Grănicerii francezi vor patrula în trenurile Eurostar după încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie

de DP     HotNews.ro
Luni, 21 decembrie 2020, 6:31 Actualitate | Internaţional


Trenuri Eurostar
Foto: SNCF
Grănicerii francezi vor patrula în trenurile Eurostar care circulă între Londra şi Paris, pentru a monitoriza bagajele şi bunurile care vor intra în Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, pe 31 decembrie.

Controalele vor avea loc în condiţiile în care ambuteiajele din porturile aflate pe Canalul Mânecii, produse în ultima săptămână, au prefigurat haosul care ar putea avea loc la graniţă în noul an, relatează news.ro, preluând Financial Times. Franţa a suplimentat deja numărul grănicerilor cu 600, iar pe cel al inspectorilor specialişti, cum ar fi veterinarii, cu 300, în porturile de pe Canalul Mânecii şi alte puncte de intrare în ţară, pentru a efectua controale şi proceduri suplimentare, care vor intra în vigoare după Brexit.

Ministrul francez responsabil cu vămile, Olivier Dussopt, a declarat pentru Financial Times, într-un interviu, că autorităţile vamale britanice şi franceze nu au ajuns încă la un acord asupra controalelor vamale post-Brexit, obligând Parisul să introducă controale temporare în trenurile Eurostar.

Discuţiile detaliate între autorităţile vamale din Marea Britanie şi cele franceze au început în urmă cu doar câteva săptămâni, a spus Dussopt, la mai bine de patru ani de la referendumul pentru Brexit.

”Există o discuţie în curs între autorităţile franceze şi britanice pentru a permite vămilor franceze să aibă o prezenţă oficială pe teritorul britanic în punctele de îmbarcare”, a spus Dussopt.

Sistemul actual de verificare a identităţii la staţiile Eurostar din St Pancras, din Londra, şi Gare du Nord din Paris este conceput pentru a scuti pasagerii de controale la sfârşitul călătoriei şi pentru a le combina la punctul de îmbarcare.

Măsura franceză subliniază obstacolele în calea liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor între Marea Britanie şi UE, care vor fi introduse după ieşirea Marii Britanii din UE pe 31 decembrie.

În porturile de pe ambele părţi ale canalului şi pe rutele de acces către terminale s-a produs în ultimul timp o mare aglomeraţie, provocată parţial de acumularea de stocuri înaintea termenului limită pentru Brexit.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3697 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Care trenuri? (Luni, 21 decembrie 2020, 9:24)

    Mortaciune ambulanta [utilizator]

    Din momentul in care mica britanie aa iesit din UE, acest trenuri trebuiau anulate, iar tunelul, surpat!
    Sa stea izolati pe insula lor!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by