Protestele se multiplică luni în regiunea budistă rusă Kalmîchia, unde oamenii sunt nemulțumiți de numirea unui fost lider al rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei în fruntea primăriei capitalei regionale, scrie AFP.

Dmitri TrapeznikovFoto: Captura YouTube

Dmitri Trapeznikov, care a fost pentru scurt timp anul trecut "liderul" autoproclamatei republici populare Donețk (DNR) în estul Ucrainei, a fost numit joia trecută primar interimar al capitalei regiunii, Elista.

Sute de oameni nemulțumiți de decizie au manifestat duminică în principala piață a acestui oraș cu 102.000 locuitori, potrivit agenției de presă Interfax. Luni, o petiție online lansată în urmă cu două zile pentru a cere demiterea sa strânsese peste 2.400 de semnături.

"Dmitri Trapeznikov nu are nicio legătură cu regiunea noastră. Nominalizarea sa în acest post dovedește o lipsă totală de respect față de rezidenții din Elista", asigură autorii petiției.

Născut în sudul Rusiei dar rezident de mult timp în Donetsk, unde a fost în anii 2000 managerul clubului de fotbal Șahtior Donețk, Trapeznikov a fost timp de o săptămână liderul autoproclamatei republici și comandantul forțelor armate după asasinarea fostului lider, Alexandr Zaharcenko, în august 2018.

În fața protestelor, liderul regiunii Kalmâchia, Batu Khasikov, a difuzat o înregistrare video în care apără această nominalizare, susținând că este vorba de o "decizie personală".

Trapeznikov are "o experiență colosală în reconstrucția Donbasului", regiunea minieră din estul Ucrainei unde se luptă din 2014 forțele ucrainene cu separatiștii susținuți de Rusia, a afirmat Khasikov.

Fostul primar, căutat de poliție, este vizat de mai multe anchete, în special pentru abuz de putere.

Primarul este ales de parlamentul municipal la propunerea liderului regional.

Kalmîchia, situată în nordul Caucazului, este singura regiune budistă a Europei și are o populație de circa 300.000 de locuitori. Elista este situată la circa 1.240 km sud-est de Donețk.

Protestele împotriva autorităților sunt rare în Kalmîchia, una dintre regiunile cele mai fidele lui Vladimir Putin, unde a obținut 82% din voturi la prezidențialele din 2018.