Cel puțin șapte membri ai forţelor de menținere a păcii au fost ucişi în Republica Democratică Congo în ciocniri violente cu miliţiile insurgente din regiunea Kivu de Nord, grav afectată de o nouă epidemie de Ebola, au declarat joi reprezentanţi ONU și surse diplomatice, relatează Mediafax care citeaza Reuters.

"Colegii noștri ne spun că șase persoane de menținere a păcii din Malawi și una din Tanzania care fac parte din operațiunea ONU de menținere a păcii din RDC ... au fost uciși ieri, pe teritoriul Beni, în regiunea Kivu de nord", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric la New York.

Estul Congo a fost afectat de bande de tâlhari și de miliţiile indurgente timp de mai mult de două decenii de la înlăturarea conducătorului militar Mobutu Sese Seko, dar anul trecut a înregistrat o creștere a violenței în regiunea Kivu de Nord.

Oraşul Beni și satele din jur suferă de asemenea de pe urma epidemiei de Ebola care a infectat peste 300 de persoane și a ucis două treimi dintre aceştia.

Acest lucru o face cea de-a treia cea mai grea epidemie care a izbucnit vreodată, după o altă epidemie care a avut loc între 2013-2016 în Africa de Vest, când 28 000 de persoane au fost infectate, iar în Uganda în anul 2000, când au existat 425 de cazuri.

Atacurile armate repetate a cel puțin două grupuri de rebeli împiedică eforturile internaționale de a contracara virusul, împiedicând echipele medicale să ajungă la victimele provocate de Ebola.

Un purtator de cuvânt ONU a anunţat că Secretarul General Antonio Guterres invită toate grupările armate să opreasca activitatile destabilizatoare, care continuă să contribuie la suferinţa populaţiei şi complică răspunsul la epidemia de Ebola care se află în curs de desfăşurare.