Cel puțin 59 de persoane, dintre care numeroși copii, au fost ucise în urma unui bombardament al aviației afgane asupra unei școli coranice (madrasa) din nord-estul Afganistanului, scrie AFP.

Masacru in AfghanistanFoto: Agerpres

A doua zi după acest raid, două surse din serviciile de securitate, care au preferat să-și păstreze anonimatul, au anunțat un bilanț de "59 de morți, majoritatea copii, cu vârste uneori de 8 ani și 17 talibani", precum și "57 de răniți".

Raidul s-a produs la jumătatea zilei în cursul unei ceremonii de predare a diplomelor la final de an, într-o madrasa din acest district, controlat în majoritate de talibani.

Purtătorul de cuvânt al ministerului sănătății din Kabul, Wahid Majroh, a confirmat marți dimineață că "57 de civili, printre care copii și bătrâni, au fost duși la spitalul regional din Kunduz precum și cinci morți".

O sursă din serviciile de securitate a precizat însă că talibanii „nu își duc în general victimele la un spital public", cu atât mai mult cu cât cel din Kunduz este situat la mai multe zeci de kilometri de locul bombardat, în districtul Dashte Archi.

Un martor care a ajuns la fața locului imediat dupa bombardament, Abdul Khalil, a declarat că a „numărat 35 de cadavre, majoritatea decapitate”.

"Doar în tribul meu, 15 persoane au fost ucise, printre care nepotul meu de 15 ani", a adăugat el, evocând un "măcel: totul era acoperit cu sânge iar pe jos era plin de bucăți de corpuri, capete, membre”.

Purtătorul de cuvânt al Diviziei 20 a Armatei afgane, Ghulam Hazrat Karimi, a evocat un bilanț de 20 de talibani uciși și toți atâția răniți, fără a menționa victime civile.

Armata și serviciile de securitate acuză insurgenții că au organizat o reuniune a comandanților lor în această școală coranică, unde au adus „numeroase gărzi de corp pe motociclete”.

"Au tras imediat cu armele asupra elicopterelor armatei după raid”, a spus una dintre aceste surse.