Alberto Sed, supravieţuitor al lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz-Birkenau, a murit la Roma, la vârsta de 91 de ani. La numai 14 ani, Sed a văzut camioanele naziştilor sosind în zorii zilei în Ghetto, a auzit urletele de disperare ale femeilor şi bătrânilor, plânsetele copiilor încă adormiţi. "Pe 16 octombrie 1943 eu eram acolo", povestea în mărturiile sale care, timp de 50 de ani, le-a ţinut pentru el înainte să apară şi să vorbească. Din nefericire, amintiri de neşters în memoria sa şi prea des, în schimb, subestimate de a noastră, scrie Rador, citând La Repubblica.
După ce a fost capturat la Roma împreună cu mama sa şi cu cele două surori, Alberto Sed a fost transportat pentru o scurtă perioadă de timp la Fossoli, după care a fost transferat la Birkenau: acolo i-a fost tatuat numărul A-5491.
"Dispariţia sa reprezintă o durere imensă pentru întreaga comunitate. O pierdere cu atât mai dureroasă în aceste vremuri întunecate, în care reapare ura antisemită. Printre zâmbete a ştiut să povestească infernul şi să ne facă să fim oameni mai buni. Dumnezeu să binecuvânteze amintirea sa", scrie într-un comunicat Ruth Dureghello, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Roma.
"De la Auschwitz-Birkenau puţini ne-am mai întors", povestea acum câţiva ani pentru Agenţia Ansa. El acolo a văzut când îi omorau mama şi surorile. Cum am spus, timp de 50 de ani nu a vorbit despre groaza trăită, nici măcar cu soţia şi cu copiii săi. Apoi s-a deblocat şi "a ieşit" - cum spunea el - de la Auschwitz, povestind prin ce a trecut într-o carte scrisă de jurnalistul şi ofiţerul de carabinieri Roberto Riccardi, intitulată "Am fost un număr", apoi la sute de întâlniri în şcoli, cu tineri, deţinuţi, oameni comuni.
Sed povestea că o dată un prieten i-a spus: "Alberto, dacă va fi un alt Holocaust, nu neapărat împotriva evreilor, niciuna dintre persoanele cu care ai vorbit nu va fi de partea călăilor". De acest lucru, Sed era mândru. "Nu am reuşit niciodată să iau în braţe un nou-născut, nici măcar pe copiii mei, pentru că la Auschwitz naziştii ne puneau să aruncăm în aer copii de câteva luni şi se distrau omorându-i, ca la vânătoare de porumbei", povesteşte. "Nu am reuşit niciodată să intru într-o piscină, pentru că am văzut un preot ortodox masacrat şi înecat de călăi", povestea Sed. Iar povestirile lui vor rămâne pentru totdeauna în conştiinţele celor care au vrut să îl asculte.
