Al 82-lea premiu Albert Londres, cea mai prestigioasă recompensă pentru jurnalismul de limbă franceză, a fost acordat sâmbătă lui Allan Kaval, reporter al ziarului Le Monde, rănit grav la începutul lunii octombrie în Nagorno Karabah, pentru o serie de raportaje despre Siria, informează France Presse, potrivit

Allan KavalFoto: Captura YouTube

Agerpres.

Jurnalistul în vârstă de 31 de ani era încă internat sâmbătă la Paris, la două luni după ce a fost victima unui bombardament în enclava separatistă din Azerbaidjan cu majoritate armeană, aflată în centrul unui conflict ucigaş în această toamnă.

Articolele sale despre "iadul sirian", publicate în octombrie 2019, i-au adus acestui specialist în Orientul Mijlociu recunoaşterea juriului, sedus în special de "portretele sale impregnate de umanitate", combinate "cu o analiză relevantă care ajută la înţelegerea'' evenimentelor, potrivit comunicatului de presă al asociaţiei Albert Londres.

Reportajul său despre "moartea lentă a prizonierilor jihadişti" în nord-estul Siriei, o scufundare mişcătoare şi tulburătoare într-un centru condus de forţele kurde, unde sunt îngrămădiţi luptători sau susţinători ai grupării Stat Islamic, i-au permis deja în octombrie să câştige premiul Bayeux pentru corespondenţi de război şi premiul Ouest-France Jean Marin.

"Este o mare onoare", a răspuns Allan Kaval, contactat de AFP. "Dar în spatele fiecărui reportaj există o duzină de oameni care rămân anonimi şi care sunt totuşi absolut esenţiali, este într-adevăr un efort de echipă", a spus el, citându-l în special pe fotograful Laurence Geai care l-a însoţit în Siria.

Acesta este al treilea an consecutiv în care un jurnalist al ziarului Le Monde a câştigat "Pulitzerul francez", după Benoît Vitkine (corespondent la Moscova) şi Elise Vincent (specialist în terorism jihadist).

Regizorii Sylvain Louvet şi Ludovic Gaillard, în vârstă de 38 şi respectiv 40 de ani, au câştigat al 36-lea premiu al audiovizualului pentru documentarul lor ''Sept milliards de suspects'' ("Şapte miliarde de suspecţi"), care evidenţiază pericolele supravegherii în masă, de la Nisa până în China, trecând prin Israel, difuzat în aprilie pe Arte.

Cel de-al 4-lea premiu al Cărţii a fost acordat scriitorului-călător Cedric Gras, în vârstă de 38 de ani, pentru "Alpinistes de Staline" (editura Stock), rezultatul unei investigaţii de doi ani asupra soartei fraţilor Abalakov, care au urcat pe vârfuri în gloria URSS înainte de a deveni victime ale terorii staliniste.