperat ca ar putea pierde puterea.
    • -12 (26 voturi)    
      Nu pierde timpul... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:26)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Nu pierde timpul...da fuguta la Kiev sa te angajeze aia: analist de Ceamurlia...asta nu aveau inca. Da-i in PM pe aia din Texas cu Stratforul lor, scoala de Ceamurlia e cea mai tare!
      • 0 (6 voturi)    
        ... (Joi, 22 aprilie 2021, 17:47)

        tirolez [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Si-o fi umplut el fata de acid hialuronic sa para tanar, dar timpul nu iarta pe nimeni, lupii tineri stau mereu la panda. Iar el nu a reusit sa-si creeze o dinastie precum familia Kim. Putini dictatori au reusit sa mai fie mana de fier dupa 70 de ani, pana si Castro a acceptat asta, iar Khamenei nu se simte prea bine cu sanatatea.
    • +1 (5 voturi)    
      O fi, da' nu prea conteaza (Joi, 22 aprilie 2021, 23:03)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Forta NATO, si mijloacele prin care va avea loc prima reactie, nu va fi infanterie sau tancuri, ci aviatie, rachete, sateliti, toate integrate. Alea nu se maseaza la granita, ci la macar cateva sute de kilometri distanta.

      Oricum, NATO n-are nici o baza legala sa intervina militar in Ucraina, chiar daca rusii o fac. Ucraina, desi considerata partener, nu e formal membru al aliantei.
  • +13 (25 voturi)    
    Asa face Putin, (Joi, 22 aprilie 2021, 15:57)

    bancher [utilizator]

    Intai incearca marea cu degetul si, daca nu i se opune rezistenta, a doua oara chiar invadeaza. daca i se opune rezistenta, se retrage.
    Oricum, si occidentul si SUA au puternice parghii financiare si economice contra Rusiei. Sa nu uitam ca toate sistemele de plata electronica inter-tari sunt controlate de americani: Visa, master-card, American Express, sistemul de plata SWIFT. Daca occidentul scoate Rusia de pe lista tarilor care pot plati cu aceste mijloace de plata, ii lasa in imposibilitatea de a face plati si incasari internationale. E cea mai mare lovitura pe care o pot da Rusiei, dupa parerea mea.
    • -11 (17 voturi)    
      Da, dar nici ceilalti nu mai primesc bani/marfuri (Joi, 22 aprilie 2021, 16:18)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Ar fi o arma cu multiple taisuiri.
      Ar pica si economia Germaniei, de exemplu.
      Sau, poate ar face plati cash sau in aur.
      Atunci si-ar pierde bancile comisioanele si lichiditatile.

      S-ar declansa o criza mondiala, intrucit nu toate sumele din conturile din banci au acoperire in moneda tiparita, reala.
      • -2 (8 voturi)    
        Germania n-ar pica (Joi, 22 aprilie 2021, 23:05)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Germania are o economie extrem de solida, si rezerve suficiente cat sa treaca cam peste orice fel de criza. Germania e si constienta de vulnerabilitatile sale, si importanta surselor de energie conventionala (petrol, gaze, carbune) in economia Germaniei scade pe zi ce trece.

        Rusia, in schimb, dac-ar fi taiata de azi pe maine de la economia mondiala, nici macar necesarul de alimente pe termen scurt nu si l-ar mai putea asigura.
        • +2 (8 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:36)

          [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

          • -2 (6 voturi)    
            Swift iti spune ceva ? (Vineri, 23 aprilie 2021, 7:17)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui

            Un delete al URSS din Swift aduce Evul Mediu la Kremlin
            • +3 (5 voturi)    
              Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:44)

              [anonim] i-a raspuns lui un domn

              • -5 (5 voturi)    
                URSS a produs pagube umane (Vineri, 23 aprilie 2021, 10:55)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui

                Și materiale mult mai consistente in comparație cu al II lea război mondial + cancerul in Istoria Omenirii, asadar, te intreb : Iranul va vinde la URSS ce ? Implicit URSS ce va vinde pacifist Iranului in lipsa Swift ? Nici pe tine nu te mai plătesc in ruble ! Ci in curmale iraniene !
          • 0 (4 voturi)    
            realitatea (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:25)

            gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

            "Rusia eate a sasea economie a lumii si a doua a Europei dpdv al PIB exprimat in puterea de cumpărare."

