Un avion de vanatoare rus Su-27 a zburat periculos de aproape de un avion de recunoastere american, deasupra Oceanului Pacific, intr-o tentativa de interceptare denuntata drept "iresponsabila" de catre oficialii Pentagonului, relateaza The Washington Free Bacon.

Un aparat de tip RC-135 (pentru strangere de informatii din mediul electronic), apartinand fortelor aeriene americane, efectua un zbor de supraveghere la aproximativ 100 de kilometri de coasta rusa din Orientul Indepartat, la nord de Japonia, pe 23 aprilie, cand a avut loc incidentul, potrivit unor oficiali din domeniul apararii.

Avionul Su-27 a zburat in urmarirea aparatului RC-135, iar la un moment dat s-a inclinat intr-o parte pentru a-si dezvalui rachetele aer-aer, ca mai apoi sa se apropie la circa 30 de metri de carlinga, intr-o incercare de a intimida echipajul. Incidentul a fost filmat de membrii echipajului.

Purtatorul de cuvant al Pentagonului, colonelul Steven Warren, a declarat ca avionul Su-27 a interceptat aparatul RC-135U in timp ce acesta din urma efectua o misiune de supraveghere de rutina in spatiul aerian international deasupra Marii Ohotsk, in cursul dupa-amiezei de 23 aprilie.

"Su-27 s-a apropiat de RC-135U si a trecut prin fata aparatului american la o distanta de aproximativ 30 de metri", a declarat Warren pentru Free Beacon. "Sefii Pentagonului au comunicat ingrijorarile noastre direct armatei ruse", a mai precizat el.

Un oficial din domeniul apararii a afirmat ca incidentul a fost o "interceptare iresponsabila" si una dintre cele mai periculoase confruntari aeriene pentru un aparat de recunoastere american de la Razboiul Rece incoace.