Parlamentul European le-a permis lui Carles Puigdemont și Toni Comin, doi independentiști catalani aleși deputați europeni în mai, să se acrediteze pentru a participa la lucrări din ianuarie 2020. Cei doi independentiști le-au arătat jurnaliștilor ecusonul provizoriu care le-a fost eliberat. Formalitățile începute vineri vor fi finalizate în ianuarie, a arătat Parlamentul, potrivit Le Soir, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Este o zi de bucurie nu numai pentru noi, ci pentru toți oamenii care cred într-o Europă bazată pe voința cetățenilor”, a declarat Carles Puigdemont în limba franceză. “Este dovada că merită să te bați”, a adăugat el. “N-VA (naționaliștii flamanzi) ne-a ajutat mult, dar și membrii altor familii politice”, a precizat el.

Cei doi deputați și-au anunțat intenția de a participa la sesiunea plenară din 13–16 ianuarie la Strasbourg. Ei au fost primiți în fața intrării sediului din Bruxelles al Parlamentului de eurodeputata belgiană Assita Kanko, membră a N-VA, care îi susține de când s-au refugiat în Belgia pentru a scăpa de urmărirea începută împotriva lor în Spania pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei în 2017.

“Formalitățile de acreditare vor începe vineri și se vor termina după sărbătorile de sfârșit de an”, a explicat un oficial de la Parlamentul European. Adunarea va fi închisă din 21 decembrie până pe 3 ianuarie. Toate piedicile ridicate pentru a-i împiedica să meargă în Parlamentul European au fost ridicate de o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care le-a confirmat imunitatea de parlamentar european din 26 mai, ziua alegerii lor.

Vineri dimineață, Curtea de justiție a anulat ordonanța care îi împiedicase să se înscrie pentru a participa la sesiunea inaugurală a Parlamentului European pe 2 iulie și le închidea porțile Adunării. Sentința dată joi de justiția europeană este o “decizie istorică”, au declarat ei. De ea ar trebui să beneficieze al treilea independentist catalan ales deputat european, Oriol Junqueras, în prezent în închisoare în Spania unde a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru revoltă și deturnare de fonduri publice.