Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, joi, că își dorește dezvoltarea relațiilor dintre țara sa și Uniunea Europeană, adăugând că Ankara va continua eforturile pentru a adera la Blocul comunitar, informează site-ul postului France 24, citat de Mediafax.

Recep Tayyip ErdoganFoto: kremlin.ru

”Vom întări relaţiile politice şi economice cu diferite organizații regionale, începând cu Uniunea Europeană. Nu vom renunţa la continuarea, pe o bază reciproc avantajoasă, procesului de aderare la UE, pe care noi îl considerăm un obiectiv strategic”, a declarat Erdogan.

Turcia a început negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2005, doar unul dintre cele 16 capitole de discuții fiind încheiate. În urmă cu doi ani, Blocul comunitar a promis să grăbească negocierile dacă Ankara va contribui la gestionarea fluxului de imigranți, însă măsurile luate de președintele Recep Tayyip Erodgan după tentativa de lovitură de stat din 2016 au atras criticile cancelariilor occidentale.

Oficialii Uniunii Europene şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la situaţia drepturilor omului în Turcia şi la situaţia politică, după tentativa eşuată de lovitură de stat de anul trecut. Referendumul din 16 aprilie din Turcia privind reformele constituţionale, în urma căruia prerogativele preşedintelui au fost extinse, a generat, de asemenea, dezamăgire şi dezaprobare în cadrul UE.