Belarus: Autorităţile confirmă moartea unui al doilea manifestant ce a fost arestat

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 12 august 2020, 23:46 Actualitate | Internaţional


Proteste Belarus
Foto: Captura YouTube
Autorităţile din Belarus au confirmat miercuri moartea unui manifestant arestat în timpul unei manifestații de protest împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acesta fiind al doilea deces înregistrat de la începutul acestei mişcări de contestare ce a fost reprimată violent, relatează AFP.

Într-un comunicat, Comitetul de anchetă a declarat că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a murit într-un spital din Gomel (sud), după ce a fost arestat duminică în timpul unei „manifestaţii neautorizate”.

Potrivit acestei surse, care nu precizează data decesului, sănătatea bărbatului s-a „deteriorat subit” în timp ce era în detenţie.

Autoritățile din Belarus au anunțat că au arestat peste 6.000 de persoane în timpul celor trei nopți de proteste suprimate violent care au urmat scrutinului prezidențial de duminică.

Liderii opoziției au fost încarcerați sau forțați să părăsească țara ca urmare a unei acțiuni masive de suprimare desfășurate după alegerile despre care comisia electorală din țară afirmă că au fost câștigate cu o largă majoritate de către președintele Alexandr Lukașenko, scrie The Guardian.

Printre persoanele care au părăsit țara se află și Svetlana Tikhanovaskaia, principalul candidat al opoziției, aceasta fugind în Lituania după ce a primit amenințări la adresa copiilor ei.

Familii disperate s-au adunat în fiecare dimineață la un centru de detenție de la periferia capitalei Minsk implorând poliția să le ofere informații despre rudele dispărute în timpul protestelor.

La o demonstrație din Minsk de miercuri sute de femei îmbrăcate în alb și ținând flori au format un lanț uman pentru a protesta la adresa violenței poliției și arestărilor în masă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2275 vizualizari

  • -3 (5 voturi)    
    Era de așteptat (Joi, 13 august 2020, 0:31)

    Nyk1 [utilizator]

    Distanțare socială 0 și lipsă măști la proteste.

    E clar că starea ta se poate deteriora rapid oricând dacă ești infectat cu SARS-COV-2.
    • +6 (6 voturi)    
      Corect (Joi, 13 august 2020, 0:40)

      CristiGex [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      doar daca pe pulanele militienilor regimului Ceaus.. pardon Lukasenko a scris cineva sars cov 2
  • +4 (4 voturi)    
    Da, da! (Joi, 13 august 2020, 3:58)

    Lionheart [utilizator]

    El era transpirat după manifestație, glonțul era rece... A răcit puțin.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by