Oamenii de stiinta britanici au anuntat ca au identificat celulele responsabile de declansarea leucemiei la copii. Ei au studiat cazul a doua fetite gemene, in varsta de patru ani, care erau predispuse la acest tip de cancer, dar doar una dintre ele s-a imbolnavit, scrie cotidianul The Guardian in editia electronica de vineri.

Olivia Murphy avea doi ani cand a fost diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica. Imediat a inceput chimioterapia, dar in timpul tratamentului a contactat un virus care i-a afectat sistemul imunitar si a determinat pierderea vederii la un ochi. In tot acest timp, Isabella, sora geamana a Oliviei, este sanatoasa si are doar 10% sanse sa se dezvolte acest tip de cancer, spun medicii.

Parintii fetitelor, Sarah si Justin, au fost de acord sa participe la acest experiment in speranta ca vor ajuta la scaderea numarului copiilor care au nevoie de chimioterapie.

Expertii spun ca rezultatele obtinute sunt un pas urias in medicina si ii vor ajuta sa creeze tratamente mai putin agresive pentru copiii bolnavi.

In ultimii 25 de ani, numarul copiilor cu varsta sub un an care s-au imbolnavit de leucemie a crescut cu 33 % in Europa, iar in cazul celor cu varsta intre 1 si 4 ani , cresterea este de 20%. In ultimii 50 de ani rata de supravietuire a copiilor bolnavi s-a imbunatatit semnificativ, de la zero la 80%.