            indicatorul este prescurtat GDP (PPP) iar afirmatia de mai sus este de o uluitoare tampenie.

            dpdv al acestui indicator, Rusia este pe locul 50 (!!) mondial si 27 (!) European, putin sub Romania
            • +2 (4 voturi)    
              Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:06)

              [anonim] i-a raspuns lui gwolf

              • -1 (1 vot)    
                per capita este vodka la PIB (Vineri, 23 aprilie 2021, 11:58)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui

                asta, este un indicator Number One in Lume
              • 0 (2 voturi)    
                bai baiatule ! (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:39)

                gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

                devii penibil, nu-ti mai meriti rublele! am mai scos in evidenta penibili d-astia ca tine cu zecile! iti citesc astia comentariile si te taie de la prima de Paste!

                NU TU afirmi mah mai sus: "dpdv al PIB exprimat in puterea de cumpărare" ??
                acum zici: "uita-te pe PIB in PC ca cifra absoluta, nu pe cap de locuitor" acolo sunt pe locurile 11/5
                cine le intoarce postacule? de ce sa-mi mai bat capul cu tine?
                ce relevanta are aceasta putere economica cand iti vinzi resurse primare ca sa-ti militarizezi tara?
                ce ma intereseaza economia Rusiei in epoca in care oamenii descopera lumea larga iar rusia isi pune rachete la granite si isi face "internetul suveran"?
                ti-am mai zis eu de golanul fara prieteni si gagica dar asta e ! ai avut ghinion.
          • -1 (1 vot)    
            Exporturile Rusiei... . (Vineri, 23 aprilie 2021, 10:31)

            Alius [utilizator] i-a raspuns lui

            .. in USA reprezinta 2.5 % din totalul exporturilor Rusiei, iar importurile din USA reprezinta 5.6% din totalul importrilor. Investitille americane in Rusia sunt de 2.9 miliarde USD.


            (Source: Global Trade Atlas; Bank for International Settlements; Bank of Russia.)

            World[21] 93,889,577
            1 United States 22,675,271
            2 China[n 2] 16,642,318
            3 Japan 5,378,136
            4 Germany 4,319,286
            5 United Kingdom 3,124,650
            6 India 3,049,704
            7 France 2,938,271
            8 Italy 2,106,287
            9 Canada 1,883,487
            10 South Korea 1,806,707
            11 Russia 1,710,734
            12 Australia 1,617,543
    • -10 (16 voturi)    
      Si-ar da singuri cu barda-n conturi (Joi, 22 aprilie 2021, 16:27)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Smecher ministrul ucrainian.
      Ar pune pe butuci si Occidentul si Rusia.
    • +1 (9 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 18:32)

      [anonim] i-a raspuns lui bancher

  • +11 (19 voturi)    
    Acum totul este.. (Joi, 22 aprilie 2021, 16:00)

    mdvd [utilizator]

    sa si le retraga in directia corecta in raport cu granita..
  • -10 (26 voturi)    
    rusii continua sa joace sah... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:00)

    demaGOGU [utilizator]

    ...problema este ca au in fata un adversar (Occidentul) care nu a depasit nivelul tablelor, sau, cu indulgenta pokerului.
    • +12 (26 voturi)    
      //// (Joi, 22 aprilie 2021, 16:05)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Occidentalii nu au muscat nada nu au raspuns provocarii rusii au cheltuit zeci de milioane de euro pentru parada asta dar e mai frumos sa spunem ca botoxatul pitic asasin e mare jucator de sah.
      • +4 (8 voturi)    
        Piticu' Isi apara palatul de la Marea Neagra (Joi, 22 aprilie 2021, 17:46)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

        De fapt...
        Ca nu cumva sa se aproprie cineva de haremul lui...
      • 0 (10 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 18:53)

        [anonim] i-a raspuns lui GemstonePig

        • 0 (4 voturi)    
          voi rusii ati devenit foarte haiosi (Vineri, 23 aprilie 2021, 0:45)

