Două persoane, printre care o elevă în vârstă de 12 ani, au fost ucise, iar alte 18 au fost rănite într-o stație de autobuz din orașul japonez Kawasaki, de către un bărbat înarmat cu două cuțite, transmite Mediafax, citând BBC și The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

A doua persoană care a decedat în urma atacului este un bărbat în vârstă de 39 de ani. Autoritățile japoneze au anunțat că și atacatorul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a decedat după ce și-a provocat mai multe răni în zona gâtului. Poliția niponă a informat că motivul atacului nu este cunoscut momentan.

Atacatorul a înjunghiat mai mulți elevi care se pregăteau să se urce într-un autobuz școlar într-o stație din oraș, iar ulterior a urcat în autobuz, unde și-a continuat atacul.

Aflat într-o vizită oficială la Tokyo, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis că se roagă pentru victime.