Parlamentarul Ungariei s-a reunit, marți, pentru o sesiune inaugurală după alegerile de luna trecută care i-au oferit lui Viktor Orban al treilea mandat de premier. În timp ce Orban se pregătește să fie numit oficial din nou prim-ministru, aproximativ 1.000 de persoane protestează în fața Parlamentului împotriva a ce ei numesc un regim autoritar, relatează Reuters.

Viktor OrbanFoto: Flickr/ European People's Party

Sesiunea parlamentară în care liderul suveranist în vârstă de 54 de ani va fi reales premier de către deputații partidului său conservator Fidesz a început la ora locală 10.00 (8.00 GMT).

Naționalistul Viktor Orban și-a extins controlul asupra mass-mediei și a plasat aliați la conducerea fostelor instituții independente, în timp ce acesta refuză să accepte un număr mare de migranți în Ungaria, ceea ce l-a pus în conflict cu Uniunea Europeană.

Viktor Orban a spus luni că principala misiune a guvernului său va fi să conserve securitatea Ungariei și cultura creștină, continuându-și politica naționalistă de a ține departe migranții.

”Principala sarcină a noului guvern va fi aceea de conserva securitatea Ungariei și cultura sa creștina”, a spus Orban în cadrul unei conferințe de presă după președintele i-a cerut să își formeze un nou guvern.

Poziția sa antimigraționistă i-a adus o victorie copleșitoare la alegerile din aprilie, în special în zonele rurale.

Protestatarii din Budapesta flutură steaguri UE și spun că Orban a sufocat mass-media și a manipulat regulile electorale.

”Văd acest guvern ca fiind ilegitim”, a spus un protestatar. ”Modificând legea electorală și-a asigurat majoritatea parlamentară”.

Numărul total de locuri a fost redus de la 386 la 199, iar raportul dintre numărul mandatelor a crescut la 60% de la mai puțin de 50.

Limitele raioanelor au fost redesenate în felul în care criticii spun că favorizează partidul Fidesz, iar guvernul a acordat dreptul la cetățenie și dreptul de a vota maghiarilor din țările vecine, care tind să sprijine partidul.

Protestatarii scandează "Democrația, democrația!". Un protest mai amplu este așteptat la sfârșitul zilei, de la ora locală 18:00 locală (ora 16:00 GMT).

Politicile economice ale lui Orban au pus țara centrală europeană pe calea creșterii economice de patru procente.

Partidul său Fidesz deține 133 din 199 de locuri din Parlament. Orban este cel mai longeviv premier din Ungaria post-comunistă.

Citește și

Ungaria: Viktor Orban jură să conserve cultura creștină a Ungariei. Marți va fi ales oficial premier pentru a treia oară

Cotidianul Magyar Nemzet se închide / Ungaria rămâne cu un singur ziar de opoziție, după victoria lui Orban