          Ahha [utilizator] i-a raspuns lui

          cu naivitatea voastra primitiva prin care va ridicati singuri la fileu, radeti singuri de glumele voastre si va autoexcitati de propria ingeniozitate, iscusinta, sau maiestrie. Adica traiti in lumea voastra idealizata prin spalarea de creiere si propaganda, in care va inchipuiti ca voi sunteti buricul pamantului, strategii strategilor, iar restul sunt naivi care nu gandesc, nu inteleg, nu anticipeaza. Partea buna e ca tocmai aceasta ruptura de realitate va va fi fatala :)
          • 0 (4 voturi)    
            Rusia nu mai e o superputere...oare a fost? (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:51)

            florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Ahha

            O tara cu pib-ul Spaniei sa se creada superputere....Europa e la secole distanta de Rusia....dar probabil dupa ce vor fi ocupati de chinezi se vor mai ridica si ei.
            • +1 (3 voturi)    
              PIB E CIFRA DE AFACERI (Vineri, 23 aprilie 2021, 8:10)

              credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

              daca tu ai cifra de afacetii 1000 lei si pierdere 100 lei in cazul Spaniei si 80 lei in cazul RO esti....fiul ploii!
              daca maine nu te mai imprumuti,cifra scade poate la o treime!
              daca tu cumperi fierul cu 0.8 $ iar rusul cu 0.2$,gazul la sfert,atunci se schimba povestea la 180 grade!
              inafara de Germania ,Olanda si nordici,totul e pe credit,pe consum,adica daca stranuta creditorii,te apuca pneumonia!
              uita-te la pretul materiilor prime,sa vezi explozie a preturilor si ghici cine are din belsug?
              Aia cu PIB mic,tare greu le este!
            • 0 (2 voturi)    
              Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:36)

              [anonim] i-a raspuns lui florin4u

              • +1 (3 voturi)    
                sukoi 57 e la fel de invizibil (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:51)

                gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

                cum esti tu cetatean bengalez.

                dar oricum afirmatia e de o prostie incomparabil mai mica cu cea de "putere economica a 2-a din Eu imediat dupa Germania". asta este monumentala.

                te pricepi acum si la militarie, am vazut ca apreciezi tare mult si S400 alea care n-au tras o racheta pana acum, sunt celebre pentru gargara din pdf-uri si achizitiile lui Erdogan si posibil Lukasenko (mari, mari lideri ai lumii moderne niste somitati)
          • +3 (3 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:40)

            [anonim] i-a raspuns lui Ahha

            • 0 (2 voturi)    
              se intampla de ambele sensuri (Vineri, 23 aprilie 2021, 12:00)

              gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

              si rusii s-au inselat cam grav cand au pariat pe retragerea americanilor din Deir al-Zour (Siria) in Feb, 2018 cand i-a mancat in c*r ca pe zambilica, dar cum spui tu! e alta discutie.
              e bine ca te linisteste efortul diplomatic american in fond pe asta se bazeaza securitatea mondiala. E funny insa ca asociezi acest efort cu incapacitatea de a le aplica niste castane grave ca cea de mai sus.
              fie ca al mai puternic sa gaseasca mereu intelepciunea sa-l linisteasca pe razgaiat cu vorba buna chiar daca in aparenta se roaga de el.
  • -10 (32 voturi)    
    cand spuneam ca nu se va intampla nimic (Joi, 22 aprilie 2021, 16:05)

    Scarface1000 [utilizator]

    si nu se va trage un glont nu m-ati crezut!

    Putin a vrut doar sa-si flexeze muschii si sa spuna tuturor sa nu depaseasca liniile rosii si sa nu se implice in politica interna a lor ( sa-l sustina pe Navalinii sa incite la proteste etc).

    Oricum e amuzant ca unii nu pot sa-si mute cum doresc armata in interiorul tarii lor iar altii au peste 700 de baze militare si sute de mii de soldati IN AFARA granitelor tarii lor, si doar in ultimii ani avand razboaie in Irak, Afganistan, Libia, Syria etc
    • +2 (16 voturi)    
      Da, este foarte amuzant. (Joi, 22 aprilie 2021, 16:25)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      Sa facem un exercitiu de imaginatie: cum s-ar simti Rusia daca toate tarile din jurul ei si-ar masa trupele la granita cu Rusia?.. Fiecare tara isi muta trupele dupa cum doreste in limitele granitelor ei, nu-i asa?

