Raportul periodic al companiei Facebook referitor la aplicarea standardelor comunității, eliberat joi, arată că în primul sfert al anului 2019 acțiunile pentru eliminarea profilurilor false au fost aproape dublate, față de ultimul sfert al anului 2018, potrivit CNBC.

Mark Zuckerberg, in Congresul SUAFoto: Captura YouTube

Această creștere a fost cauzată de "atacurile automatizate ale actorilor rău intenționați care încearcă să producă un volum mare de profiluri", conform declarației companiei.

"Bugetul pe care noi îl alocăm pentru sistemele de securitate este mai mare decât întregul profit de anul acesta al companiei Twitter", a afirmat Zuckerberg joi, în timpul unei conversații telefonice.

"Noi putem face lucruri pe care cred că ceilalți pur și simplu nu le pot face."

Mai exact, Facebook a dezactivat 2.19 miliarde de conturi în prima parte a anului 2019, în comparație cu 1.2 miliarde de profiluri în ultimul sfert al anului 2018. Acesta este un număr destul de mare având în vedere că Facebook a declarat existența a 2.38 de miliarde de profiluri ale utilizatorilor activi lunar (monthly active users - MAU) în primul sfert al anului 2019. Conturile dezactivate nu sunt incluse în numărul de utilizatori activi lunar raportați, însă Facebook estimează că în jur de 5% din conturile MAU sunt false.

Raportul a apărut după ce compania a anunțat în martie că va muta o bună parte a interacțiunilor dintre utilizatori astfel încât acestea să aibă loc prin intermediul canalelor criptate. Zuckerberg a declarat joi că această schimbare va fi un obstacol pentru Facebook în găsirea și eliminarea conținuturilor menționate în raport.

"Vom duce lupta fără unul dintre instrumentele importante, abilitatea de a ne uita chiar la conținut. Nu este clar dacă vom putea face o treabă la fel de bună în identificarea conținuturilor periculoase", a adăugat Zuckerberg.

De asemnea, compania a împărtășit și date referitoare la vânzările ilegale de substanțe sau de arme de foc identificate pe platforma social media. Conform raportului, Facebook a identificat și a acționat în cazul a 83% din cele 900.000 de cazuri de vânzare de medicamente în primul sfert din 2019 și în 69% din cele 670.000 de conținuturi legate de vânzarea de arme.

Raportul este prezentat ca o încercare de a promova transparența companiei, dezvăluind informații despre felul în care compania răspunde la conținuturi dăunătoare.