Viktor Orban a spus luni că principala misiune a guvernului său va fi să conserve securitatea Ungariei și cultura creștină, continuându-și politica naționalistă de a ține departe migranții, relatează Reuters.

Viktor OrbanFoto: Agerpres/EPA

Premierul de dreapta, în vârstă de 54 de ani, a fost reales pentru al treilea mandat în alegerile de luna trecută, după o campanie puternic antimigraționistă.

Partidul său, Fidesz, a câștigat 133 din 199 de locuri în Parlament, ceea ce îi va permite să adopte orice lege, chiar și cele care au nevoie de sprijinul a două treimi dintre parlamentari.

”Principala sarcină a noului guvern va fi aceea de conserva securitatea Ungariei și cultura sa creștina”, a spus Orban în cadrul unei conferințe de presă după președintele i-a cerut să își formeze un nou guvern.

Parlamentul va avea marți prima sa sesiune, unde Orban va fi ales oficial drept premier.

Orban a spus, vineri, într-un interviu la un post de radio, că va construi o ”democrație creștină”.

”Lucrăm la construirea unei democrații creștine de modă veche, cu rădăcini în tradițiile europene... credem în importanța națiunii, iar în Ungaria nu vrem dăm teren unei afaceri supranaționale sau unui imperiu politic”, a spus acesta.

Orban a acuzat organizațiile non-guvernamentale fondate de către George Soros că s-au implicat activ și politic în sprijinirea migrației.

Acesta a spus în nenumărate rânduri că victoria în alegeri îl mandatează să adopte în Parlament proiectul de lege ”Stop Soros”, care impune ONG-urilor o taxă de 25% pentru toate finanțările externe, iar înregistrarea organizațiilor care lucrează cu migranți să se înregistreze la Ministerul de Interne.