      Sau cum te-ai simti daca daca toate tarile din jurul Romaniei si-ar muta trupele la granita cu Romania?...Ai mai gasi asta amuzant?..

      Sau daca USA si-ar comasa toate trupele la granita cu Mexicul, cum s-a simti Mexic?...

      Sunt niste reguli internationale, pe care multi nu le cunoc, cu privire la acest aspect.

      "...avand razboaie in Irak, Afganistan, Libia, Syria etc." - te referi si la Rusia, nu-i asa?..
      • -1 (7 voturi)    
        Care trupe? Mai exista armate nationale? (Joi, 22 aprilie 2021, 16:57)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Parca noi avem soldati polonezi, polonezii, soldati romani si tot asa.

        Nu mai are niciun stat curaj sa isi inarmeze propriul popor.
      • -1 (9 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 19:00)

        [anonim] i-a raspuns lui Alius

        • +1 (5 voturi)    
          Atlanticul e piatra grea... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:46)

          gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

          "Rusia sa aduca trupe si armament de toate tipurile in Cuba si Venezuela."
          spre nefericirea lor s-ar pierde in Triunghiul Bermudelor. Rusii stiu bataie departe de granitele lor cum stiu eu sa comand un submarin...
        • -2 (2 voturi)    
          Nu stii cum s-ar simti Rusia .. (Vineri, 23 aprilie 2021, 2:32)

          Alius [utilizator] i-a raspuns lui

          . Dar stii cum s-ar simti Romania? Au fost mai multe exemple acolo.

          Si da, Rusia poate sa-si faca si ea toate aliantele pe care le vrea, chiar si cu America Latina si sa aduca si ea armament. Cu ce ar schimba situatia Rusiei, la a caror frontiere este NATO?...
          • +3 (3 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:21)

            [anonim] i-a raspuns lui Alius

      • 0 (0 voturi)    
        ba tu esti culmea (Vineri, 23 aprilie 2021, 14:29)

        Scarface1000 [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Romania isi muta mereu trupele in interiorul tarii, luna asta fac exercitii in poligonul Cincu, luna viitoare in Constanta etc e normal ca Rusia sa faca exercitii la granita cu Ucraina ca daca ii ataca cineva din partea asta ii ataca nu ii ataca din Sud sau din Nord deoarece in Sud sunt tari prietene cu ei iar in Nord e polul Nord!

        Ce cauta nave militare ale SUA in Marea Neagra, la granita cu Rusia? Cum s-ar simtii America sa patroleze nave militare Rusesti in golful Mexic?
  • -9 (17 voturi)    
    ... (Joi, 22 aprilie 2021, 16:10)

    cartograful [utilizator]

    efectul declaratiei lui Iohannis :)
  • +4 (8 voturi)    
    a avut discursul anual (Joi, 22 aprilie 2021, 16:15)

    Captain Obvious [utilizator]

    a avut subiect de discutie
  • 0 (4 voturi)    
    Vrajeala (Joi, 22 aprilie 2021, 17:10)

    EuInsumi [utilizator]

    Acum incep ofensiva so vor da vina pe Ucraina si Nato pentru escaladarea conflictuui
  • 0 (8 voturi)    
    Ne explica Popescul manevra magistrala (Joi, 22 aprilie 2021, 17:19)

    Parzivall [utilizator]

    a Cracanatului. Le-a dat mat la toti, a fost genial, se vor inchina imnuri Marelui Pitic de la Rasarit.
  • +1 (7 voturi)    
    hehe (Joi, 22 aprilie 2021, 17:26)

    transpenibilus [utilizator]

    Ar fi bine sa-si retraga trupele si din Sibetia daca nu sunt in stare sa ne inapoieze Tezaurul Romaniei.
    Asa cum Alaska a revenit SUA pentru 8 milioane de dolari rusii au de ales: ori ne dau Tezaurul ori le luam Siberia!

