Ministrul pakistanez de Externe, Shah Mahmood Qureshi, a declarat că autoritățile din țara sa dețin informații sigure potrivit cărora India ar planifica un atac împotriva Pakistanului, potrivit Reuters citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declarațiile de duminică ale ministrului, pe care India le-a descris ca fiind „iresponsabile”, vin după ce, în februarie, o serie de confruntări militare a avut loc între cele două puteri nucleare. Qureshi a mai declarat că atacul ar urma să aibă loc în perioada 16-20 aprilie și a adăugat că Pakistanul a informat cele cinci țări cu statut de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu acest lucru.

„Avem informații de încredere potrivit cărora India planifică un nou atac împotriva Pakistanului. Conform informațiilor noastre, acest atac ar putea avea loc între 16 și 20 aprilie”, a declarat ministrul. El nu a dat detalii despre eventualele dovezi pe care Pakistanul le-ar putea avea, dar a spus că premierul Imran Khan a fost de acord ca aceste informații să fie făcute publice.

Autoritățile indiene au respins categoric acuzațiile aduse de oficialul pakistanez. „India respinge declarația iresponsabilă și absurdă a ministrului pakistanez de Externe, declarație care are scopul clar de a provoca isterie în regiune”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la New Delhi. „Acest truc pare să fie un apel către teroriștii pakistanezi pentru ca aceștia să organizeze un atac în India”, a mai declarat acesta.

Autoritățile indiene au informat că își rezervă dreptul de a răspunde ferm față de orice atac terorist și au acuzat Pakistanul de complicitate cu teroriștii care ar pregăti astfel de atacuri pe teritoriul Indiei.

Situația dintre cele două state continuă să fie foarte tensionată, mai ales după ce un atac sinucigaș a ucis 42 de soldați indieni în februarie, în Pulwama. Autoritățile indiene au învinuit Islamabadul că protejează gruparea armată Jaish-e-Muhammad, care a revendicat atacul, și a lansat un raid aerian pe teritoriul Pakistanului, mișcare care a adus cele două puteri nucleare aproape de un nou război.