Liderul opoziţiei din Armenia, Nikol Pashinyan, a cerut marți susținătorilor lui să înceapă o campanie națională de boicotare și nesupunere civică, după ce partidul de guvernământ a respins candidatura sa la funcția de prim-ministru, relateaza Reuters.

Nikol PasinianFoto: Agerpres/AP

Potrivit sursei citate, Pashinyan s-a adresat celor câteva zeci de mii de susținători adunați într-o piață din centrul Erevanului și le-a cerut ca, începând de miercuri dimineață, să declanșeze o grevă generală și să blocheze drumurile, gările, stațiile de metrou și aeroporturile.

El a precizat că protestul va fi pașnic și a îndemnat poliția să renunțe la scuturi și să li se alăture.

Reacția lui Nikol Pashinyan vine după ce acesta nu a obţinut în Parlament majoritatea de voturi necesară pentru a deveni premier al Armeniei. Pashinyan, care a fost singurul candidat pentru această funcţie, le-a cerut deputaţilor să-l susţină, după ce Partidul Republican, aflat la putere, a anunţat că nu îl va vota. Pashinyan a obţinut 45 de voturi, el având însă nevoie de 53 pentru a avea majoritatea în Parlament, notează Reuters.

Pashinyan anunțase încă de vineri că opoziția va boicota cel mai probabil orice alegeri legislative dacă Parlamentul nu îl numește premier interimar.

Armenia traversează din 13 aprilie o criză politică fără precedent. Pe 23 aprilie, manifestaţiile la care au luat parte zeci de mii de opozanţi au dus la demisia lui Serj Sargsyan, ales prim-ministru cu şase zile în urmă de către deputaţi, după ce timp de zece ani exercitase funcţia de preşedinte.

Armenii i-au reproșat lui Sargsyan că se agață de putere și că timp de 10 ani nu a făcut nimic ca viața lor să fie mai bună. Mai mult, după un deceniu în fruntea statului, Sargsyan a impus o reformă constituțională care a oferit puteri sporite premierului și a lăsat președintelui un rol onorific.