Coronavirus: un tratament folosit în mod curent împotriva malariei dă semne de eficiență

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 25 februarie 2020, 20:45 Actualitate | Sanatate


Coronavirus
Foto: Pixabay.com
Un banal tratament cu clorochină, un medicament folosit frecvent împotriva malariei, a arătat semne de eficiență în lupta împotriva noului coronavirus, a declarat marți, pentru AFP, Didier Raoult, directorul Institut Méditerranée Infection din Marsilia, care a invocat rezultatele unul studiu clinic chinez.

"Știam deja că chlorochina era eficientă in vitro împotriva noului coronavirus și evaluarea clinică făcută în China a confirmat-o", a explicat profesorul Raoult, specialist renumit în bolile infecțioase, comentând prima publicare asupra acestui studiu clinic efectuat de trei cercetători chinezi în revista BioScience Trends.

"În cele din urmă, această infecție ar putea fi cea mai simplă și cea mai puțin costisitoare dintre toate infecțiile virale", a menționat directorul acestui institut foarte implicat în detectarea noului coronavirus în Franța.

Articolul publicat online în 19 februarie este legat de rezultatele unui test clinic efectuat în mai multe spitale chineze (în Wuhan - epicentrul epidemiei, Beijing și Shanghai) pentru a măsura "eficacitatea chlorochinei în tratarea pneumoniilor asociate Covid-19".

"Rezultatele obținute până în prezent asupra a peste 100 de pacienți au demonstrat că clorochina este mai eficient decât tratamentul primit de un grup comparativ pentru a stopa evoluția pneumoniei, pentru ca pacientul să redevină negativ la virus și pentru a scurta durata bolii", afirmau cercetătorii chinezi, Jianjun Gao, Zhenxue Tian și Xu Yang, de la universitatea din Qingdao și de la spitalul din Qingdao.

Scurtul studiu nu cuantifică însă această diferență de eficacitate.

O veste cu atât mai interesantă cu cât "clorochina este un medicament ieftin și fără pericole, utilizat de peste 70 de ani", arată articolul.

Potrivit cercetătorilor chinezi, un tratament cu 500 mg de clorochină pe zi timp de zece zile ar fi suficient.

Interogat despre acest tratament, ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, a afirmat că a discutat în mai multe rânduri cu Didier Raoult și că autoritățile analizează această pistă.

"Se știe că există studii interesante despre impactul in vitro dar studiile pe pacienți rămân încă de stabilit", a mai spus ministrul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















28049 vizualizari

  • -11 (15 voturi)    
    Foarte interesant (Marţi, 25 februarie 2020, 22:26)

    ww [utilizator]

    Deci avem un fel de gripa si luam un fel de tratament pentru malarie. Chiar sa nu fie un fel de virus "scapat" in mod sinistru de prin laboratoare?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by