Presedintele rus Vladimir Putin a declarat marti ca el si partenerii sai europeni nu au reusit sa-l convinga pe presedintele ucrainean Petro Poroshenko sa prelungeasca armistitiul de incetare a focului si ca liderul ucrainean poarta intreaga responsabilitate pentru violentele din estul tarii, transmite Reuters.

"Din pacate, presedintele Poroshenko a luat decizia de a relua operatiunile militare si noi - ma refer la mine si colegii mei europeni - nu l-am putut convinge ca drumul spre o pace stabila, solida si de durata nu este prin razboi", le-a spus Putin ambasadorilor rusi reuniti la Moscova.

"Pana acum, Petro Alexeyevich (Poroshenko) nu era direct legat de ordinul de a porni operatiunile militare, dar acum si-a asumat aceasta responsabilitate in intregime, nu numai militar, dar si politic", a mai spus Putin.

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a anuntat marti ca nu prelungeste armistitiul de incetare a focului, care a expirat azi, si a promis ca fortele guvernamentale vor relua operatiunile militare impotriva separatistilor pro-rusi. La cateva minute dupa anuntul lui Porosenko, fortele armate au lansat lovituri aeriene si de artilerie asupra separatistilor din estul tarii.