Prim-ministrul Canadian Justin Trudeau a respins cererile de a-și depune dimisia în toiul unui scandal care vizează administrația acestuia. Trudeau susține că el și administrația sa s-au comportat legal și că cetățenii canadieni își vor putea exprima părerea la alegerile federale din octombrie, informează The Guardian.

Justin TrudeauFoto: Agerpres/EPA

Comentariile lui Trudeau au apărut după ce fostul ministru canadian al justiției și procuror general Jody Wilson- Raybould a descris un efort constant și susținut al oficialilor apropiați de Trudeau de a împiedica anchetarea unei companii de inginerie acuzată de luare și dare de mită.

Conform mărturiei depuse de Wilson-Raybound, aceasta a fost supusă unor amenințări voalate de către mai mulți oficiali din administrația Trudeau.

Înfățișarea procuroarei generale în fața comisiei de anchetă a marcat primele sale comentarii publice privitoare la scandalul care a devenit prima mare criză prin care trece administrația Trudeau.