Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul să nu treacă peste ”liniile roșii” ale Rusiei, spunând că Moscova va răspunde rapid și dur la orice provocări, astfel încât cei care le-au făcut își vor regreta acțiunile, transmite Reuters.

Vladimir PutinFoto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia Images

Declarațiile liderului de la Krmelin vin într-o perioadă în care relațiile cu Statele Unite și Europa sunt deosebit de încordate din cauza situației din Ucraina și a sănătății opozantului rus Alexei Navalnîi, încarcerat într-un lagăr rusesc.

”Noi vrem bune relații (...) chiar nu vrem să ardem punțile”, a spus Putin în discursul său anual privind stara națiunii, în fața celor două camere ale parlamentului rus.

„Dar, dacă cineva confundă, eronat, bunele noastre intenții cu indiferența sau slăbiciunea și vrea să ardă sau să arunce în aer aceste punți, trebuie să știe că răspunsul Rusie va fi asimetric, rapid și dur”, a spus acesta.

Potrivit lui Vladimir Putin, Rusia va hotărî unde este linia roșie în fiecare caz.

Declarațiile vin după ce, în ultimele săptămâni, tensiunea a crescut pe relația dintre Rusia și țările occidentale, care acuză faptul că Moscova masează zeci de mii de militari aproape de granița cu Ucraina.