Partidul Dreptatii si Dezvoltarii (AKP) - al presedintelui Recep Tayyip Erdogan - rateaza obtinerea unei majoritati covarsitoare pentru prima oara de la obtinerea puterii in 2002, iar discutiile despre o posibila coalitie cu partidele din opozitie nu au ajuns la niciun rezultat. The Guardian propune astfel o analiza a sistemului electoral turc, o descriere a principalilor actori politici si a situatiei in care Turcia se gaseste in acest moment.
Situatia in Turcia
De la alegerile din iunie, Turcia a fost asaltata de un val de teroare, cu un atac cu bomba ce a avut ca tinta o intrunire de pace la Ankara la inceputul lunii octombrie, ce s-a soldat cu 100 de morti, si cu un atac sinucigas cu bomba in Suruc, un oras de langa granita cu Siria, omorand cel putin 30 de persoane in iulie.
Guvernul se gaseste de asemenea in conflict cu nationalistii kurzi, PKK (Partidul Muncitorilor Kurzi), lucru ce a dus la intreruperearea tratativelor de pace demarate inca din 2012.
Desi nu a jucat un rol central in campania electorala, Turcia se confrunta totodata cu o grava criza a refugiatilor. Adapostind aproximativ 2 milioane de refugiati pe teritoriul sau, turcia a negociat un tratat cu Uniunea Europeana prin care obtinea sustinerea financiara pentru a-si asigura granitele si pentru a gestiona criza pe plan intern.
Alte probleme cu care se confrunta Turcia tin de economia slaba - in ultimii 5 ani, cresterea economica a scazut de la peste 10% pana la 3%, iar PIB-ul pe cap de locuitor nu a mai crescut din 2007 - dar si de cresterea tendintelor autoritariste ale presedintelui Erdogan si disensiunile politice, ce se reflecta in mintea votantilor.
Cum functioneaza alegerile?
Parlamentul turc, Marea Adunare Nationala, are 550 de locuri, dintre care, pentru a obtine majoritatea, e nevoie de 276. In timp ce, pentru a reusi modificarea constitutiei in mod direct este nevoie de 367 de voturi in parlament, pentru a invoca un referendum prin care modificarile constitutiei sa treaca prin vot popular este nevoie de 330 de voturi. Desi improbabil, Erdogan inca spera ca AKP sa obtina indeajuns de multe locuri pentru a reusi amendarea constitutiei si sa atribuie rolului presedintelui mai multa putere politica.
Membrii Marii Adunari Nationale sunt alesi in 85 de colegii prin vot reprezentativ proportional.
Este nevoie de depasit o limita de 10% din voturi pentru a intra in parlament, ce reprezinta o limita substantial mai mare decat in alte tari. Germania, de exemplu, are o limita de 5%. Cea a Suediei este stabilita la 4%, in timp ce Folketing-ul al danez are o limita de 2%.
In aceste conditii, in sistemul electoral turc, daca un partid obtine 40 de locuri, insa acopera 9.55% din voturile la nivel national, precum Partidul Adevarata Cale (DYP) in alegerile din 2002, va pierde cele 40 de locuri, ce sunt realocate partidelor ce au trecut de limita de 10%. Altfel spus, acest sistem da partidelor mari un avantaj puternic.
Principalele partide politice:
Partidul Dreptatii si Dezvoltarii (AKP)
Fondat de politicieni apartinand diferitelor partide conservatoare in 2001, Partidul Dreptatii si Dezvoltarii (AKP) - conservator islamic - a condus Turcia din 2002. Fostul ministru de externe, Ahmet Davutoglu, a devenit liderul partidului si primul ministru dupa ce Erdogan a fost ales in calitate de presedinte al Turciei prin vot popular in 2014. Este de asemenea principalul candidat din partea partidului pentru alegerile din 1 noiembrie.
Partidul Popular Republican (CHP)
Stabilit de Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce, in 1923, Partidul Popular Republican este cel mai vechi partid turc si reprezinta principala opozitie a actualei puteri. Liderul factiunii si principalul candidat al acesteia este Kemal Kilicdaroglu.
Manifestul electoral al CHP din iulie s-a centrat pe chestiuni economice si de piata muncii: partidul promitea sa introduca pensii mai mari, sa combata rata actuala a somajului de 11.2% si sa imbunatateasca angajarea tinerilor pe piata muncii. Promitea, in plus, sa mareasca salariul minim de la 950 de lira (235 Lire Sterline) la 1500 lira pe luna, in timp ce se impunea ca saptamana de lucru sa nu depaseasca 40 de ore. CHP sustine reforma actualei constitutii, introdusa de junda militara de dupa lovitura de stat din 1980, insa se opune planurilor AKP de a transforma statul intr-un sistem executiv prezindential.
In timp ce partidul s-a schimbat simtitor sub actuala conducere, multi votanti, in speciali kurzi si conservatori religiosi, privesc in continuare CHP cu neincredere, considerandu-l un partid elitist si dogmatic.
Partidul Miscarii Nationaliste (MHP)
Partidul de extrema dreapta Miscarii Nationaliste, cunoscuta informal sub numele de Lupii Gri, isi va mentine cel mai probabil pozitia de al treilea cel mai puternic grup politic din parlamentul turc. Liderul partidului este Devlet Bahceli.
In timp ce MHP sustine un grad anume de dreptul ale minoritatilor si kurzilor, sunt impotriva proceselor de pace dintre guvern si partidul aflat inafara legii al Muncitorilor din Kurdistan (PKK), in ideea in care kurzii trebuie sa accepte autoritatea statului turc. Acestia promit sa puna capat tuturor negicierilor daca acestia ajung la putere.
In concluzie, MHP isi trage mare parte din sustinator dintr-o baza anti-kurda si este probabil sa obtina locuri in parlament din toate orasele mari ale Turciei.
Partidul Popular Democrat (HDP)
Adesea descris ca fiind versiunea Turciei pentru Syriza (Grecia) si Podemos (Spania), acest partid socialist-democrat a intrat in scena politica in iunie 2015 promitand sa inainteze pacea cu minoritatea kurda si sa puna capat discriminarilor etnice, religioase si de gen. Cu un program ce urmareste drepturile minoritatilor, drepturile femeilor si cele ale LGBT, partidul a fost fondat in 2012 si condus de Selahattin Demirtas si Figen Yuksekdag.
Inainte de a obtine cele 80 de locuri in parlament in iunie, membrii parlamentari ai HDP erau candidati independenti (limita de 10% a Turciei se impune doar partidelor politice). HDP se descrie ca fiind un partid de mediu, anti-capitalist, ce se opune puterii nucleare si propune imbunatatirea drepturilor muncitorilor.
