Este dimineața de după. Ieri a fost bal, cel puțin pentru anti-Brexit. Dar a fost ca balul Ducesei de Richmond înainte de Bătălia de la Waterloo; acum, adevărata bătălie trebuie să înceapă. Curtea Supremă nu a rescris marți constituția Regatului Unit, ea nu a făcut decât să întărească uzajul celei existente. Ea a reiterat: „Indiferent cât de sus ești, legea tot este mai presus de tine” - deși nu a invocat vreo lege anume, ci mai degrabă a interpretat noțiunea de „stat de drept” în sine, scrie The Guardian, citat de Rador.
Omul care ar trebui să demisioneze este liderul [conservator] din Camera Comunelor, Jacob Rees-Mogg, care l-a manipulat pe monarh pentru a se face complice la o stratagemă politică. Nu putem decât să ne imaginăm cât de sforăitor ar cere el acum demisia vinovatului, dacă respectivul nu ar fi fost chiar el.
Pe măsură ce juridicul se retrage, politicul revine. Parlamentului i-a fost retrocedată astăzi suveranitatea învinețită, iar el trebuie să decidă ce va face cu ea. Brexit pe 31 octombrie e încă literă de lege în UE, și poate fi amânat în virtutea recentei legi adoptate de parlament împotriva unui Brexit fără acord. Verdictul Curții Supreme nu are nici un efect asupra acestui aspect. De fapt, judecata fără echivoc a instanței, aproape voioasă chiar - motivată în mod evident de refuzul arogant al lui Johnson de a-și pleda propria cauză - a adâncit falia deja cimentată în politica britanică.
Iar acest lucru s-ar putea totuși dovedi a-i fi util lui Johnson. Presa de dreapta, vorbind în numele adepților de linie dură ai Brexit-ului de pretutindeni, vede câte un militant Remain sub fiecare pat. Pe judecători îi zugrăvește ca pe niște trupe de asalt ale Remain, „inamici ai poporului” și cozi de topor ale elitei metropolitane. În ochii ei, premierul se află în tabăra potrivnică establishment-ului. Să-i fie de bine!
Johnson încă persistă în starea de nesăbuință, vecină cu ostilitatea și intransigența lui Trump. Dar a-i deplora strategia nu o face și neverosimilă. Cu excepția cazului în care Camera se va uni în jurul unui alt lider sau a unei grupări politice - lucru de care pare incapabilă, din cauza tribalismului - Johnson va rămâne premier. Camera nu îndrăznește nici măcar să voteze o moțiune de cenzură împotriva lui. Dacă se va mai fofila până în octombrie fără un acord, el sau altcineva va trebui să ceară Bruxelles-ului în numele guvernului o amânare a Brexit-ului până la iarnă. Când acest lucru va fi fost convenit, și cu siguranță va fi, alegerile vor deveni inevitabile. Johnson va pleda din nou pentru un mandat de a „înfăptui Brexit-ul, orice-ar fi”, dând vina pe toți și toate pentru că l-ar fi împiedicat. Și cu inamicii lui învrăjbiți, probabil că ar câștiga.
Unica alternativă este un acord pe liniile deja trasate de Theresa May, respinse iar și iarăși de nesăbuita Cameră. Evenimentele au lăsat-o deja în urmă. Dacă Johnson ar fi abil, ar aștepta sfârșitul conferinței sale de săptămâna viitoare și apoi, în numele unității, ar convoca un om de stat mai bătrân, cum ar fi Ken Clarke. Ar delega un astfel de personaj să realizeze un consens între toate partidele pe baza acordului lui May, îndulcit și prin prin faptul că ar pleda pe lângă Bruxelles să modifice superficial formularea referitoare la frontiera irlandeză. În această privință negociatorii încă se mai fac că negociază. Un asemenea acord ar fi fezabil.
Regatul ar putea părăsi atunci UE pe 31 octombrie, cu un acord de retragere și o perioadă de tranziție în care toate opțiunile (mai puțin Remain) ar rămâne pe masă. Ar onora rezultatul referendumului. Pentru adepții conservatori ai Brexit-ului ar fi cel mai puțin rău deznodământ. Climatul politic s-ar schimba pe loc. Johnson, proclamându-se „înfăptuitorul voinței poporului”, ar pluti fără efort spre victorie la ulterioarele alegeri.
În momentul acesta nu-mi pot imagina un premier mai prost la conducerea țării. Dar nu aceasta e problema, cum nu e nici faptul că Johnson a încălcat legea. Dacă va fi capabil să se țină tare, aceasta ar putea fi momentul lui de durere dinaintea unor zori electorali. Uitați de judecători. Doar termenul scurt contează. Adevărata maximă este: indiferent cât de fariseic ești, politica tot este mai presus de tine.
