Președintele Braziliei va fi vedeta Forumului Economic Mondial prin prezentarea pilonilor revoluției liberale aflate în curs în țară. Însă un test serios va fi reprezentat de explicațiile privind politicile de mediu și de migrație, potrivit Rador care citează surse din presa internațională.

HotNews.roFoto: Hotnews

Donald Trump și Xi Jinping nu participă la Forumul Economic Mondial de la Davos, nici Theresa May și Emmanuel Macron, iar Mauricio Macri a refuzat invitația. Şi cum germana Angela Merkel, japonezul Shinzo Abe, spaniolul Pedro Sánchez și italianul Giuseppe Conte vorbesc abia a doua zi, Jair Bolsonaro va fi vedeta zilei de marți și chiar la primul său examen internațional. El va vorbi la ora 14:30, ora Elveţiei (13:30 la Lisabona).

Timp de 45 de minute și pentru deschiderea reuniunii, președintele Braziliei va expune liniile directoare ale revoluției liberale în curs de desfășurare în economia țării, aşteptându-se să fie aclamat, dar va fi nevoit să se confrunte şi cu zone sensibile, cum ar fi politicile de migrație și de mediu. Alături de el, în delegaţie, Paulo Guedes, ministrul economiei, Sérgio Moro, ministrul justiției, și fiul său și deputat, Eduardo, printre alţii.

"Scena este ridicată pentru delegația braziliană. Mai trebuie să profităm", a scris revista braziliană "Exame", despre absențele semnificative de la forumul economic și social elvețian. "Fără Trump și fără principalii lideri europeni, președintele celei de-a opta economii a lumii a fost transformat în vedeta evenimentului", adaugă "El País", ediția din Brazilia.

Discursurile lui Bolsonaro și Guedes din cea de-a 49-a ediție a lui Davos sunt aşteptate să sune ca o muzică pentru urechile liberale care le vor asculta - unul și celălat vor anunța câte şi ce companii publice vor fi privatizate și vor explica în detaliu cum va avea loc reforma administrativă, care are drept scop diminuarea bruscă a statului și esența reformei sistemului de pensii, considerat principalul obiectiv al guvernului pentru anul 2019.

Guedes va completa, de asemenea, cu un diagnostic asupra celor patru decenii de creștere scăzută din Brazilia, va arăta că intenționează să dubleze, de la 1% la 2% din PIB, investițiile în tehnologie și inovare și să mărească de la 22%, la 30%, până în anul 2022, cota din PIB dedicată comerțul exterior.

Nu numai din trandafiri - proiecte liberale în economie - va fi făurită participarea braziliană la reuniune: spinii vin din zona mediului înconjurător și a migrației, în care Bolsonaro pare să fie pe contrasensul discursurilor celorlalţi lideri globali (exclusiv Trump). "Capitalul îi adoră programul economic, dar militarul în rezervă, care l-a lăudat pe torţionarul din vremea dictaturii militare Brilhante Ustra, va trebui să își îndulcească imaginea în străinătate", evidenţiază ediţia din Brazilia a cotidianului "El País". Recenta părăsire a Pactului Global pentru Migrație și amenințarea abandonării Acordului de la Paris sunt, prin urmare, pietre în pantoful lui Bolsonaro.

Pe marginea alocuţiunilor, situația politică a Venezuelei va fi discutată, iar Bolsonaro și Ernesto Araújo, ministrul relaţiilor externe, sunt disupuşi să se afle în fruntea presiunii internaționale asupra regimului lui Nicholás Maduro, urmând să aibă loc o întâlnire între liderii sud-americani privind principala temă de la Davos, industria 4.0.

Discursul lui Sérgio Moro va include ideea-cheie conform căreia corupția afectează afacerile și răpeşte resurse pentru serviciile esențiale, cum ar fi sănătatea sau educația. Dar, la fel ca și președintele, ministrul va trebui să susţină - și să apere - măsura care înlesneşte achiziționarea de arme adoptată săptămâna trecută. Fostul judecător va împări scena, de exemplu, cu Ilona Szabó, cea mai cunoscută voce braziliană împotriva acestei flexibilizări.

Din cele 350 de reuniuni, subiecte precum progresul autoritarismului în lume - la care va participa João Doria, guvernatorul statului São Paulo - sau încrederea societății în America Latină - la care vor participa prezentatorul și pre-candidatul de la ultimele alegeri prezidenţiale Luciano Huck - vor fi, de asemenea, urmărite cu interes în Brazilia.

Cel mai vârstnic vorbitor la eveniment va fi David Attenborough, un biolog în vârstă de 92 de ani, preocupat de consecințele schimbărilor climatice, și cel mai tânăr, sud-africanul Skye Meaker, fotograf al vieţii sălbatice. Secretarul general al ONU, António Guterres, și prințul William vor fi, de asemenea, în Elveția. Faptul că se înregistrează atât de multe absențe semnificative a determinat deja unele voci să susţină sfârșitul Davosului. Acesta a fost cazul lui Anand Giridharadas, fost cronicar la "The New York Times", care, într-un interviu acordat ziaristei Christiane Amanpour de la CNN, a declarat: "Davosul ar trebui să se încheie".

În Brazilia, însă, pentru prima dată în ultimii trei ani, un vicepreședinte preia conducerea statului, deoarece Michel Temer nu avea numărul doi în guvernul său. Generalul Hamilton Mourão răspunde în această perioadă de gestionarea cazului cunoscut drept Bolsogate sau Coafgate, în care este vorba despre o presupusă schemă de corupție a lui Flávio Bolsonaro, fiul cel mare al președintelui. Mourão consideră că acest caz nu afectează guvernul