    Putin e un mos pitic in genunchi, Rusia se descompune. Cred ca lovitura de gratie o sa le-o dea Xi.
    • +1 (3 voturi)    
      E sigur ca le-o va da Xi (Vineri, 23 aprilie 2021, 1:56)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      CHinezii nu mai au unde sa se extinda prea mult....decat la nord...adica in Rusia....si maii mult ca sigur acolo o vor face.....Nu e vorba daca o fac...ci de cand!Asteptam cu zambetul pe buze momentul...
      • +2 (2 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:19)

        [anonim] i-a raspuns lui florin4u

        • 0 (0 voturi)    
          Siberia era provincie chineza din vremea (Sâmbătă, 24 aprilie 2021, 9:44)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui

          Dinastiei Ming. Crezi ca Soldatii de Teracota au liniste ? Siberia va fi retrocedata Chinei, exact pe schema Hong Kong
  • 0 (10 voturi)    
    Nava Rostock cu care Ukr a blocat canalul Sulina (Joi, 22 aprilie 2021, 17:29)

    D-or [utilizator]

    In 1991 ucrainienii au scufundat o nava pe canalul Sulina in portiunea cea mai ingusta, blocind astfel senalul maritim al Dunarii. Un martor a vazut ca echipajul a parasit nava cu bagajele pregatite si au baut in cinstea scufundarii: "Acum romanii nu mai au pe unde sa treaca".

    Santierul Naval din Galati a avut mult de suferit, intrucit era singurul santier din tara care construia vase oceanice.

    Canalul a fost eliberat in citiva ani, dar nava a fost scufundata din nou, blocindu-l iar pina in 2005. Au murit 5 scafandri romani sa-l scoata.
  • +5 (9 voturi)    
    inamic lui putin e poporul rus (Joi, 22 aprilie 2021, 17:33)

    Francisc 1 [utilizator]

    nimeni altcineva , face circ ca sa distraga atentia de la probleme reale . cine venea sa-l invadeze?
    • -5 (9 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 19:22)

      [anonim] i-a raspuns lui Francisc 1

      • 0 (4 voturi)    
        nu prea intelegi... (Vineri, 23 aprilie 2021, 2:05)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui

        pentru noi Europenii ...voi sunteti un non subiect....Rusia a fost o putere...acum e fix o petarda.....o problema reala pentru UE o reprezinta o superputere.....China..... care pentru voi reprezinta o si mai mare problema.....
        • +1 (3 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:17)

          [anonim] i-a raspuns lui florin4u

  • -2 (10 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 18:47)

    [anonim]

    • +2 (2 voturi)    
      comentariu (Vineri, 23 aprilie 2021, 9:19)

      gwolf [utilizator] i-a raspuns lui

      corect.
  • +3 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 20:21)

    [anonim]

    • -3 (9 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Joi, 22 aprilie 2021, 20:53)

      [anonim] i-a raspuns lui

  • +4 (8 voturi)    
    xzxzxzx (Joi, 22 aprilie 2021, 20:49)

    solar [utilizator]

    CINISM NEȚĂRMURIT ! Dar foarte abil .
    a) induce deliberat CONFUZIE : ”Occidentul ” vrea să distrugă poporul rus ,via NATO . FALS ! Occidentul nu are drept de viață sau de moarte privitor la POPORUL RUS . Occidentul își respectă propriile principii asupra libertății ,istoric dobîndite . Libertatea nu se ”cucerește” decît cu votul liber exprimat al fiecărei persoane. CHARTA DREPTURILOR UMANE nu a inventat-o nici RUSIA , nici URSS. Ea are o adeziune generalizată, care a condus la legi și norme INTERNATIONAL acceptate . Tocmai ele sunt cu adevărat ”linii roșii” peste care UMANITATEA nu poate trece.
    b) folosește deliberat dreptul propriului popor /popoare la libertate prin fals ,manipulare și minciună. Calificarea ca ”linii roșii ” este facută în folos dictatorial propriu și al unei camarile restrânse solidar ,oligarhic și vinovat..
    c) folosește demagogic starea precară a sanității planetare pentru a obține avantaje strategic ilicite .
    • -2 (6 voturi)    
      Ai postat foarte ..... solar! Cre' ca... (Joi, 22 aprilie 2021, 22:19)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui solar

      Ai postat foarte .... solar! Cre' ca...vrei sa spui ceva; ai o privire inteligenta.
      Insista!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by